PENTRU ACEST AN Electroargeş majorează suma destinată investiţiilor, până la 3,87 milioane euro

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 decembrie 2018

Consiliul de Administraţie al Electroargeş (ELGS) a aprobat majorarea plafonului Programului de Investiţii pentru acest an, la suma de 3,87 milioane de euro, reprezentând în totalitate fonduri proprii, se arată într-un raport al emitentului remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"Această majorare reprezintă o creştere cu peste 280% faţă de plafonul Programului de Investiţii pentru anul 2017 şi o creştere cu peste 630% faţă de plafonul Programului de Investiţii pentru anul 2016", se arată în nota producătorului de electrocasnice.

Potrivit companiei, programul are în vedere achiziţia de utilaje şi noi echipamente, cât şi derularea Programului de Reparaţii şi Modernizări, din care până în acest moment s-au realizat obiective în proporţie de peste 85%.

După primele nouă luni ale anului, Electroargeş a raportat un profit net de 7,23 milioane de lei, cu 24,8% mai mic decât cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care creşterea cheltuielilor din exploatare, cu 18,48%, până la 167,03 milioane de lei, a fost mai mare decât avansul veniturilor din exploatare, care au urcat cu 14,11%, până la 172,53 milioane de lei, în primele trei trimestre ale lui 2018, faţă de acelaşi interval de raportare din 2017. Constantin Relative Investments are 36,85% din producătorul de electrocasnice în timp ce Dumitru Tudor deţine 12,85% din capitalul companiei.

Valoarea de piaţă a companiei la BVB este de circa 85,46 milioane de lei.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb