PLASAMENTE ALTERNATIVE Artişti şi expoziţii cu vânzare

Riscând chiar să produc o serie de şocuri în rândul cititorilor noştri care ar putea fi convinşi că lucrări de artă se cumpără doar de la licitaţii, trebuie să dezvăluim faptul că se poate cumpăra un tablou, o sculp-tură, un desen şi din alte părţi, din magazine, din târguri, oboare sau talciocuri. Şi de la ateliere, - zi şi de ateliere -, mă trage de mânecă un artist plastic contemporan, să nu uit cumva să indic şi această posibilitate, să evoc şi acel loc de unde se pot cumpăra lucrări de artă.

Cam toate aceste locuri unde se oficiază ritualurile comerţului cu artă rămân necunoscute publicului larg, profan, de ocazie. Dacă tot este vară, înfloresc târgurile şi talciocurile. Unele sunt specializate, pe antichităţi şi artă. Apar în locuri propice, accesibile, care şi-au conturat deja o tradiţie. Vând oameni care dedică multă energie şi bani descoperirii şi achiziţionării la preţuri care lasă loc de creştere unor lucruri vechi sau de artă, eventual le şi restaurează, şi le vând la târguri, mai acoperite de tot felul de săli, mai în aer liber, mai organizat sau mai talciochizat. Cumpără colecţionarii mici şi mari, micii pasionaţi, nu ca înălţime sau vârstă, ci ca amploare şi implicare, trecătorii descoperitori sau chiar turiştii, ultimele două categorii fiind preferatele comercianţilor pentru că nu se pricep prea bine, trebuie să decidă rapid dacă vor să cumpere, se jenează să negocieze, nu au curajul să spună că nu vor să plătească preţul, şi nici nu revin la magazin să se plângă că certificatul de garanţie a expirat acum un secol. Există convingerea generală, eronată, că orice obiect vechi şi, eventual, frumos sau interesant, face mulţi bani, chiar extrem de mulţi. Timbrele scumpe rău sunt rare, nu toate tablourile de pe pereţii rămaşi de la bunica se ridică la preţuri semnificative, şi nu toate icoanele afumate pot fi schimbate pe maşini şi vile. Mai mult, pe piaţa românească există tendinţa ca preţurile la arta contemporană să depăşească sumele plătite pentru arta creată mai demult sau mai de mult. Poate că este normal, tocmai din cauză că nu tot ce este vechi este şi frumos şi bun şi scump.

Pentru comerţul cu artă mai sunt galeriile, magazinele de obiecte de artă, acolo unde oferta te aşteaptă, ca la orice magazin de obiecte care se adresează mai mult plăcerii decât necesităţii. Iar pentru oamenii de gust şi de cultură, plăcerea spirituală este clar o necesitate. Galeriile de artă sunt diferite, cu originalitate şi autenticitate, în func-ţie de subiectul comerţului pe care îl propun, de locul unde îşi des-făşoară activitatea, de personalitatea proprietarului sau a galeristului, de vremuri, de intenţii. După 1989 au apărut şi s-au răspândit galeriile de artă cu de toate, aşa numitele magazine de antichităţi. Problema esenţială în acest caz este reprezentată de lipsa expertizei sau pervertirea, de faptul că expertiza existentă în 1989 a rămas în urmă, a fost depăşită masiv de cerere, nu are reglementări şi nici tehnica necesară. Cât despre evaluare, procesul stabilirii de preţuri este în aer rău de tot, nu avem nici piaţă, nici oameni care să ne permită o evaluare profesionistă, cu fundament, serioasă, în care inevitabilul imprevizibil să fie cât mai mic şi mai previzibil. Nu avem şi nu prea avem cum să avem cataloage de cote, pentru că, în primul rând, nu avem cote. De ce nu avem cote? Discuţia este lungă, cu multe elemente obiective, cum ar fi perioada de timp foarte scurtă la care ne putem raporta, dar şi plină de subiectivitate, mai ales din cauza posibilităţilor şi practicilor încă intense de manipulare a pieţei, implicit a preţurilor obţinute în licitaţii publice şi care stau la baza cotelor.

