Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov într-un dosar privind infracţiunile de furt şi acces ilegal la un sistem informatic

S.B.
Miscellanea / 11 martie 2021

Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov într-un dosar privind infracţiunile de furt şi acces ilegal la un sistem informatic

Serviciul Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare, joi dimineaţa, patru mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi judeţul Ilfov, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de furt calificat (mai multe acte materiale), tentativă la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi accesul ilegal la un sistem informatic, informează Agerpres.

Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că trei bărbaţi, în noaptea de 21 februarie, au pătruns în incinta unei case de pariuri, din Sectorul 6, de unde, după dezarmarea sistemului de alarmă, ar fi sustras un seif, în care se aflau peste 5.000 de lei şi un card bancar.

Anterior, în luna decembrie a anului trecut, aceiaşi bărbaţi ar fi pătruns în sediul unei societăţi comerciale, din Sectorul 4, de unde ar fi sustras un seif în care se aflau peste 67.000 euro şi 15.000 lei.

Persoanele urmează să fie audiate la sediul Serviciului Investigaţii Criminale.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, potrivit agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb