PLASAMENTE ALTERNATIVE Je suis "Fata cu cercel de perlă"!

Mauritshuis a împlinit, în acest an, două secole. S-a pregătit, s-a împodobit cu haine florale, intens fotografiate în această vară, dar şi cu oferte muzeale moderne. In fiecare an, dar mai ales în acesta, Mauritshuis a fost intens vizitat. Clădirea este un palat în vârstă de vreo patru secole, în mijlocul oraşului Haga, capitala politică a Olandei. Pardon, a Ţărilor de Jos. Iar în interior sunt picturi celebre, cu semnături de mare greutate. Cea mai vestită dintre ele este "Fata cu cercel de perlă" de Vermeer, pictură realizată în 1665. Cu vreo zece zile în urmă, doi bărbaţi nu foarte tineri, dar urâţi au umplut micuţa pictură cu umorile personale. Unul a încercat să îşi lipească chelia de tablou, în timp ce un altul turna sos de roşii pe el. Protest împotriva petrolului, cică! Vermeer, în secolul al XVII-lea, nici nu ştia ce este acela petrol, dar protestatarii de turmă s-au spălat şi pe cap cu derivatele lui!

Johan Maurits van Nassau-Siegen era nepotul lui Johann VI, conte de Nassau-Dillenburg, fratele legendarului fondator al statului neerlandez, Willem de Orania, zis şi Taciturnul. Johan Maurits a urmat o carieră militară, în care tatăl său a strălucit, şi a luptat alături de vărul lui, stadhouderul Frederik Hendrik. A fost doar opt ani guvernator al posesiunilor olandeze din Brazilia, făcând minuni de organizare şi dezvoltare. A continuat să facă asta şi pe continent, şi a ajuns un glorios şef al armatei.

În 1631, Maurits a cumpărat terenul de pe malul lacului din centrul oraşului Haga, iar peste zece ani, palatul era gata. Să notăm că sunt exact anii când Maurits făcea perfomanţe teritorial-ocupaţionale şi militar-economice prin Brazilia şi vestul Africii. Familia Maes, care moşteneşte palatul în 1679, la moartea fondatorului, o dă guvernului. În 1704 ia foc, sever, dar este refăcută destul de repede. În 1820, statul olandez cumpără palatul pentru a îl face muzeu de artă. Nu urmează să expună vreo colecţie a prinţului Johan Maurits, pentru că nu a existat, ci chiar colecţiile regale.

Deci, Johan Maurits nu era colecţionar de artă. Era, în schimb, Willem al V-lea, ultimul stadthouder al Republicii olandeze. A început să cumpere pictură de când era copil, şi sigur îl înţelegem. Explicaţia e simplă, avea pasiunea de colecţionar şi a preluat funcţia supremă în stat la numai trei ani. În 1774, colecţia lui Willem al V-lea a fost deschisă publicului, dar nu în Mauritshuis, ci într-o galerie nu departe, tot în zona iazului din centrul oraşului. În 1795, colecţia este confiscată de trupele revoluţionare ale Republicii franceze, care îl îndepărtează pe prinţul colecţionar din fruntea Republicii olandeze.

Deşi recuperate doar parţial, colecţiile de artă ajung prea mari pentru vechea galerie, astfel că statul cumpără palatul ridicat de Johan Maurits van Nassau-Siegen cu 150 de ani în urmă. De fapt, nu a fost o deschidere festivă, dar se crede că momentul 0 a fost la 5 ianuarie. De bază, în expunere, erau curiozităţile, adică orice altceva decât lucrările de artă. După instalarea monarhiei olandeze, primul rege, Willem I, fiul exilatului stadhouder Willem al V-lea, a constituit, în 1816, Colecţiile regale de pictură şi Cabinetul regal de curiozităţi. Din 1875, Mauritshuis rămâne numai al artei plastice. Din 305 picturi din expunerea iniţială, 127 veneau de la Willem al V-lea, colecţionarul, ultimul stadthouder.

Colecţiile de artă de la Mauritshuis s-au îmbogăţit permanent şi de la început. O superbă "Vedere din Delft", de Vermeer, a venit în muzeu chiar în anul deschiderii. La scurt timp şi "Lecţia de anatomie a doctorului Nicolaes Tulp", de Rembrandt, a ajuns la Mauritshuis. La fel, autoportretul său din 1669, ultimul an al vieţii, probabil ultimul autoportret.

