Ediţia de Bucureşti a "Timon" debutează joi, 16 octombrie, cu zece proiecte ce vor fi prezentate în premieră. Organizatorii susţin că principalul punct de atracţie al expoziţiei va fi reprezentat de numărul mare al locuinţelor finalizate. Peste 1.000 de astfel de apartamente, situate în toate zonele Bucureştiului, vor fi ofertate de către investitorul "Topo Capital".
Cea mai ieftină locuinţă oferită spre vânzare la ediţia din octombrie a "Timon" este o garsonieră oferită la un preţ promoţional de către "Apulum 94" în complexul "Bragadiru Project Lake", în timp ce locuinţa cea mai scumpă se apropie de un milion de euro. Numărul locuinţelor oferite către vânzare la târgul din octombrie este de peste 10.000 de apartamente şi vile în ansambluri rezidenţiale.
Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, un alt punct de atracţie al târgului va fi reprezentat de prezenţa, în premieră, a "Rovere Exclusiv Concept", primul proiect rezidenţial complet mobilat şi amenajat. Un alt proiect adresat segmentului mediu şi de lux este "Jackobs Park", dezvoltat de către o companie din Israel. Alte cartiere noi promovate la târg sunt "Estia Residence" (apartamente de lux pe malul Lacului Tei), "Casablanca Residence" (zona Theodor Pallady), "Global City" (apartamente şi clădiri de birouri în Pipera), "Europe House" (vile în Domneşti), "MyDream Residence" (proiect exclusivist de apartamente în zona Pipera-Tunari), un proiect de vile amplasate în Prelungirea Ghencea şi unul situat în Militari.
Vlad Vlăsceanu, directorul "Timont", susţine că, deşi suntem în momentul în care toată lumea cântă prohodul pieţei imobiliare din România, tranzacţiile realizate în ultima lună arată că piaţa rezidenţială formată din segmentul locuinţelor noi continuă să rămână activă.Domnia sa afirmă că faptul că două fonduri de investiţii sunt interesate, în urma târgului din septembrie, de achiziţia a peste 800 de apartamente noi în Bucureşti demonstrează că România este în continuare o piaţă atractivă pentru industria imobiliară.