PLASAMENTE ALTERNATIVE Charles, Charles al treilea!

Regina şi-a făcut datoria până în ultima clipă, chiar ultima clipă. A numit-o şi a primit-o pe Liz Truss, noul premier britanic, şi, în mai puţin de 48 de ore, a murit. Imaginea ne-a speriat şi ne-a pregătit să descoperim că nu există nemurire. Şi că există datorie până la ultimul strop de energie.

Regina nu s-a născut cu această datorie, tatăl ei nu era primul în linia de moştenire a regelui George al V-lea. Este cunoscută istoria, unchiul reginei, prinţul moştenitor Eduard urcă pe tron în ianuarie 1936 şi abdică în decembrie acelaşi an, preferând-o pe versata Wallis Simpson, tronului britanic. Viitoarea regină avea 10 ani atunci, era un copil fericit într-o familie lipsită de grija viitorului, în linia a doua a succesiunii. Numai că jocul la ofsaid al regelui Eduard al VIII-lea, adică Edy-1936, după singurul an în care s-a manifestat ca monarh, l-a pus pe tatăl reginei, prinţul Albert de York, în faţa datoriei. A rezolvat criza monarhică, împreună cu întreaga familie, cu regina sa, Elisabeth, cu fiica sa, Elisabeth, cu a doua fiică, Margaret. Prinţul Albert a devenit regele George al VI-lea şi a condus exemplar Marea Britanie în vremurile teribile ale celui de al Doilea Război Mondial. Împreună cu regina sa, Elisabeth, şi cu moştenitoarea sa, Elisabeth.

Albert, regele George al VI-lea, a murit în 1952, la numai 56 de ani. Culmea, simpsonicul lui frate, cu doar un an mai mare, a trăit cu 21 de ani mai mult. Elisabeth avea 26 de ani când tatăl ei, regele, a murit. Avea propria sa familie, căsătorită cu simpaticul prinţ Philip, avea deja doi copii. Următorii doi au venit când era deja regină. Evidenţiind mereu că a avut o viaţă lungă şi cea mai lungă domnie britanică, uităm că mama reginei, Elisabeth, a murit la 102 ani, iar prinţul consort Philip avea foarte aproape de un secol. Regina s-a oprit la 96 de ani. De fapt, ea a murit o dată cu iubitul ei soţ, în 2021. A fost evident, atunci.

Charles, şi nu Carol, cum încearcă unii să îl românizeze excesiv, moşteneşte de la părinţii şi bunicii săi simplitatea regală, demnitatea şi simţul responsabilităţii. Poate nu de tânăr, dar acum, aşa este. Noul rege al Regatului Unit, Charles al III-lea, este prinţul care a vorbit foarte frumos despre noi în lume, cel care ne înţelege şi ne iubeşte. Dacă tatăl său, prinţul consort Philip, îşi petrecea vacanţele copilărind cu Mihai al nostru, la mare sau la castele, Charles a venit în satele ardeleneşti, începând cu Viscri, şi a vorbit despre noi cum nimeni nu a mai făcut-o vreodată. Sunt extraordinar de emoţionante imaginile din anii '30 în care vedem doi băieţi, doi copii fericiţi, la malul Mării Negre, sau, mai târziu, doi tineri atât de arătoşi în atitudinea lor regală. Nu peste mult timp, Philip avea să se căsătorească cu moştenitoarea de atunci a tronului britanic iar la nunta lor din 1947, regele Mihai avea să îşi întâlnească şi el regina, Ana de Bourbon-Parma. Aceste cercuri care se închid sunt istoria care ne vorbeşte despre noi şi restul lumii, despre regii noşti şi cei de la Londra.

Mihai a murit la aceeaşi vârstă, 96 de ani, cu regina Regatului Unit. Mihai şi Elisabeta erau stră-strănepoţi ai reginei Victoria. Regina Maria, bunica mult iubită a regelui Mihai, era nepoata reginei Victoria, fiica lui Alfred, fratele regelui Eduard al VII-lea. Acest năbădăios rege de început de secol XX este străbunicul reginei Elisabeta. Dacă pe linie paternă, regele Mihai este rudă cu regina Elisabeta, pe linie maternă este rudă cu prinţul consort Philip. Deşi născut în acelaşi an, 1921, Philip nu îi era văr lui Mihai, ci un fel de unchi, pentru că s-a sărit o generaţie. Altfel spus, Alfred, tatăl lui Philip, era frate cu regele Constantin al Greciei, bunicul lui Mihai, tatăl mamei sale, regina Elena. Dacă Mihai a fost rege şi nepot de regi, Philip nu a fost nici rege, şi nici bunicii săi nu au domnit. Ca ultimă observaţie în această complicată legătură genealogică, şi regina Maria, şi prinţul consort Philip, sunt copii unui Alfred, frate de rege, şi amândoi sunt părinţi de regi, Carol al II-lea, respectiv Charles al III-lea.

Sunt multe filme, cântece, cărţi şi lucrări de artă plastică în care o întâlnim pe regină. În 1969, Pietro Annigoni a pictat, în tempera, o imagine aproape integrală şi aproape în mărime naturală a reginei, tânără, în veşminte oficiale, de purpură. În 2011, Nicky Phillips a pictat, după model, trei imagini ale reginei, că nu le putem spune portrete, pentru Jubileul de Diamant. Artistul, născut în 1964, evocă personalitatea extraordinară a unei persoane obişnuite, în întreaga sa măreţie de regină. Pictorul îşi aminteşte că regina îi povestea cum a pozat, ca prinţesă, pentru pictorul Philip de Laszlo, pe care recunoaşte că îl admiră foarte mult. Şi noi îl admirăm pe acest portretist de excepţie, care ne-a lăsat mai multe portrete ale reginei Maria. Cel din 1936, fabulos, a fost pictat în anul când a domnit unchiul abdicator al reginei Elisabeta şi la sfârşitul căruia tânăra prinţesă avea să devină moştenitoarea tatălui său ce urcase, neaşteptat, pe tron. Portretul prinţului grec Alfred, tatăl lui Philip, realizat de Philip de Laszlo în 1913, este unul emblematic.

Christian Furr avea 28 de ani în 1995, când a primit comanda unui portret regal. Se întâmpla asta cam anual iar regina avea mereu timp să pozeze. Isobel Peachey a fost, la 31 de ani, cea mai tânără femeie care a făcut portretul oficial al reginei. Asta se întâmpla în 2010.

Unul dintre cele mai cunoscute portrete ale reginei este cel realizat de Andy Warhol, în 1985. În tehnica sa specială, Warhol a realizat o serie de portrete pornind de la fotografiile oficiale realizate de Peter Grugeon, în 1975, publicate la Jubileul de Argint, din 1977. Fotografiile şi, implicit, lucrările lui Warhol, o arată pe regină purtând celebra tiară Vladimir, cu o istorie fabuloasă şi aventuroasă, colierul Jubileului de Aur al reginei Victoria, cerceii de nuntă ai reginei Alexandra şi ordinul George VI, prins de o eşarfă diagonală. La 1 iulie trecut, în acest an, deci, cam pe la Jubileul de Platină, Christie 's a vândut două variante ale acestei lucrări de Andy Warhol, cu acelaşi desen dar cu diferite jocuri de culoare, şi cu "praf de diamant", presărat pe ele. Primul a primit 327.600 de lire sterline, iar al doilea chiar mai mult, 403.200 lire.

Proiectul "Reigning Queens" al lui Warhol cuprindea portretele a trei regine care au urcat pe tron prin dreptul lor direct, şi nu prin căsătorie: regina Elisabeta a II-a, regina Beatrix a Olandei şi regina Margareta a II-a a Danemarcei. Exista şi o a patra regină în acest proiect, Ntfombi Twala, regentă atunci, soţia răposatului rege din Swazilandul de atunci, acum Eswatini. Pentru regina Regatului Unit există patru variante de lucrări Andy Warhol, printuri speciale, toate patru fiind expuse prima dată în 1985, la Leo Castelli Gallery, în New York. Ştiţi istoria acestei galerii? Cam acum nouă decenii, Leo Castelli lucra prin Bucureşti ca agent de asigurări, când a întâlnit-o pe Ileana Schapira, viitoarea Ileanna Sonnabend, şi ea nume de marcă în comerţul american cu opere de artă, inclusiv promovarea unor artişti mari, încă de pe vremea când erau necunoscuţi.

De fapt, cele mai cunoscute portrete ale reginei Elisabeta sunt cele ce apar pe bani, timbre şi sigilii oficiale ale Regatului Unit, în ultimii 70 de ani. Răspunzând unei preocupări stupide, Londra a subliniat că banii cu chipul reginei rămân în circulaţie fără probleme. O altă gogomănie care se rostogoleşte cu ajutorul specialiştilor este numele de "cifru regal" dat monogramei regale, semn grafic al domniei unui rege. Corect este, şi am spus-o de nenumărate ori, mai ales că tot internetul învârte varianta eronată, "cifra regală". Atenţie şi cu Imnul regal, nu vă amuzaţi că se schimbă "queen" cu "king", că trebuie umblat şi la "her"-ul care apare. Se pune "him". Charles al treilea!