De departe, cea mai cunoscută, apreciată, o adevărată vedetă, este "Fata cu cercel de perlă" de Johannes Vermeer. Nu are dimensiuni mari, 45 pe 40 cm, şi această pictură pe pânză pare şi mai mică, în rama sa bogată. Nefiind datată, a trebuit să fie plasată în timp de specialişti, care au căzut de acord asupra anului 1665. Este un portret de studiu al expresiei faciale mai degrabă decât un portret cu identitate. Pictorul nu s-a bucurat de glorie în timpul vieţii, ci mult mai târziu. A fost depus, în 1675, în modestul loc de veci al socrilor din Oude Kerk, în Delft. Este biserica veche, cu un turn de 75 de metri înălţime şi o înclinare vizibilă de doi metri. În 2007, lui Vermeer i s-a dedicat un memorial, la doi paşi de modestul mormânt, mult mai impozant decât acesta. Si atunci, în Olanda secolului al XVII-lea, pictorii trăiau greu. Erau mulţi şi vremurile erau dificile. Picturile lui Vermeer au fost cumpărate constant de un hai să zicem colecţionar şi nu au circulat. În plus, lucra destul de încet, cam trei pânze pe an şi, cel mai des, la comandă.

Victor Eugene Louis de Stuers este un olandez, în ciuda numelui, istoric de artă dar şi avocat şi politician, cel care a luptat pentru păstrarea bogatului patrimoniu olandez, inclusiv păstrarea în ţară a picturilor de secole adunate, printre care şi cele de Vermeer. L-a sfătuit pe Arnoldus Andries des Tombe, un alt olandez cu nume francez, să cumpere, la o licitaţie, "Fata cu cercel de perlă", care încă nu se numea astfel. Preţul nu a fost mare, dar şi lucrarea arăta cam avariată. La moartea sa, în 1902, statul este cel care îl moşteneşte pe colecţionar. Şi "Fata" ajunge la Mauritshuis, care o restaurează, o expune, o face celebră, mitologică de-a dreptul!

Secolul XX i-a adus titlul, de vreme ce cercelul a devenit interesant pentru gustul contemporan. De fapt, şi aprecierea vine mai mult din corespondenţa cu moda modernă. Şi poziţia, şi expresia feţei, şi zâmbetul, de fapt buzele întredeschise ce îl înlocuiesc. Are un succes fantastic la publicul contemporan. Din 2014 nu mai părăseşte domiciliul de la palat, nu mai merge prin străinătăţuri. Este expusă în sala dinspre faţada palatului, în dreapta, cum te uiţi la el, la etaj. Sunt şi alte piese celebre în această sală, dar lumea se duce direct la ea, o recunoşti imediat, cel puţin prin bulucul ce o înconjoară.

Pe asta s-au bazat şi plictisiţii de bună stare care au venit cu protestul lor abulic şi în sălile bicentenarului muzeu de artă Mauritshuis. Este evident că pictorii nu au nimic de a face cu situaţia faţă de care protestează ciudăţeii despre care nu ştim din ce trăiesc. Astfel că gestul lor nu face decât să împută viaţa celor care nu s-au îmbogăţit din petrol şi încearcă să îşi câştige această viaţă şi să se bucure de ea. Mă gândesc să mă duc şi eu să stau la ei acasă, acolo, în marile oraşe ale Occidentului, să protestez împotriva hotelurilor scumpe, să le mănânc supele bune pe care le aruncă pe picturile de vreau eu să le văd, ca protest faţă de folosirea cartofului în mâncarea lichidă, să îi lipesc de vasul toaletei, ca protest că nu îşi varsă ideile direct acolo. S-ar putea, însă, să stau la rând, că sunt mulţi care vor să facă asta. Pe filmul cu gretinii de la Mauritshuis se aud vizitatorii ce par a se abţine cu greu să nu îi ..., să nu le transmită direct şi frontal dezacordul cu tembela lor manifestare.

Şi, luat cu furia, era să semnez Maurits Tiţa. Când, de fapt, je suis "Fata cu cercel de perlă"!