PLASAMENTE ALTERNATIVE Iosif Iser şi cifrele rotunde

La două săptămână după ce România a devenit regat, la Bucureşti, se năştea, într-o familie evreiască, cel ce avea să devină pictorul Iosif Iser. A ales arta destul de repede iar la 18 ani a început un cincinal de studii de artă la Munchen. Deşi planul iniţial vorbea de arhitectură. Prima personală a deschis-o la Ploieşti, unde locuise familia sa cât făcuse liceul, iar la Bucureşti a practicat intens desenul de presă. Este un domeniu în care şi-a clădit originalitatea artistică şi a excelat. Desenează mult de tot şi ca soldat, în Primul Război Mondial, când străbate Dobrogea. După război, va pleca la Paris, tot pentru studii, şi a colaborat cu ilustraţii la presa de acolo. Îl reîntâlneşte pe Pascin, Jules Pascin, care îl nărăveşte la gravură. Este incredibil cât de picturale şi cât de Iser sunt gravurile sale pointe sPche de la un moment dat. În ţară, a descoperit Balcicul, lumina pontică, şi oamenii locului. A devenit un orientalist de forţă, a mers şi în Spania, astfel că în arta sa, subiectele vin de acasă, din Bucureşti, Dobrogea şi Balcic, din Constantinopol, din Franţa şi Spania. Femeile nu sunt lascive, Orientul nu este de "1001 de nopţi", toate subiectele sale sunt vii, pe gânduri sau chiar triste. În regimul comunist a continuat să lucreze, a beneficiat şi de ceva onoruri dar fără a se înscrie în "comandamentele epocii". În 1955 a devenit membru titular al Academiei române. A murit în 1958, având o personală pe simeze şi multe lucrări în întreaga lume şi în colecţii grele de tot.

La Muzeul Naţional de Artă al României a revenit pe funcţia sa, câştigată prin concurs, directorul Călin Stegerean, "executat" acum patru ani în urmă, printr-o evaluare, la numai 6 luni de exerciţiu. Injustiţia din 2017 a fost recunoscută prin sentinţă în 2017 dar au mai fost necesari doi ani până la ordinul executoriu de reparaţie. Prima revedere a fost ocazionată de deschiderea unei expoziţii dedicate lui Iser, la 140 de ani de la naştere. Nu de puţine ori am afirmat utilitatea şi am folosit aceste aniversări pentru a readuce în atenţia publică artişti care au fost, mari şi cuminţi, înnobilând simezele noastre, cu precădere, dar şi pe cele înalte, de afară, până când s-a putut. Vorbim deja de un secol sau mai mult, chiar şi două secole, în rare cazuri, ce ne amintesc că, la noi, pictura de şevalet a apărut târziu iar sculptura bisericească este rară şi fără anvergură, mai mult decorativă.

Expoziţia " Călătoriile lui Iser", deschisă de ziua pictorului, cuprinde, mai ales, lucrări de grafică, dar şi "uleiuri" esenţiale, şi are ca subiect central peisajul. Aceste elemente ne trimit cu nasul în hârtia, pânza sau cartonul pictorului, unde îi descoperim tuşa fermă, clară, construcţia inteligentă, de-a dreptul savantă, abilitatea cromatică, sensibilitatea culorilor de apă, modelajul pastelului şi cărbunelui. Este o adevărată lecţie de Iser care ne relevă o operă puternică şi sensibilă, originală, în canoanele meşteşugului şi în splendoarea talentului. Este mult Balcic, dar şi Constantinopol, sunt peisaje din Saint-Malo sau de pe Coasta de Azur, din Paris, din Spania, inevitabil. Până şi semnătura, cele patru litere, este o realizare artistică, inclusiv prin plasarea discretă şi implicată. Aceste observaţii şi sentimente mă împiedică să aduc exemple concrete în discuţia despre adjudecările de lucrări de Iser, fie că este vorba de uleiuri sau acuarele, de odaliscă-colombină-tătăroaică-spanioloaică sau de peisaje. Cu toate acestea, pot spune că preţurile sunt încă mici, deşi Iser este un artist cunoscut pentru sumele importante atrase. Din păcate, după trei decenii de piaţă liberă, încă nu avem pedigree-uri clare şi de evidenţiat pentru lucrările ce ni se propun spre achiziţie, nu ştim de unde vin, cine le-a cumpărat, pe unde au trecut. Desigur, atunci când nu este vorba de vânzarea unei colecţii care documentează, cât de cât, aceste transferuri de proprietate. În acest context, o serie de peisaje din Spania, mai ales din Toledo, poate ar fi primit mai mult de 1,5 mii de euro, un Balcic panoramic ar fi trecut de vreo cinci mii şi un nud superb ar fi depăşit chiar şi 10 mii.

