PLASAMENTE ALTERNATIVE Avangardă şi preţuri contemporane

Este clar, Adrian Ghenie vinde mult mai bine la Christie's decât la Sotheby's. Nu trebuie să mergem prea mult în trecut pentru a argumenta, cât de cât, aceas-tă observaţie. În New York-ul din acest mai, campania de vânzări de artă de top Christie's a dat o pictură de Adrian Ghenie cu aproape 2,3 milioane de dolari, iar Sotheby's cu 337,5 mii de dolari. Într-adevăr, "Babe in the Woods", din 2008, are doi pe doi, metri, iar "Graceland", din 2009, tot ulei pe pânză, dar fără acrilul utilizat anterior, este de vreo 80 pe 80, centimetri. Christie's îi face ofertei sale o prezentare cât un capitol de album de specialitate, Sotheby's pune 3,5 (trei şi jumătate) rânduri şi o poză cu pianul lui Elvis Presley ce apare şi în pictură, minimalizând astfel gestul creaţiei picturale, punând-o în umbra şi la remorca fotografiei doveditoare. Mai mult, casa Christie's l-a propus pe Ghenie la o licitaţie "evening", "Post-War and Contemporary Art Evening Sale", pe numele său oficial, în timp ce Sotheby's l-a plasat la finalul unei vânzări "day", de matineu, numită "Contemporary Art Day Auction". Prima a reuşit vânzări de 538 de milioane de dolari, a doua a adunat, destul de greu, 108 milioane. La Sotheby's, în schimb, vânzându-se un Victor Brauner cu 68,750 mii de dolari americani, şi un Jules Pascin cu 22,500 mii, ambele lucrări într-o licitaţie de zi, "Impressionist and Modern Art Day Sale".

La noi, Tristan Tzara, Hedda Stern, Jules Perahim, Victor Brauner, Maxy, Jacques Herold, Marcel Iancu, nume mari ale avangardei artistice, întâlnite, de obicei, la licitaţiile internaţionale, au apărut la o licitaţie Artmark. De fapt, acesta este evenimentul, apariţia creaţiilor acestor autori într-o licitaţie de la noi. Preţurile realizate nu pot intra în discuţiile pe bază de cifre şi statistici, fiind mari diferenţe între niveluri, condiţii, calităţi şi valori. Şi nu mă refer neapărat la preţurile înregistrate recent de pictura lui Adrian Ghenie, 85, 17 sau 30 de mii de euro, ci la multe alte situaţii care ne ţin încă în afara discuţiilor serioase de pe piaţa de artă.

O "Sirenă", roză ca o gonflabilă, uşor abandonată pe o insulă coralică, semnată Brauner în dreapta, jos, cu certificat Samy Kinge, a atins marginea superioară a estimării, 45 de mii de euro, care a devenit preţ de adjudecare. Ca provenienţă, loturile din licitaţiile româneşti nu pot şi nici nu prea vor să afişeze un traseu, iar la pictura de mai sus avem menţiunea colecţiei Sigmund Perlmann, "industriaş evreu în perioada interbelică".

Preţul cel mai mare este însă de 80 de mii de euro, şi a fost realizat de o catedrală albăstruie, ţepoasă până la cubism, pentru care aceasta era estimarea minimă. În dreapta jos avem un MI, semnătură Marcel Iancu. Este un ulei pe pânză care beneficiază de un certificat de autenticitate semnat de Dadi Janco, fiica artis-tului, pe care am avut fantastica şansă să o întâlnim, la Bucureşti, în 2012, implicată în, probabil, cea mai mare expoziţie de la noi dedicată lui Marcel Iancu, "Marcel Janco - un visionnaire de l'art moderne", reuşită de artdealerul internaţional Lucian Georgescu. Mai mult, la istoricul eveniment a participat şi Michaela Mende-Janco, nepoata pictorului. La licitaţia Artmark de avangardă de care vorbim, alte şase piese Marcel Iancu s-au vândut cu diferite preţuri, inclusiv un colaj metalic, de genul "serrure", numit "Nouvelle trophee", sau din scenele pornografice.

