BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a scăzut la 1,74%, de la 2,03%, valoarea înregistrată în şedinţa precedentă.
Dobânda la depozitele atrase pentru o zi (ROBID) a scăzut la 1,44%, de la 1,74%.
Indicele ROBOR la 3 luni a crescut la 3,56%, de la 3,54%, valoarea înregistrată în şedinţa precedentă.
ROBOR la 6 luni a urcat la 3,76%, de la 3,75%.
BNR a publicat, recent, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care a înlocuit ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Valoarea acestuia, pentru al treilea trimestru din 2021, este de 1,17%.