Opt ţări din UE - Franţa, Belgia, Danemarca, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania şi Suedia - au cerut o strategie ambiţioasă pentru a combate schimbările climatice care ar implica alocarea a 25% din bugetul UE în această direcţie, notează BBC.
În comunicatul comun emis de cele opt state membre este precizat că în UE nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră ar trebui să fie zero până în 2050 "cel târziu".
Grupul susţine că planul lor "poate merge mână în mână cu prosperitatea" şi "să fie un exemplu pe care alte ţări l-ar putea urma".
Comunicatul a fost emis chiar înaintea summit-ului UE de la Sibiu care începe joi, urmând să se discute despre viitorul Europei şi strategia UE pentru următorii cinci ani, mai relatează BBC.
Însă nu toată lumea este de acord - există 28 de state membre UE - iar multe dintre statele membre care nu fac parte din acest grup reprezintă actori importanţi precum Germania.
Poziţia celor opt ţări este că schimbările climatice pot avea "consecinţe majore pentru viitorul umanităţii" şi că impactul acestor schimbări este deja vizibil, făcând referire la "canicula şi incendiile de vara trecută".
Grupul arată şi că cetăţenii sunt deja îngrijoraţi, "după cum a fost demonstrat de mobilizarea recentă a tinerilor", făcând referire cel mai probabil la marşurile şi protestele elevilor din Europa.
Protestele grupării de mediu Extinction Rebellion din Londra în aprilie au primit o atenţie sporită şi s-au răspândit în mai multe ţări.
"Bugetul UE care este negociat în prezent este o unealtă importantă în acest aspect: cel puţin 25% din cheltuieli ar trebui alocate proiectelor care se luptă cu schimbările climatice", se arată în comunicat.
Bugetele anuale ale UE au limite de cheltuieli iar actuala limită a permis UE să cheltuiască peste 900 de miliarde de euro între 2014 şi 2020, mai scrie BBC.
Grupul de opt state membre vizează următoarea perioadă bugetară, între 2021 şi 2027.
În comunicat este precizat că bugetul UE nu ar trebui să finanţeze nimic ce ar amplifica emisiile care dăunează climei.
1. Bull-shit
(mesaj trimis de Florin în data de 09.05.2019, 12:48)
Vrajeala de 2 lei cum adica sa dai 25% din buget pt astfel de masuri ? Esti prost ? Banii astia lasa-i ca investitii firmelor care produc. Amendeaza VW ca nu a respectat normelw ai a bagat mortu' la toti in casa ( cu softul lor) . Taxeaza-i cu 20% din veniturile obtinute cu vanzarile acelor masini. Si banii da-i ca premiu celor care isi cumpara Tesla. Amin.