Finanţele au planificat pentru luna martie emisiuni în moneda naţională în valoare de 2,68 miliarde de lei, dar şi o licitaţie pentru obligaţiuni pe cinci ani în valută, de 200 milioane euro, în această lună ajungând la scadenţă titluri în valoare de circa 5 miliarde lei.
Prima operaţiune din martie este planificată pentru luni, 3 martie, pentru obligaţiuni pe patru ani, în valoare de 400 milioane lei.
Vor urma operaţiuni (principale şi secundare) în care vor fi redeschise emisiuni de obligaţiuni cu maturităţi de cinci şi, respectiv, zece ani.
Din suma programată de 2,68 miliarde lei, 285 milioane lei ar urma să fie asigurate prin licitaţii suplimentare, în care investitorii indică doar suma pe care vor să o plaseze în titlurile de stat, nu şi randamentul pe care îl ţintesc. La aceste licitaţii randamentul mediu acceptat este similar celui din licitaţia principală, derulată cu o zi înainte.
Licitaţia pentru obligaţiuni în euro este programată pentru data de 20 martie, când urmează să fie redeschisă o emisiune de titluri lansată în ianuarie. Atunci Trezoreria vrea să atragă 200 milioane euro.
Finanţele au atras în luna februarie 2,09 miliarde lei şi 200 milioane euro, peste jumătate din suma programată pentru această lună, de 4,06 miliarde lei şi 200 milioane euro.
Suma redusă atrasă în februarie a fost generată de creşterea costurilor de finanţare pe fondul retragerii investitorilor din pieţele emergente şi a tensiunilor din coaliţia de guvernare din România. În aceste condiţii, Trezoreria a respins de trei ori în luna februarie ofertele pentru licitaţii în care a vrut să vândă titluri de stat în lei, considerând prea ridicate randamentele cerute, iar două licitaţii secundare pentru oferte necompetitive nu au mai fost organizate, informează Mediafax.
Trezoreria a atras în acest an 6,952 miliarde lei şi 478,7 milioane euro prin vânzare de titluri de stat. La aceste împrumuturi se adaugă 2 miliarde dolari, sumă atrasă de pe pieţele internaţionale prin două emisiuni de obligaţiuni, cu maturităţi de 10 şi 30 de ani.