PLASAMENTE ALTERNATIVE De acum, de aici

Contemporanii se vând greu. Este vorba, desigur, de lucrările artiştilor care supravieţuiesc sau ale celor de care ne-am despărţit de curând. Ar fi absurd şi prostesc lucru să îi excluzi din această categorie pe cei care au murit, fie la ani mulţi de viaţă şi creaţie, fie mult prea devreme sau în plină activitate. Dar şi noi suntem de vină, că unii sunt contemporanii celor de 80 de ani şi alţi ai celor de doar 30. Nu avem, deci criterii clare, aşa că rămânem pe simţire şi senzaţie.

Situaţia contemporanilor pe piaţa românească de artă este mult diferită de cele ce se petrec pe pieţele vestice. În linii mari, dacă în Occident contemporanul merge mereu în umbra clasicilor, cu unele excepţii de succes incredibil şi bine edificat, la noi contemporanul este nevoit să ceară mai mult decât unul trecut, din vechime. Există o explicaţie! De fapt, sunt mai multe. Pe piaţa occidentală circulă capodopere, cu preţuri clare, piese mai tare ca în muzee. Contemporanul nu poate rivaliza cu o ofertă din istoria artei universale, sau măcar franţuzeşti. Există şi contemporani de milioane, avem şi noi un ambasador în acest grup, dar clasicii de milioane sunt valori confirmate de sute de ani. La noi, piesele tari sunt în muzee. Unii le-au scos de acolo, prin metoda retrocedării, dar nu au rupt gura înfloritorului comerţ cu ele. Aici este un alt fenomen, disoluţia valorii inestimabile, deţinute în muzee, în curentele năvalnice ale pieţei de artă. Orice valoare inestimabilă are preţul ei. Că una este valoarea, şi alta preţul, mai ales în comerţul de artă şi obiecte de colecţie. La noi, aşadar, clasicii au valori mai mici pe piaţă decât în muzee, şi chiar preţuri mai mici. Pe piaţă nu sunt lucrările esenţiale, cele de mare valoare, care nu circulă oricum. La vânzare apar lucrări care se ţin mai mult în semnătură, decât în valoare şi istoric. În schimb, costul de producţie la contemporani este mult mai mare, chiar dacă numita creaţie nici nu mai apucă să fie plătită.

Strict economic, la producerea, era să scriu producţia, unei lucrări de artă intră costuri cu materialele, chirii, întreţineri, gaze şi curente, cheltuieli de transport, asigurări de tot felul, niţică mâncare şi băutură, o hăinuţă sau o parte din ea, amortizări, previziuni, că deja am trecut la preţ de capodopere. Dar parcă mai era ceva? Valoarea creaţiei, imposibil de măsurat, imposibil de prins în preţuri. Poate că de aia nici nu mai este luată în calcul. Astfel că preţurile la arta contemporană par să fie sancţiuni, amenzi date artiştilor că au colorat pânzele albe şi au schimbat forma bronzului.

Să luăm şi nişte cazuri concrete, la întâmplare. De exemplu, recenta licitaţie Vikart, numită chiar "Contemporanii". Piese bune, preţuri decente. Din nou se remarcă fenomenul plăpumii scurte a cererii, care nu acoperă toată oferta. Adică îi ies picioarele ofertei de sub plapumă, şi nu de căldură. În expresie ştiinţifică se schimbă termenii: cererea este ceea ce dau actorii comerciali, iar oferta este răspunsul pieţei, cei care oferă preţul cerut de comercianţi. Dacă nu mai înţelegeţi nimic, reţineţi că avem mai multe loturi scoase la vânzare, mai ales în licitaţii, decât posibili cumpărători. Marfa e bună, este acceptabilă ca preţ, dar cumpărătorii şi banii sunt insuficienţi pentru o aşa marfă.

Cel mai mare preţ al adjudecărilor de la recenta licitaţie Vikart a fost de 20 de mii de euro. Este o lucrare reprezentativă, din 2002, a redutabilului artist vizual Ştefan Câlţia. Absolut derutant este lotul de pe al doilea loc, cel de 15 mii de euro. Este vorba despre o lucrare în bronz cizelat, ceva gen glorie preistorică şi civilizaţie enigmatică, de Florin Petrachi. Altfel, trebuia să aşteptăm nivelul de trei mii de euro pentru a ajunge la Florin Petrachi, un tânăr al zilelor noastre, imaginativ, talentat, dornic de acţiune, şi la "Păsărelele" sale vândute cu acest preţ, trei mii de euro.

Ea, însă, iese din seria statistică, pentru că următorul preţ realizat este de 7 mii de euro. A fost obţinut de "Madonă în verde", pictură din 1995 de Ion Alin Gheorghiu. Cu câte cinci mii s-au dat două sculpturi, una de Ion Iancuţ, alta de Mircea Roman, doi contemporani valoroşi. Amândoi au fost prezenţi în respectiva licitaţie şi cu o altă lucrare, Iancuţ cu un pastel, dat cu 800 de euro, iar Mircea Roman cu o lucrare în lemn, evaluată la cel mult 5,5 mii, dar care nu s-a vândut. Tot cinci mii de euro a primit şi o pictură de Felix Aftene, tânărul de la Iaşi care se transformă, treptat şi sigur, într-un fenomen. Cu Ion Iancuţ mai intrăm în vorbă la 1,6 mii de euro, cu cât s-a dat şi a treia lucrare din numita şedinţă, "Bilete de papagal". Nu revista lui Arghezi, ci personajul cu planete trase de un papagal.

"La Colonne" este o lucrare din 1985, de Horia Damian, menţionată, la datele tehnice, cu denumirea "La Colomne", cuvânt ce nu există în limba franceză. Pictura artistului român din Franţa a primit 2,5 mii de euro. La fel, "Casa neagră", de Ion Dumitriu, ulei pe pânză din 1972.

Între una şi două mii au fost adjudecate mai multe oferte. "Collective Evelation", pictură din acest an de Septimiu Căpăţână, a primit 1,7 mii de euro, o scenă din Turcia, lucrare recentă de Sorin Adam, a primit 1,6 mii, "Pâine", de Constantin Flondor, a luat 1,5 mii, la fel o scenă de la Athos de Manuell Mănăstireanu, pictor ce tinde să devină emblematic pentru Vikart, o lucrare a energicului manager cultural, pictorul Gheorghe Dican, a primi 1,4 mii, "Arlechin", de Mirel Zamfirescu, discretul şi delicatul pictor, a plecat pentru 1,2 mii de euro.

Neaşteptat, o pictură de Sava Stoianov, sculptorul, a primit 1,6 mii de euro. Contemporanul nostru din Moineşti, Dumitru Macovei, a reuşit o pereche, două lucrări, una cu 2,2 mii, o scenă aproape votivă, şi alta, o scenă de atelier, cu o mie de euro.

Astfel, ne plasăm în mijlocul creaţiei actuale, cu artişti simpatici sau antipatici, cu lucrări în spirit antic, modern sau revoluţionar, într-o realitate palpitantă, deosebit de vie, creaţia contemporană.