PENTRU ABUZ DE POZIŢIE DOMINANTĂ Roche România - amendată cu 12,86 milioane euro, de Consiliul Concurenţei

E.O.
Ziarul BURSA #Companii / 23 ianuarie 2020

Sursa foto:www.roche.ro

Sursa foto:www.roche.ro

Compania farmaceutică Roche Româ-nia a fost sancţionată de Consiliul Concurenţei cu amenzi în valoare totală de 59.967.944 lei (12.857.897 euro), pentru abuz de poziţie dominantă pe piaţa unor produse oncologice din România. Conform unui comunicat al instituţiei de control, sancţiunile au fost aplicate în urma a două investigaţii declanşate în anul 2017.

În cadrul primei investigaţii, autoritatea de concurenţă a constatat că, în perioa-da 2017-2019, producătorul de medicamente a adoptat o strategie comercială menită să elimine concurenţa la licitaţii şi să întârzie intrarea pe piaţă a unor medicamente similare.

Comportamentul Roche s-a manifestat, în cursul anului 2017, în contextul participării la achiziţia publică centralizată pentru medicamente ce conţin substanţele Rituximab şi Trastuzumab, în cadrul programului naţional de oncologie, precum şi în cadrul a 47 de licitaţii organizate la nivel de spital pentru aprovizionarea cu aceleaşi medicamente.

Pentru a evita monopolizarea pieţei distribuţiei unui medicament, legislaţia în vigoare prevede că un producător este obligat să furnizeze medicamente către minim trei distribuitori, după cum arată Consiliul Concurenţei.

Acesta subliniază că, deşi Roche a vândut medicamentele ce conţineau Rituximab şi Trastuzumab către distribuitorii parteneri, care i-au fost şi concurenţi în aceste licitaţii, preţul oferit distribuitorilor a fost mai mare decât preţul său de ofertare la licitaţiile publice.

În felul acesta, Roche şi-a eliminat concurenţa la licitaţii, deoarece distribuitorii nu au putut participa în cadrul acestor proceduri în condiţii rezonabile, care să le asigure desfăşurarea activităţii în mod eficient (profitabil).

În acelaşi timp, această strategie a fost motivată de intenţia de a întârzia şi de a îngreuna accesul pe piaţă a variantelor similare concurente cu produsele Roche, ce conţineau substanţele Rituximab şi Trastuzumab (Mabthera şi Herceptin), mai precizează autoritatea de concurenţă.

Distribuitorii de medicamente nu comercializau exclusiv produse ale Roche şi, ca urmare, în situaţia în care ar fi câştigat o licitaţie pentru medicamente ce conţineau substanţe active Rituximab şi Trastuzumab, pe parcursul contractului ar fi putut înlocui produsele Roche cu variante similare, mai ieftine, ale altor producători.

Prin urmare, acţiunile Roche au creat anumite bariere la intrarea pe piaţă, cu efecte de închidere a acesteia, întârziind, astfel, apariţia alternativelor biosimilare, fapt ce a contribuit la consolidarea poziţiei dominante deţinute de Roche.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat: "Această strategie pusă în practică cu ocazia participării la procedurile de achiziţie publică, cu scopul de a întârzia accesul pe piaţă a produselor biosimilare, afectează bugetul CNAS alocat programului naţional de oncologie. Astfel, decontând preţul medicamentelor inovative, acesta suportă costuri semnificativ mai mari decât dacă ar fi decontat medicamentele biosimilare, mai ieftine. Prin urmare, economia realizată pe termen scurt de către Ministerul Sănătăţii este aparentă, pe termen lung. Estimăm că, în cazul licitaţiei naţionale, alternativele biosimilare ar fi putut aduce economii de circa 7,1 milioane de euro bugetului programului naţional de oncologie".

Pentru acest comportament, compania Roche a fost amendată cu 44.168.105 lei (9,47 milioane Euro).

Medicamentele având substanţele active Rituximab, Trastuzumab şi Bevacizumab se folosesc în cazul mai multor afecţiuni oncologice, printre care: leucemie limfocitară cronică, cancer mamar, cancer ovarian, cancer renal etc, arată sursa citată.

Conform acesteia, în cadrul celei de-a doua investigaţii, Consiliul Concurenţei a constatat că, în aceeaşi perioadă 2017-2019, Roche a implementat o strategie pentru a împiedica vânzările de medicamente concurente, mai ieftine, care conţin substanţa activă Erlotinib.

Consiliul Concurenţei menţionează: "Din strategia Roche au făcut parte direcţionarea pacienţilor către propriul produs, mai scump, Tarceva, prin Cardul de pacient Roche şi Call Center-ul Roche, şi acoperirea diferenţei de preţ ce ar fi trebuit plătită de către pacienţi la achiziţia Tarceva, pentru ca aceştia să nu cumpere un alt medicament similar. Cu bugetul alocat decontării Tarceva, statul ar fi putut deconta mai multe medicamente similare pentru pacienţi. Astfel, conform estimărilor, din bugetul Fondului National Unic de Asigurări Sociale de Sănătate - FNUASS, au alocate suplimentar sume ce depăşesc 2 milioane de lei, pentru decontarea medicamentului produs de Roche, decât dacă pacienţii ar fi optat pentru o variantă similară a aceluiaşi medicament".

Bogdan Chiriţoiu a mai explicat: "Companiile producătoare de inovative trebuie să se concentreze pe dezvoltarea şi introducerea pe piaţă a unor medicamente noi, mai eficiente, care să aducă îmbunătăţiri stărilor pacienţilor, şi nu pe exploatarea medicamentelor ieşite de sub patent, pentru care există variante mai ieftine".

Pentru această practică Roche Româ-nia SRL a fost sancţionată cu 15.799.839 lei (3.387.688 euro).

Tarceva este un medicament care conţine substanţa activă Erlotinib şi este utilizat în tratamentul cancerului pulmonar, respectiv în tratamentul cancerului pancreatic.

Medicamentul inovativ este un medicament nou, care este protejat de brevet când este lansat pe piaţă.

Medicamentul generic conţine aceeaşi substanţă activă şi în aceeaşi cantitate ca medicamentul inovativ.

Reamintim că autoritatea de concurenţă a atras atenţia de mai multe ori (în urma derulării unor analize pe piaţa farmaceutică) asupra faptului că gradul de penetrare al medicamentelor generice (mai ieftine) este redus faţă de celelalte state ale Uniunii Europene, deşi acestea sunt cu cel puţin 35% mai ieftine decât variantele lor inovative.

În cadrul investigaţiilor, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate, la sediul companiei, documentele ridicate fiind analizate în cadrul procedurii specifice. Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici anticoncurenţiale analizate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb