Petrolul, americanii şi confuzia, noua regulă a ordinii mondiale

Noua strategie de securitate naţională a Statelor Unite, ale cărei linii principale sunt incluse în documentul "Interim National Security Guidance", publicat de Casa Albă în martie 2021, arată că "asigurarea securităţii noastre naţionale ne cere să conducem şi să susţinem un sistem internaţional deschis, subscris de alianţe democratice puternice, parteneriate, instituţii multilaterale şi reguli".

Nu este prima dată când o administraţie americană pune accentul asupra unei "ordini internaţionale bazate pe reguli", fiind de la sine înţeles cine face aceste reguli.

Din păcate, "regulile" au ajuns să se schimbe de prea multe ori şi la intervale tot mai scurte de timp, ceea ce este un prilej de confuzie atât pentru aliaţi cât şi pentru "ceilalţi".

În documentul de la Casa Albă sunt accentuate "provocările strategice venite din partea unei Chine tot mai asertive şi a Rusiei destabilizatoare".

Dacă "provocările" din partea Chinei au o amplitudine ridicată şi o complexitate deosebită, lucrurile ar trebui să fie mult mai simple în ceea ce priveşte relaţia cu Federaţia Rusă.

De ce? Deoarece în rândul "elitelor" politice americane este încă dominantă ideea că "Rusia este o staţie de benzină care se pretinde ţară". În aceste condiţii, este suficient să nu mai "alimentezi" de acolo, eventual să îi convingi şi pe aliaţi să facă la fel, iar falimentul va fi doar o chestiune de timp.

Dar lucrurile nu sunt chiar aşa de simple şi de aici începe confuzia în legătură cu posibila subminare a "ordinii bazate pe reguli" chiar de către partea americană.

Bloomberg a scris recent că "setea de petrol rusesc a atins un nou record, în ciuda tensiunilor politice", deşi "Washington-ul şi-a avertizat aliaţii europeni că devin prea dependenţi de Moscova şi este un promotor al independenţei energetice".

Sancţiunile impuse Venezuelei şi reducerea producţiei la nivelul OPEC au deschis calea pentru creşterea importurilor de petrol din Rusia, în special pe fondul compatibilităţii acestuia cu petrolul venezuelean din punct de vedere al procesului de rafinare.

Datele de la Energy Information Administration (EIA) arată că importurile din Rusia au fost de 538 de mii de barili pe zi în 2020, cel mai ridicat nivel din 2011, respectiv 6,8% din total importuri, în timp ce importurile din Arabia Saudită au fost de 522 de mii de barili pe zi, corespunzătoare unei cote de 6,6% (vezi graficul).

Când volumul importurilor de petrol din Rusia a atins recordul de 624 de mii de barili pe zi în 2011, acesta reprezenta 5,5% din totalul importurilor, în condiţiile în care 10,4% din importuri erau asigurate de Arabia Saudită şi 8,3% de Venezuela.

Canada şi Mexicul ocupau atunci primele locuri în clasamentul furnizorilor externi, cu 23,9%, respectiv 10,5%. Le ocupă şi acum, cu 52,5%, respectiv 9,5%.

Rusia a urcat, astfel, pe locul al treilea în clasamentul cotelor de petrol importat în SUA, iar poziţia s-a consolidat în primele două luni din 2021, când importurile de petrol din Rusia au crescut până la 7,1% din total, conform datelor de la EIA, corespunzătoare unui volum de 551 mii de barili pe zi, iar importurile din Arabia Saudită şi-au continuat scăderea, până la 3,2%, respectiv 252,5 mii de barili pe zi.

Bloomberg subliniază că "dependenţa tot mai mare a Americii de petrolul rusesc este în contradicţie cu diplomaţia sa energetică". Confuzia generată de contradicţia dintre vorbe şi fapte ar putea avea, totuşi, o explicaţie. Pe de altă parte, explicaţia pare să aibă o natură deosebit de îngrijorătoare din perspectiva capacităţii de evaluare a condiţiilor internaţionale de către "elitele" politice americane.

"Urcarea Rusiei pe locul al treilea nu a atras atenţia în Washington", a declarat Bob McNally, director al companiei de consultanţă Rapidan Energy Group şi fost consilier la Casa Albă, pentru Bloomberg. Agenţia de ştiri accentuează faptul că "performanţa Kremlinului este subiect major de discuţie pe piaţa petrolului, dar, surprinzător, nu este discutată în cercurile diplomatice".

"Unul dintre factorii principali ai transformării Rusiei în furnizor petrolier de top a fost abilitatea dovedită a Kremlinului de a întoarce politicile Washingtonului în favoarea sa", mai scrie Bloomberg.

În timp ce Rusia şi China transmit semnale tot mai puternice că doresc o altfel de ordine mondială, regulile stabilite de administraţia de la Washington au ajuns să reprezinte o sursă de confuzie şi nedumerire chiar şi pentru cei mai devotaţi aliaţi.

Cotidianul South China Morning Post a scris recent că exporturile Statelor Unite către China au "umplut o parte din golurile lăsate de interzicerea anumitor importuri din Australia".

Pe fondul accentuării disputei comerciale dintre Australia şi China, guvernul de la Beijing a luat măsuri severe de limitare a importurilor din Australia în ultimul an, iar printre cei mai grav afectaţi au fost producătorii de cărbune, cherestea, vin sau bumbac.

Datele prezentate de SCMP arată că exporturile de cărbune ale SUA către China s-au accelerat puternic în 2021, iar valoarea exporturilor de vinuri a crescut de peste două ori.

Încă de la anunţarea primelor restricţii impuse importurilor Chinei din Australia, guvernul de la Washington şi-a exprimat susţinerea pentru aliatul său, însă aceasta s-a dovedit goală.

"Au fost doar asigurări goale, făcute pentru a menţine hotărârea aliaţilor", a Geoff Raby, fost ambasador al Australiei în China, pentru SCMP. În opinia sa, "dovada susţinerii adevărate din partea americanilor va veni doar când aceştia vor refuza să ocupe locurile lăsate libere de blocarea importurilor din Australia".

Din punct de vedere al răspândirii confuziei pe plan internaţional, tratamentul "aplicat" aliaţilor australieni aproape că poate fi trecut cu vederea în comparaţie cu recenta decizie a administraţiei Biden de a ridica sancţiunile aplicate Nord Stream 2, dar numai pentru partea germană, respectiv sancţiunile pentru compania Nord Stream 2 AG şi directorul său executiv, Matthias Warnig, fost ofiţer al serviciilor secrete din Germania de Est.

După câteva zile, administraţia americană a anunţat sancţiuni pentru trei companii din Rusia şi 13 vase ruseşti specializate în construirea conductelor de gaze, pe fondul reacţiilor negative din partea unor politicieni influenţi ai Partidului Republican, precum şi din Partidul Democrat.

Confuzia generată de deciziile administraţiei Biden referitoare la Nord Stream 2 nu s-au limitat la planul internaţional, ci au alimentat şi dezbaterile interne. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a avut recent mari dificultăţi în a explica de ce au fost ridicate sancţiunile împotriva Nord Stream 2 dar a fost blocată construirea unei magistrale de transport a petrolului în SUA, Keystone XL, deoarece în ambele cazuri este vorba despre transportul unor combustibili a căror ardere contribuie la accelerarea schimbărilor climatice.

Analistul militar Andrei Martianov, autorul cărţilor "Dezintegrare" şi "Pierderea supremaţiei militare: Miopia planificării strategice americane", afirmă că persistă neînţelegerea cu privire la Nord Stream 2, în condiţiile în care "nu Rusia are nevoie de această conductă", ci Germania.

După cum subliniază Martianov, suplimentarea importurilor de gaze din Rusia este absolut necesară pe fondul renunţării la energia atomică, astfel încât Germania să nu se confrunte cu o creştere masivă a preţului energiei electrice şi pierderea, la fel de masivă, a competitivităţii economice.

Pe fondul negocierilor dintre Serghei Lavrov şi Antony Blinken din Islanda, unde s-a discutat şi o posibilă întâlnire între preşedinţii Putin şi Biden, Martianov scrie că "nu Rusia are nevoie de întâlnirea cu Biden, în timp ce establishment-ul american are mare nevoie de aceasta".

De ce? Pentru "a demonstra propria relevanţă în faţa vasalilor europeni şi poate pentru a introduce disensiuni în relaţiile ruso-chineze", după cum mai arată analistul militar.

Din păcate pentru adepţii unilateralismului construit în jurul hegemoniei americane, confuzia multilaterală care pare să "domnească" la Washington nu ajută deloc la "câştigarea inimilor şi minţilor", indiferent că este vorba despre prieteni sau adversari care trebuie "convertiţi".

Dimpotrivă, subminarea persistentă a regulilor care ar trebui să guverneze relaţiile internaţionale şi schimbarea lor neaşteptată şi unilaterală are un efect contrar, iar efectele profunde nu se vor mai lăsa aşteptate mulţi ani.