PLASAMENTE ALTERNATIVE Eminescu la Academie

Totuşi, a fost frumos de  Ziua Culturii Naţionale. Cam frig, un piculeţ de ger, dar cu mult soare strălucitor. În ciuda mega-evenimentului vaccinal, cu virilul brand ce tinde să înlocuiască frunza lui Udrea, la nivel de ţară, s-au făcut tot felul de evenimente care să sărbătorească fie cultura naţiunii, fie personalitatea lui Mihai Eminescu. Această ezitare se vede şi pe lista celor 119 proiecte de Ziua Culturii naţionale 2021 finanţate de Ministerul Culturii, toate adunând 2 milioane de lei. Este greu să îţi dai seama ce vor să facă sau au făcut deja respectivii câştigători de fonduri, am verificat câteva proiecte şi majoritatea aveau o perioadă mai lungă de derulare, dar am văzut şi unele de muzică. Nu am avut timp să fabulez că televiziunile m-au năpădit cu imagini de mare prost gust arătând vedete naţionale şi mai mult goale, relaxându-se selfic prin tot felul de spaţii exotice deşi tocmai se plânseseră, inclusiv în cereri de subvenţie statală, că veniturile le sunt dureros afectate de pandemie. Apăi, dacă au dreptul?! Cum să nu le iubeşti!

Am stabilit de acum un an că nu întâmplător, cele două evenimente, Ziua Culturii Naţionale şi ziua natală a lui Eminescu, se suprapun. Altfel nu s-ar explica de ce am fi ales ziua din mijlocul iernii calendaristice pentru a sărbători cultura naţională. Regina Elisabeta a II-a este născută într-o zi de 21 aprilie dar este sărbătorită în prima sâmbătă din iunie, că este mai cald, mai frumos, şi primăvara a venit în UK, nu ca în aprilie.

Deci, de ce ziua lui Eminescu? Pentru că, după cum se spune în argumentaţia oficială, "multe ţări europene, printre care Spania şi Portugalia, au decis să aibă o zi dedicată culturii lor; Spania a stabilit-o în funcţie de data morţii lui Cervantes, iar Portugalia a stabilit ca ziua naşterii poetului lor naţional, Camoes, să fie ziua culturii portugheze". Am tot căutat dar nu am găsit vreo zi spaniolă a culturii, naţionale sau nu. Iar Miguel de Cervantes Saavedra, creatorul lui Don Quijote, a murit pe 22 aprilie 1616, o zi care nu este marcată în vreun fel. Doar în 2016, când s-au împlinit patru secole de la moartea marelui scriitor spaniol. De aceea, apare ca ciudată tragerea la temă, pusă în scenă de UNESCO, care a stabilit o zi a cărţii pe 23 aprilie, ceea ce este foarte bine, dar pe considerentul că în acea zi, în 1616, a murit şi Cervantes, şi Shakespeare. Spaniolul a murit cu o zi mai devreme, iar englezul vreo 10 zile mai târziu, că ei aplicau calendarul gregorian. Totuşi, pe 23 aprilie 1616 a murit scriitorul peruan Garcilaso de la Vega, numit El Inca, primul scriitor metis din literatura spaniolă. De Ziua Internaţională a Cărţii se sărbătoreşte şi copyrightul dar nu îmi dau seama prea bine ce înseamnă asta!

A mai rămas, ca inspiraţie, ziua de naştere a lui Camoes doar că ea nu este cunoscută. Şi cu anul sunt ceva probleme, este 1524 sau 1525? Deşi nu ne ajută, ştim că a murit pe 10 iunie 1590, care a devenit şi mai mult, este Ziua Naţională a Portugaliei, Ziua Comunităţii Portugheze, Ziua Camoes. Pe scurt, niciunul dintre argumentele oficiale nu este real astfel că insistenţa de a pune Ziua Culturii în toiul iernii nu are o justificare în practica şi gândirea celor două naţiuni invocate. Eminescu a murit pe 15 iunie 1889, dar nici această zi nu era necesară. Cultura este mult mai încăpătoare, sunt mai multe domenii, muzicienii se simt uitaţi, acolo, în Maldive, iarna, în timp ce Enescu s-a născut în august, iar acum 120 de ani a scris "Rapsodia română", Nicolae Grigorescu s-a născut în aprilie şi a murit în iulie iar Brâncuşi este deja sărbătorit, prin lege, la 19 februarie, şi nu numai de Irina Rimes.

Pe Eminescu îl sărbătorim în cele două zile de 15 sau oricând. Nici nu ar fi rău să marcăm în vreun fel un număr de ani de la scrierea vreuneia dintre genialele lui poezii sau de la vreun eveniment important din chinuita sa viaţă. Cum ar fi, în acest an, împlinirea unui secol şi jumătate de la marea adunare a românilor de la Putna.

În 1774, Austria a luat Bucovina şi a ţinut-o până în 1918. Atenţie, de dualismul cu maghiarii vorbim de abia din 1867! În 1870, când se împlineau 400 de ani de la sfinţirea bisericii mănăstirii Putna, studenţii români din Viena pun la cale o sărbătoare patriotică chiar la mormântul lui Ştefan cel Mare. Dar în acelaşi an, prusacii se luptă cu francezii şi toată Europa este în mare tulburare. Sărbătoarea se amână pentru anul următor, 1871. Şi atunci se ţine, cu 21 de slave de tun, cu o urnă de argint cu pământ din toate provinciile românilor, cu momente de înălţător patriotism. Eminescu era secretarul comitetului de organizare, prezidat de Slavici. Lista celor implicaţi cuprinde numai mari personalităţi din Panteonul naţional.

Romfilatelia, compania naţională care ne dă timbrele oficiale ale României, a scos o emisiune filatelică dedicată împlinirii a 150 de ani de la Sărbătoarea de la Putna a românilor de pretutindeni. Seria de timbre a fost lansată chiar pe 15 ianuarie, la Biblioteca Academiei Română, în cadrul deschiderii expoziţiei documentare "Vreme trece, vreme vine", dedicată, desigur, lui Eminescu. Vedem noile timbre, aflăm manuscrise preţioase, hârtii atinse de peniţa, uneori prozaică, a marelui poet, corespondenţa cu Veronica Micle, ediţii speciale, princeps sau pur şi simplu, publicaţii, librete, şi cele 38 de volume ale ediţiei facsimilate complete. Iar pe pereţi, ilustraţie, inclusiv cea realizată, în cărbune, de Leonard Salmen, artistul polonez pasionat de creaţia eminesciană.

Dacă mai aflăm câteva ceva despre acest artist este datorită cartofiliei, "ştiinţa" care cercetează cărţile poştale, cărora le zicem noi vederi. Şi asta pentru că Salmen şi-a publicat masiv pe aceste mici cartoane ilustraţia la Eminescu, începută înainte chiar să se termine secolul în care a trăit poetul. În 1909, la 20 de ani de la moartea lui Eminescu, Salmen deschide, la Galaţi, prima expoziţie personală realizată vreodată de vreun artist cu ilustraţii după Eminescu. Din fericire, prestigioasa Bibliotecă a Academiei Române, deţine o serie serioasă din ilustraţia lui Salmen pentru Eminescu. Deşi a trăit şi a lucrat mult în România, nu ştim prea multe despre Leonard Salmen. În 1908 se afla în România, de fapt de mai bine de un deceniu, pentru că în acel an i se naşte, la Bucureşti, fiul Sebastian, cunoscut scriitor, publicist şi traducător, semnatar cu numele Lascăr Sebastian. Acum am descoperit, uimiţi, că Leonard Salmen era polonez, dar uităm că a lucrat şi portrete pentru Casa Regală a României, asemenea gloriosului său conaţional, Tadeusz Ajdukiewicz. Spre deosebire de acesta, Salmen nu picta scene de luptă ci doar atmosferă de iubire.

Avem nevoie de o discuţie detaliată şi argumentată despre marele poet şi uimitoarea sa creaţie, să dăm de-o parte convenţiile şi inerţiile, tiparele cu care l-am acoperit, ca să îl descoperim în splendida sa lumină. Eminescu este un imens poet, şi nu numai. Să îl sărbătorim, dar mai întâi să îl citim. Are în opera sa pilde pentru tot ce se întâmplă în lume, în ţară şi în noi. Le-a trăit pe toate şi ne va face bine să îl citim. Cel mai bun discurs despre Eminescu sunt versurile sale. Să nu ne mulţumim cu ce am reţinut din ce nu am ştiut niciodată, să îi descoperim opera şi zbaterea, chinul şi alinul, talentul şi nenorocul. Expoziţia de la Academie ne oferă multe subiecte şi motive.