Adunarea Generală a Acţionarilor SC "Petrotel-LUKoil" SA, desfăşurată la data de 11 mai, a aprobat majorarea capitalului social al companiei cu suma de 385.208.075.000 lei (peste 11,6 milioane de dolari), reprezentînd contravaloarea unui număr de 15.408.323 acţiuni, subscrise de acţionarul majoritar, informează "LUKoil Downstream" România. Scopul acestei operaţiuni este derularea investiţiilor suplimentare pentru dezvoltarea rafinăriei "Petrotel-LUKoil".
"LUKoil" a investit peste 283 milioane de dolari în cadrul procesului de modernizare şi restructurare a rafinăriei "Petrotel" din Ploieşti. Peste 230 de milioane de dolari au avut ca destinaţie investiţiile directe în echipamentele şi instalaţiile de procesare a ţiţeiului din cadrul rafinăriei "Petrotel", restul de 53 de milioane reprezentînd contravaloarea pachetului de acţiuni plătit de companie statului român în momentul achiziţiei rafinăriei "Petrotel". "LUKoil" intenţionează să investeas-că alte 120 de milioane de dolari în sectoarele de procesare a ţiţeiului (aproximativ 70 milioane de dolari) şi distribuţie a produselor petroliere (circa 50 milioane de dolari), în perioada 2005-2007.