Mai există şi galeriile de artă contemporană, cu expoziţii temporare şi vernisaje flamboaiante. Şi aici contează oamenii, locurile şi vremurile, elemente vinovate de cum arată şi ce fac galeriile Deşi mulţi oameni ocupaţi, chiar cu slujbe înalte, de contact social şi cultural, nu au habar, există nişte săli mai degrabă mari şi foarte mari, cu multă lumină, mai în piciorul trecătorului sau mai la umbră, după colţ, numite săli de expoziţie, unde se fac chiar expoziţii cu obiecte artistice făcute manual. Punctul de maxim interes şi prezenţă este vernisajul, deschiderea oficială a expoziţiei, când sala este mai plină ca oricând, se ţin discursuri în care vorbitorul, mult mai important decât vernisatul, îşi mai aminteşte şi de artist uneori, şi se pun la dis-poziţie alimente delicioase şi băuturi delicate, care fac deliciul celor numiţi "pişcotari", personaje neplăcute vederii, enervante, specialişti în consum, bine informaţi despre calendarul expoziţional al zilei, total dezinteresaţi de simeze, însă. Publicul larg, în schimb, ajunge rar la un vernisaj, şi atunci numai pe căi personale, dar mulţumirea şi descoperirea, pentru că mereu are loc o minunată descoperire, merită orice efort. Nu există limită de vârstă pentru a descoperi arta, artiştii, expoziţia şi vernisajul. Acolo, la o astfel de expoziţie sau un astfel de eveniment, vernisajul, au loc revelaţii şi se nasc pasiuni şi iubiri de artă foarte trainice. Instantaneu înveţi cultură, artă, nume şi chipuri de artişti.

În acest moment al discuţiei, să vedem câteva expoziţii de artă contemporană ce ni se relevă la Bucureşti. În atmosfera fierbinte de amenajări interioare de la Palatul Parlamentului, unde se exersează intens suspendarea, nu a lus-trelor, ci a şefului de la Cotroceni, riscă să treacă neobservată o inedită alăturare a unui sculptor sticlar şi a unui pictor desenator, primul din Oltenia, al doilea din Serbia. Este vorba de celebrul Mihai Ţopescu, omul care îşi realizează viziunile din sticlă şi culori, şi de Ratko Lalici, unul dintre cei mai interesanţi plasticieni sârbi ai momentului. Sticlarul îşi are curtea la Târgu Jiu, expoziţia se ţine la sala Brâncuşi din Palatul Parlamentului şi mulţi gorjeni de spirit şi acţiune au venit la vernisaj. Tot într-o sală amplă, generoasă, la Galeria Regală a Cazinoului centenar de la Sinaia se desfăşoară în aceste zile expoziţia "Zbătânde" cu pictura Gabrielei Culic, despre lumea însufleţită, ca o zbatere de gânduri şi sentimente a porumbeilor din universul din geamul de la atelierul bucureştean al artistei, la etajul 10 al norilor. Despre expoziţia cu Balcicuri a Elite Art Gallery de la GAMB am scris chiar înainte de a se constitui simeza. Fiind acel 1 din formula 5 (pictori) plus 1 (critic de artă) care a stat la baza expoziţiei, am putut să vorbesc cu anticipare despre creaţia lui Vitalie Butescu, Florin Bârză, Corneliu Drăgan-Târgovişte, Mihail Gavril şi Mihai Potcoavă, participanţii la numitul proiect şi superba expoziţie. De la vernisajul de acum aproape o lună lucrurile s-au schimbat mult, exponatele migrând masiv spre expoziţiile de acasă ale unor colecţionari pasionaţi şi avizaţi, care au înţeles că participă la cea mai mare şi tare prezentare contemporană de Balcic. Iar dacă plecăm prin ţară, îl aflăm pe Aureliu Răzvan Ionescu, un discret artist de excepţie, apreciat pe simezele celebrei Galerii Dana de la Iaşi. La Timişoara, în această seară la galeria Calina, o altă mare iniţiativă de artă contemporană, se vernisează expoziţia "Romul Nuţiu. Viaţa şi opera", dedicată artistului emblematic al galeriei, plecat nu de mult dintre noi. Şi la Cluj avem o expoziţie aparte, o prezentare unică a americanului Emil Chendea, la Artexpert-ul expertului în artă Vasile Radu. La casa de licitaţii de artă Quadro, singura iniţiativă de acest gen din afara Bucureştiului demnă de luat în considerare, a debutat ieri o licitaţie online de 10 zile. La Bucureşti, săptămâna viitoare ne vom întâlni cu Teodor Răducan, dar şi cu Bogdan Stihi, o primă revenire pe simeze după dispariţia sa, de Crăciun 2009.

Toate expoziţiile de artă contemporană, cu sau fără artist de faţă, sunt cu vânzare, dacă se poate, cât mai mare.