Marcel Iancu s-a născut la Bucureşti, la 24 mai 1895, şi a avut acest nume chiar de la naştere. La 20 de ani a plecat la studii, tehnice, în Elveţia, şi a ajuns în primele rânduri şi clipe ale fenomenului DADA. Nimic nu este întâmplător, mai ales când viaţa lui Marcel Iancu se confundă cu istoria avangardei artistice. Încă din liceul urmat în Ro-mânia, făcuse "Simbolul", cu Vinea şi Samuel "Samy" Rosenstock, viitorul Tristan Tzara.

A revenit în România şi, alături de artă de avangardă, a făcut arhitectură cu aceleaşi caracteristici de înaltă respiraţie. Este un lucru puţin cunoscut sau neaccentuat, Marcel Iancu ne-a lăsat clădiri cu semnătura concepţiei sale plastice. În 2008 a fost tipărită chiar o hartă a clădirilor construite de biroul de arhitectură al fraţilor Iancu, Marcel şi Jules, numit cum nu se poate mai potrivit "Biroul studiilor moderne". Pleacă din România în februarie 1941, când supravieţuirea unui artist evreu devenise dificilă, şi merge în Palestina, viitorul Israel. Noii sau foarte vechii sale ţări i-a dăruit o operă şi o utopie transformată în realitate, Ein Hod, satul artiştilor.

Max Herman Maxy are o poveste mult diferită, deşi este tot de origine evreiască şi născut tot în 1895. Dar la Brăila. Face studii de artă cu Frederic Storck şi Camil Ressu, acum un secol, pleacă din ţară, cu treburi, şi revine, de mai multe ori. Apare în mai multe iniţiative avangardiste iar în 1941, când cade cortina grea a legislaţiei antisemite, conduce o şcoală privată de artă pentru tinerele de origine evreiască. Cu emoţie le aflăm în atelierele acestei şcoli pe Alma Redlinger, Yvonne Hasan, Lelia Zuav, Mimi Şaraga, Pita Rubin, Eva Cerbu, artiste esenţiale pentru scena artistică românească a secolului XX. La licitaţia Artmark, s-a obţinut o adjudecare de 20 de mii de euro, pentru o pictură din 1934.

Un alt element de maxim interes în licitaţia de avangardă pe care o analizăm sunt hârtiile, manuscrise sau tipărite, ediţii rare ale unor publicaţii, toate din sfera avangardei. Majoritatea provin din colecţia lui Saşa Pană, puse în vânzare de urmaşii săi. Preţurile realizate sunt remarcabile, de multe ori mai mari decât cele reuşite de creaţiile plastice. De exemplu, exemplarul lui Max Hermann Maxy, unul dintre cele 18 exemplare cu numele posesorilor, din volumul lui Ilarie Voronca "Plante şi animale", apărut la Paris, în 1929, cu desene de Constantin Brâncuşi, a plecat pentru 3 mii de euro, ceea ce nu este un preţ foarte mare. Pe de altă parte, "Ulise", tot de Ilarie Voronca, de la Paris 1928, cu un portret de Marc Chagall şi cu dedicaţia şi semnătura olografă a autorului către Ronca, sora lui Victor Brauner, şi soţul ei, Poldi Mieznik, a plecat pentru 1,4 mii de euro.

Afişul este la mare cinste, fiind reprezentat de câteva piese care au golit buzunarele, la sfârşitul licitaţiei. Este vorba de afişul revistei de avangardă "Urmuz", prin care se anunţă publicarea numărului 1, provine din colecţia poetului avangardist Geo Bogza şi a primit 2,705 de mii de euro, de afişul revistei de avangardă "Urmuz", prin care se anunţă publicarea numărului 2, cu mai puţin, 2,250 de mii, cel pentru numărul 6, la 1,6 mii şi cel pentru numărul 3, la 1,5 mii. S-a mai dat, lume-lume, afişul de mare raritate, de 1,7 mii de euro, "unde-i UNU e putere", din 1930.