Peste două zile, Aurel Băeşu ar fi împlinit 125 de ani, fiind născut la 26 mai 1896, la Fălticeni, oraş natal pentru un număr impresionant de personalităţi, inclusiv din domeniul artei. Nu vom pica în penibil, urându-i "La mulţi ani!", cum se mai practică în ultimul timp, de nu ştii dacă este glumă sau doar copierea unor obiceiuri nord-atlantice. În ultimii ani, însă, artistul a beneficiat de o atenţie deosebită din partea unor oameni de cultură şi colecţionari din Piatra-Neamţ, oraşul unde Aurel Băeşu a trăit, doar 32 de ani cu totul, şi-a conturat opera şi îşi doarme somnul de veci. În 2015, la Piatra, a apărut un studiu esenţial, "Aurel Băeşu - album documentar", de Emil Nicolae şi Lucian Cornel Agaleanu, oameni de cultură şi iniţiativă.

Pictorul Aurel Băeşu a studiat la Iaşi şi la Roma. Ca şi Iser, participă la Primul Război Mondial. Este convocat alături de alţi artişti importanţi ai ţării, şi realizează numeroase schiţe şi lucrări de front, extrem de expresive. În Italia a plecat după război, a stat doar doi ani şi a revenit, în 1922, stabilindu-se la Piatra-Neamţ. Moare în 1928, la numai 32 de ani, de tuberculoză.

Portretele lui Aurel Băeşu sunt excepţionale, îi conturează clar opera atât de dureros oprită, şi vorbesc peste timp de artistul dispărut aşa de tânăr. Despre artist se mai ştie că era îndrăgostit de Lia, fiica lui Sadoveanu, dar niciodată situaţia materială nu i-a permis să facă pasul spre căsătorie. În decembrie tecut, la o licitaţie Artmark a apărut portretul unei tinere, cu o floare albă prinsă la piept, realizat de Aurel Băeşu, în 1916. Numit chiar "Flori la piept (Portretul Liei Sadoveanu, fiica scriitorului)", pictura a fost evoluată la 5.650 de euro, dar nu a fost vândută. În schimb, în 2019, a fost vândut un autoportret cu trei mii de euro. În acelaşi an s-au obţinut patru mii de euro pentru "Trandafiri", lucrare din 1915, cu dedicaţie pentru Ion Danabassi, un întreprinzător al vremii, colecţionar de artă.

Spuneam, de ceva timp şi de mai multe ori, de aniversări sau comemorări ca pretext pentru a vorbi despre marii noştri artişti. Tot acum 140 de ani, la 15 mai 1881, s-a născut şi pictorul Marius Bunescu. În toamnă se va împlini un secol de la naşterea, la Bazargic, în Cadrilater, a pictorului Spiru Chintilă, tatăl unei cunoscute şi apreciate familii de artişti. Tot în septembrie viitor, ar fi împlinit o sută de ani şi Mircea Deac, cunoscut critic şi istoric de artă, şi el tatăl cunoscutului plastician Mircea Deaca. Deşi s-a apropiat de rotunjirea secolului, Mircea Deac ne-a părăsit în 2015. Dacă am ratat aniversarea a 190 de ani de la naşterea lui Theodor Aman, deşi s-au scos şi timbre pe această temă, atunci, în august, putem comemora 120 de ani de la moartea marelui artist, la 19 august viitor.