Euro a crescut, ieri, cu 0,63 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,6617 lei/euro.
Pe pieţele externe, ieri, în jurul orei 17:00, un euro era tranzacţionat la 1,1640 dolari, în depreciere cu 0,15% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Bloomberg. Tranzacţiile pe euro/dolar au deschis la 1,1658 dolari şi au avut loc, până la ora menţionată, între un minimum de 1,1631 dolari şi un maximum de 1,1682 dolari.
Dolarul american a crescut în raport cu leul, comparativ cu şedinţa anterioară, cu 1,62 bani, fiind cotat la 4,0071 lei.
Francul elveţian a fost cotat de BNR la 4,0349 lei, în creştere cu 1,17 bani, de la valoarea de 4,0232 lei anunţată anterior.
Gramul de aur a fost cotat la 161,8927 lei, în creştere cu 1,96 lei comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 159,9228 lei.