Petrom a răscumpărat, în 10 zile, 6,2 milioane acţiuni

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 ianuarie 2010

OMV Petrom (SNP) a cumpărat până luni, în primele 10 zile ale programului de răscumpărare a acţiunilor proprii, pe care le va distribui gratuit salariaţilor, un număr de 6,19 milioane de unităţi, din totalul de 10 milioane de titluri, pentru 1,77 milioane lei, anunţă Mediafax.

În primele 10 zile ale acestei operaţiuni, compania a cumpărat acţiunile la un preţ mediu cuprins între 0,2737 şi 0,2897 lei/unitate, se arată într-un comunict al OMV Petrom transmis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

OMV Petrom a anunţat că va derula un program de răscumpărare a acţiunilor proprii, reprezentând maxim 0,02% din capitalul social, pentru o sumă de până la 6,55 milioane de lei, titlurile urmând să fie distribuite gratuit salariaţilor.

Derularea programului poate avea loc în maxim 18 luni de la publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii AGA prin care acesta a fost aprobat, respectiv data de 19 ianuarie 2009.

Compania va răscumpăra maxim 10 milioane de titluri, la un preţ situat între nivelul valorii nominale, de 0,1 lei, şi cotaţia maximă istorică înregis-trată pe Bursă până la data adoptării hotărârii de către adunarea generală a acţionarilor, respectiv 16 decembrie 2008, de 0,655 lei pe titlu.

Astfel, OMV Petrom va aloca între un milion de lei şi 6,55 milioane de lei pentru programul de răscumpărare a acţiunilor

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb