Poliţia germană a anunţat joi arestarea, în cursul unor percheziţii la Berlin şi în alte două regiuni, a doi algerieni "suspectaţi că sunt în contact cu organizaţia Statul Islamic", în timp ce alţi doi suspecţi sunt căutaţi, relatează AFP.
Aceşti patru bărbaţi sunt suspectaţi de pregătirea "unui act grav ce ameninţă securitatea statului", transmite France Presse.
O femeie a fost de asemenea arestată în Renania de Nord-Westfalia pentru alte motive, a anunţat poliţia berlineză, potrivit căreia algerienii suspecţi trăiau în adăposturi pentru refugiaţi, informează sursa citată.
"Am cooperat cu colegii noştri în Renania de Nord-Westfalia şi în Saxonia Inferioară (...) adăposturile pentru refugiaţi (în aceste regiuni) unde trăiau suspecţii au fost percheziţionate", a indicat pentru canalul de informaţii N24 purtătorul de cuvânt al poliţiei, Stefan Redlich.
"Unul din cei doi bărbaţi arestaţi în regiunea Renania de Nord-Westfalia face obiectul unui mandat de arestare a autorităţilor algeriene pentru presupusă apartenenţă la organizaţia Statul Islamic. Al doilea bărbat a fost arestat la Berlin pentru falsificare de documente. La Berlin, percheziţiile au avut loc în patru apartamente şi la două locuri de muncă. În total, 450 de poliţişti, între care unităţi speciale, au fost mobilizate în capitală, în Renania de Nord-Westfalia şi în Saxonia Inferioară", a precizat purtătorul de cuvânt.