Planul SET primeşte undă verde din partea Consiliului UE

F.A.
Companii / 16 martie 2010

Consiliul Uniunii Europene Transport, Telecomunicaţii, Energie - Secţiunea Energie a adoptat, în reuniunea desfăşurată la 12 martie a.c., concluziile Consiliului UE privind Comunicarea Comisiei "Investiţii în dezvoltarea de tehnologii cu emisii reduse de carbon (Planul SET)", potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Planul SET reprezintă pilonul tehnologic al politicilor energetice şi de schimbări climatice ale UE. Acest plan va contribui la utilizarea la scară largă a tehnologiilor energetice nepoluante, durabile şi eficiente, cu un impact important asupra competitivităţii şi securităţii aprovizionării la nivel european.

Potrivit estimărilor Comisiei Europene, în următorii 10 ani vor fi necesare investiţii adiţionale de 50 de miliarde euro în cercetarea şi dezvoltarea de tehnologii energetice cu emisii scăzute de carbon, ceea ce înseamnă o triplare a investiţiilor anuale din UE, de la 3 la 8 miliarde de euro. Preşedinţia Spaniolă a UE a subliniat necesitatea atragerii de fonduri din sectorul privat, în cadrul unor parteneriate public- private.

Din perspectiva ţării noastre, planul SET reprezintă un sprijin pentru stimularea creşterii investiţiilor, publice şi private, în domeniile cercetării, dezvoltării tehnologice, demonstraţiei şi replicării pe piaţa tehnologiilor din planul SET, precum şi pentru orientarea fondurilor publice către tehnologii cu emisii reduse de carbon.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb