Petrol contra influenţă

Un scandal de proporţii e pe cale să devină "global". Programul "Petrol contra hrană", gestionat de ONU în ultimii ani ai regimului Saddam, s-a transformat, se pare, în "Petrol contra influenţă". Nume grele ale politicii la nivel înalt din Rusia, Franţa sau Marea Britanie au fost deja citate pe o listă care pare să ilustreze primul caz de corupţie fără frontiere.

Puţini îşi mai amintesc azi că istoria dispariţiei regimului Saddam Hussein a început cu agresiunea armatei irakiene, aflată sub comanda nominală a "neînfricatului tigru", împotriva Kuweit-ului. Era anul 1990 şi visurile de mărire ale unui alt dictator, care pierduse contactul cu realitatea, voiau ca bogatul stat petrolier al Golfului să devină provincie irakiană. Reacţia comunităţii internaţionale a fost promptă şi pentru prima dată după decenii de război rece, marile puteri au spus la unison NU! Rezoluţiile Consiliului de Securitate au curs pe bandă rulantă cu votul unanim al URSS, SUA, al Franţei, Marii Britanii şi Chinei. Saddam Hussein s-a ales cu "certificate" în regulă de regim aflat în afara legii internaţionale şi cu somaţii ferme să părăsească teritoriul kuweitian. Refuzul persistent a atras formarea celei mai mari coaliţii organizată în timpurile moderne împotriva unui agresor. Operaţiunea "Furtună în Deşert" a măturat forţele armate irakiene din Kuweit. Succesul militar al coaliţiei internaţionale n-a putut, însă, să-i pună de acord pe mai marii lumii cu privire la întrebarea critică: trebuie să oprească ofensiva la graniţa Irakului şi în acest fel să-i dea o şansă lui Saddam să se salveze sau să se oprească la Bagdad, punînd capăt carierei politice a dictatorului. Compromisul s-a realizat prin cruţarea lui Saddam, dar punerea regimului său sub control internaţional sever, inclusiv cu un regim al inspecţiilor pe teritoriul Irakului, care avea ca mandat eliminarea tuturor capacităţilor de distrugere în masă de care ar fi dispus Irakul, precum şi a posibilităţii de refacere în viitor a acestora. Coaliţia internaţională a cîştigat victoria militară şi primele bătălii politice, în schimb, regimul lui Saddam a reuşit să cîştige a doua rundă politică. A exploatat cu grijă fracturile intervenite între foştii aliaţi şi s-a transformat, încet-încet, din agresor în victimă. Embargoul petrolier impus Irakului a fost transformat de Saddam în "biciul" cu care populaţia era lovită "de americani". Propaganda internă a exploatat la maxim situaţia, iar diplomaţia lui Tarik Aziz a făcut minuni pe plan internaţional! Cum de a reuşit operaţiunea?

Azi, misterele acestui succes încep să iasă la suprafaţă. Propaganda internă şi eforturile diplomatice externe au fost bine susţinute cu uriaşe fonduri plasate "strategic" în buzunarele unor înalţi oficiali internaţionali. Mecanismul era cît se poate de sigur şi curat. Regimul de la Bagdad avea voie să exporte cantităţi controlate de petrol. Saddam Hussein personal şi cîţiva dintre apropiaţii săi aveau la dispoziţie bonuri valorice care asigurau posesorului un procent din veniturile realizate la exportul cantităţii date de petrol. Un soi de comision încasat cît se poate de legal şi de curat de cel care dispunea de bonurile valorice respective. Rapoartele independente de audit au certificat existenţa şi funcţionarea mecanismului respectiv, precum şi faptul că înalţi oficiali ai ONU implicaţi în programul "Petrol pentru Hrană" au fost "contaminaţi". Senatul Statelor Unite a desfăşurat o anchetă paralelă implicînd, deocamdată, nume la nivel înalt ale politicii franceze, britanice şi ruse. Aici, lecturile evenimentului încep să fie divergente!

Reacţiile celor care şi-au văzut numele în documentele Senatului American au fost virulente. "Malversaţiuni, minciuni, încercări de discreditare, revanşă tîrzie pe care americanii încearcă să şi-o ia asupra celor care s-au opus activ politicii lor în Irak, mai ales operaţiunilor militare care au dus la căderea regimului Saddam". "Adevărata faţă a politicii duplicitare" - spun cei care au întocmit raportul. "Abia acum înţelegem de ce s-au străduit cu atîta înverşunare să salveze regimul Saddam unele capitale", continuă acuzator lectura alternativă, a americanilor.

Desigur, nimeni şi nimic nu va putea formula un termen mediu al acestor "lecturi paralele". Fiecare cu "partea ei de adevăr", iar între ele o uriaşă prăpastie. Una care a înghiţit credibilitatea şi aşa puternic deteriorată a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Precum şi a unor victime colaterale, înşirate pe o listă ce ameninţă să fie foarte lungă. Dar, ce contează "corupţia la nivel înalt", dacă există mereu justificarea unor "cauze nobile", ori chiar "interese de stat"!