Piaţa auto românească va scădea sub 250.000 de unităţi în 2009

A.G.R.
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 14 noiembrie 2008

Cele mai multe maşini second-hand provin din Germania - 68,6%

Cele mai multe maşini second-hand provin din Germania - 68,6%

Piaţa auto românească se va cifra în 2008 la aproximativ 275.000 de unităţi, iar în 2009 nu va depăşi 250.000 de unităţi, estimează Brent Valmar, directorul general al celui mai mare importator de automobile - Porsche România şi vicepreşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), citat de Agerpres. După ani de zile de creşteri spectaculoase, în primele nouă luni din 2008 vânzările de autoturisme noi în România înregistrau un uşor recul, de 2,6 la sută, faţă de perioada similară din 2007, de la 228.877 unităţi la 222.997 unităţi.

Mai mult, vânzările de autovehicule noi în România s-au redus cu circa 30 la sută în luna octombrie 2008, faţă de luna similară a anului trecut, şi s-au cifrat la 23.526 unităţi comparativ cu 33.835 unităţi în octombrie 2007, conform datelor preliminare ale Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, menţionate într-un comunicat de compania Dacia. Dacia a vândut în România, în octombrie 2008, 6.664 unităţi, în raport cu 9.094 în octombrie 2007. Această scădere a fost determinată de consecinţele crizei financiare asupra creditului (peste 60 la sută din maşinile noi marca Dacia se cumpără pe credit sau leasing), dar mai ales prin invazia de vehicule uzate importate odată cu aplicarea noii legislaţii. În perioada iulie-septembrie 2008, s-au importat 93.996 maşini second-hand, faţă de 123.842 pentru tot anul 2007.

Cele mai multe maşini second-hand provin din Germania - 68,6 la sută, Franţa - 5,16 la sută, Italia - 4,54 la sută, dar au fost importate maşini uzate şi din Ungaria - 0,67 la sută. Valmar consideră că principalul producător autohton de automobile - Dacia - ar trebui să ceară autorităţilor un plan de favorizare a maşinilor noi. El a mai adăugat că în anii care vor urma câştigurile comercianţilor de automobile în România vor proveni tot mai mult din serviciile post-vânzare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb