Peste 390 de milioane de euro solicitate pentru finanţarea turismului rural

F. A.
Fonduri Europene / 6 iunie 2012

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a primit 2.006 solicitări de finanţare pentru investiţii în activităţi turistice prin Măsura 313 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), se arată într-un comunicat de presă transmis redacţiei.

Valoarea fondurilor nerambursabile solicitate prin aceste proiecte, depuse la Oficiile Judeţene ale APDRP în perioada 17 aprilie - 16 mai, este de 285.648.046 de euro. Aşadar, solicitările de fonduri au depăşit suma disponibilă pentru această sesiune de finanţare, respectiv 186,5 milioane de euro.

Prin proiectele depuse pentru această măsură se propune finanţarea în principal a investiţiilor în infrastructurile de primire turistică (1.317 proiecte), dar şi a celei de agrement (528 de proiecte), precum şi în centrele de informare şi amenajarea de marcaje turistice (161 de proiecte).

Cele mai multe cereri de finanţare conforme au fost depuse de solicitanţii de fonduri nerambursabile, din Regiunea 6 Nord-Vest. Astfel, aceştia au depus 468 de proiecte în valoare totală de aproximativ 80 de milioane de euro. Regiunea 7, Centru urmează Regiunii 6 Nord-Vest, cu 456 de proiecte conforme depuse, în valoare totală de 99 de milioane de euro. Pe locul trei, cu 361 de proiecte conforme depuse, cumulând 67 de milioane de euro, se află Regiunea 1 Nord-Est.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5636
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1699
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9026
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.5571

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb