PENTRU CURTEA CONSTITUŢIONALĂ A GERMANIEI, SALVAREA EURO A PRIMAT ÎN FAŢA DEMOCRAŢIEI "Festung Europa" post-democratică se îndreaptă către "1984"

Înainte de verdictul Curţii Constituţionale a Germaniei asupra Tratatului de înfiinţare a Mecanismului European de Stabilitate (MES), cotidianul Handelsblatt se întreba, retoric probabil, ce vor alege judecătorii între prăbuşirea democraţiei şi prăbuşirea monedei unice.

Acum am aflat că nimic nu mai contează şi nimic nu poate sta în faţa unor planuri faraonice iluzorii. Curtea Constituţională a Germaniei a arătat că nu este decât un pion politic în jocul integrării forţate europene, pion care a încercat să-şi apere onorabilitatea printr-o serie de condiţii.

Decizia Curţii Constituţionale a Germaniei reprezintă un eveniment extrem de negativ pentru viitorul statelor europene. Ce va urma? Să sperăm că nu vom asista curând şi la "incendierea Reichstag-ului".

O astfel de variantă nu poate fi eliminată, în condiţiile în care Herman Van Rompuy şi Mario Monti au propus, recent, organizarea unui summit extraordinar al Uniunii Europene pentru a contracara "sentimentul antieuropean în creştere". O asemenea întâlnire, pentru a produce rezultatele scontate, trebuie să fie urmată şi de crearea unui "eşalon de protecţie" a sentimentului european (n.a. probabil denumit Europäische Union Schutzstaffel), care să ne oprească pe stradă pentru controlul conştiinţei.

Decizia Curţii Supreme a Germaniei pune într-o lumină favorabilă implicarea Curţii Constituţionale a României în soluţionarea crizei politice care ne macină de ceva timp. Povara deciziei a fost mai uşoară pentru judecătorii noştri, deoarece au trebuit să aleagă doar între slugile care se întrec să scape cât mai repede de suveranitatea naţională.

Democraţia nu a fost niciodată în joc. Dacă Europei îi păsa cât de puţin de acest "animal" pe cale de dispariţie, România nu ar fi fost primită în UE în 2007. Acum dezbaterile intense din Parlamentul European pe tema României sunt la fel de ancorate în meandrele concretului precum dezbaterile creştinilor despre sexul îngerilor într-un Constantinopol aflat sub asediul otomanilor.

În timp ce la Karlsruhe se aprindea lumina verde pentru MES, Jose Manuel Barroso declara în faţa Parlamentului European că Europa trebuie să evolueze către o "federaţie a statelor naţiune", pe baza unui nou tratat.

Incapabil să privească în faţă coşmarul în care s-a transformat visul european, sub "atenta şi înţeleapta" conducere a "elitelor politice" continentale, Barroso a mai precizat că "în aceste vremuri de anxietate ar fi o greşeală să lăsăm soarta Europei în mâinile populiştilor şi naţionaliştilor". Cu o zi înainte, un milion şi jumătate de catalani îşi cereau independenţa pe străzile Barcelonei.

Dar autorităţile europene ştiu mai bine ce doresc cetăţenii europeni. În discursul despre starea Uniunii, Barroso a mai declarat că "mai mult ca niciodată, cetăţenii noştri şi noua ordine mondială au nevoie de o Europă activă şi influentă".

Dar cât de mare poate fi influenţa unei entităţi geopolitice ale cărei baze economice se năruiesc sub povara unor datorii insolubile şi a unui aparat birocratic supradimensionat, care sufocă orice perspectivă a redresării economice?

Asaltul asupra structurilor democratice din statele europene nu a început, însă, de la Karlsruhe. Banca Centrală Europeană a lansat un "blitz" împotriva acestora cu câteva zile înainte, când Mario Draghi a anunţat achiziţiile nelimitate de obligaţiuni guvernamentale.

"BCE a tras glonţul magic", scria Gideon Rachman în Financial Times. Deşi este un eurofil convins, Rachman nu este vrăjit de magia monetară a lui Draghi şi îndrăzneşte să meargă dincolo de aparenţe: "prin salvarea monedei, glonţul magic al lui Draghi a rănit grav ceva mult mai important - democraţia din Europa". Curtea de la Karlsruhe nu a făcut decât să vină cu lovitura de graţie.

Pentru ce? Euforia burselor europene s-a stins după o zi, iar costurile de finanţare ale ţărilor de la periferia zonei euro au început din nou să crească, alături de cele ale Germaniei.

Conform Tratatului MES, resursele financiare ale fondului vor fi de 700 de miliarde de euro, din care 500 de miliarde sunt disponibile pentru susţinerea statelor cu probleme. Capitalul efectiv subscris este de 80 de miliarde de euro, restul fiind garanţii, adică datorii contingente ale statelor participante.

Deoarece niciun stat nu are banii pentru capitalizarea MES, aportul de capital se va face tot în urma unor emisiuni de obligaţiuni.

Oare până când va mai funcţiona iluzia că poţi rambursa datorii mari prin împrumuturi şi mai mari? Oricum nimeni nu mai crede că "banii" vor ajunge pentru salvarea Spaniei, asta fără a mai aminti şi de Italia sau de ţările care au fost deja "ajutate".

Limita de 190 de miliarde de euro impusă cotei germane nu este decât un exerciţiu de imagine în sprijinul cancelarului Merkel, care se confruntă cu alegeri generale în toamna anului viitor. După alegeri, Parlamentul de la Berlin va fi relativ uşor de convins să majoreze cota, în numele solidarităţii europene.

"Cardinalii" de la Karlsruhe au încercat să aducă mai multă transparenţă asupra activităţii MES, dar este greu de crezut că se va întâmpla acest lucru. În Tratatul pentru constituirea MES se arată că "MES, proprietăţile sale, finanţările şi activele, indiferent de locaţia acestora, se vor bucura de imunitate faţă de orice formă de proces judiciar", iar "sediile MES vor fi inviolabile", la fel şi arhivele MES, precum şi toate documentele MES (n.a. Articolul 32, paragrafele 3 - 6).

Pe lângă respingerea propunerilor de blocare a înfiinţării MES, Curtea Constituţională a Germaniei a respins şi cererea de a împiedica BCE să declanşeze programul de achiziţii nelimitate a obligaţiunilor guvernamentale.

În aceste condiţii, vor exista la nivelul zonei euro două instituţii cu puteri discreţionare, care îşi vor des-făşura activitatea dincolo de orice control public. Oare cum mai poate Barroso să vorbească despre democraţie, libertate şi statul de drept, când BCE impune condiţii la achiziţionarea obligaţiunilor guvernamentale?

Adică poate oricând să forţeze demisia un premier ales, cum a fost Berlusconi (n.a. bun sau rău, vocea majorităţii s-a făcut auzită), şi înlocuirea lui cu un "tehnocrat", cum este Mario Monti, pentru care democraţia reprezintă o ameninţare la adresa coeziunii europene. Oare asta înseamnă "independenţa" unei bănci centrale?

Curtea Constituţională a Germaniei s-a pronunţat şi în favoarea Compactului Fiscal, dar a precizat că "prin ratificarea aceastuia Republica Federală a Germaniei nu se angajează ireversibil să urmeze o politică bugetară specifică", deşi Tratatul "nu oferă dreptul de renunţare unilaterală", dar "conform legilor internaţionale, acordul mutual permite ieşirea dintr-un tratat". Curtea a mai lăsat şi o portiţă de scăpare din "edificiul" european pentru Germania, arătând că "renunţarea unilaterală este totdeauna posibilă, în condiţiile unor schimbări fundamentale ale circumstanţelor".

După toate precizările Curţii Supreme, se mai poate spune că Germania crede cu fermitate într-un viitor european comun? Greu de anticipat, dar nu mai avem mult de aşteptat pentru a observa calea aleasă. Evenimentele se vor precipita accelerat la nivelul continentului, mai ales după alegerile prezidenţiale din Statele Unite.

Până atunci se vor dezbate în continuare aspectele pro şi contra ale defaultului suveran sau ale ieşirii unilaterale din zona euro.

Profesorii Harald Hau şi Ulrich Hege, de la Swiss Finance Institute, respectiv HEC Paris, argumentează într-un articol recent publicat pe site-ul VoxEU.org (n.a. realizat de către Centre for Economic Policy Research) că prin activitatea tot mai intensă de pe piaţa obligaţiunilor guvernamentale "BCE sapă mormântul euro". Singura soluţie, în opinia celor doi profesori, este defaultul suveran, prin intermediul inflaţiei sau al restructurării datoriilor.

Pentru Anders Cslund, profesor la Georgetown University, colapsul zonei euro trebuie evitat "cu aproape orice cost", deoarece va conduce la o hiperinflaţie fără precedent. Din păcate, profesorul Cslund uită să ne amintească şi cine sunt responsabilii pentru scenariul hiperinflaţionist.

De-a lungul istoriei, "orice cost" sau "orice sacrificiu" au fost, de cele mai multe ori, insuficiente pentru a întoarce rezultatul unor bătălii fără speranţă. Calea aleasă de autorităţile europene, multe ajunse în acele poziţii fără niciun fel de legitimitate democratică, arată că au ales să ignore lecţiile istoriei.

Europa nu se poate "unifica" în acest fel pentru a deveni o putere globală. Mecanismului European de Stabilitate, o instituţie a cărei "suveranitate" este plasată deasupra suveranităţii statelor europene prin tratatul de constituire, va reprezenta mijlocul prin care europenilor li se schimbă statutul din "cetăţean" în "subiect" şi li se va impune să accepte orice sacrificiu în numele unui ideal totalitar.

Oare mai este posibilă o Renaştere care să ne împiedice să ajungem în "Brave New World" a lui Huxley sau în distopia lui Orwell?

-------------------------

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.