PLASAMENTE ALTERNATIVE Obişnuiţii casei de licitaţie

Cu nu mai puţin de patru lucrări de acelaşi autor propuse într-o aceeaşi şedinţă, se conturează cu forţă senzaţia că la ultima licitaţie Alis din această vară şi prima parte a anului s-a vărsat sacul cu Schweitzer-Cumpăna. Ultima şi cea mai bine vîndută pictură din aceas-tă serie este "Pahar cu flori", ulei pe pînză lipită pe carton cu o dedicaţie pentru Mihai Tican Rumano pe verso, care a urcat niţel, de la 3.500 RON la 3.850. Pentru că şi oficialii preferă să se exprime în cifre vechi, vom traduce şi noi preţul ca fiind 35 şi 38,5 milioane de lei. Înainte se dăduse "Case", nu oricare, ci unele din San Remo, cu 25 de milioane, preţ de pornire, şi "Peisaj urban" cu multe trăsuri trase de cai, cu 19 milioane de lei, 9 în plus faţă de preţul de ofertă. A fost şi un eşec, unul mic, neadjudecîndu-se poate cea mai frumoasă ofertă Schweitzer-Cumpăna a zilei, o "Stradă" veche, ce nu pare nici ea a fi de la noi, oferită cu 18 milioane de lei, vechi şi ei.

Nu a fost licitaţie Alis lăsată de la Domnul în acest an care să nu ofere o lucrare de Schwei-tzer-Cumpăna, una măcar, dacă nu două, trei sau chiar patru, ca în duminica asta. În total au fost oferite 30 de lucrări, pictură, dar şi grafică, semnate de contemporanul nostru maestru, venit totuşi din secolul al XIX-lea. Ar fi multe de spus despre personalitatea şi viaţa acestui pictor, dar, ca de obicei, vom da cîştig de cauză celor care ştiu şi preferă să citească în statistici mai degraba decît în destine. Cam o treime din oferta Alis din acest an, semnată de maestru, a rămas nevîndută, dar valoric, adjudecările pun în umbră nereuşitele. Cel mai mare preţ reuşit a fost de 210 milioane şi a fost obţinut la 30 ianuarie de un tablou de dimensiuni mari numit "Căruţa cu cai", o lucrare deosebită, într-adevăr, deşi numitul atelaj este unul rural, cu oameni şi sentimente, nu precum cele nobiliare care stau la rînd în peisajul urban mai sus amintit. Preţul său de pornire - 175 de milioane de lei, atunci normali şi unici în circulaţie - era unul mare, dar care a avut resurse să mai crească. Poate că era şi la începutul anului, cînd nu se ştia că urmează avalanşe. Licitaţiile celor două luni de iarnă ale anului au avut cîte o lucrare tare de Schweitzer-Cumpăna, care s-a vîndut în creştere, plecînd mereu de la un preţ bun. Ultima şedinţă din februarie şi din iarnă dă primul rateu şi piesa şedinţei cu semnatura de care vorbim acum nu se vinde. Drept pedeapsă, şedinţa următoare aduce două Schweitzer-Cumpăna, se vinde cel ieftin, iar cel scump, adevărat, nu! Astenia de primăvară face ravagii şi cele trei oferte din următoarele două şedinţe rămîn total nevîndute. Printre ele se afla "Chalants sur la Seine", o lucrare din Franţa a maestrului, oferită cu 150 de milioane de lei. Eroarea se corectează la licitaţia următoare, cea din 24 aprilie, cînd pentru "Ţărancă" nu se găseşte curajul de a se cere 150 de milioane, ci doar 90, în schimb piaţa corectează preţul şi adjudecarea este adusă cu împunsături de cartonaşe de licitaţie la o sută şi jumătate de milioane. Ba chiar şi portretul în cărbune de trei milioane, cu care fusese tatonată clientela, a fost vîndut cu un preţ triplu. Şedinţa următoare aduce două poziţii cu semnătura care ne interesează, dar ea este şi prima în care poziţia a V-a la secţiunea Pictură este ocupată de o lucrare de Rudolf Schweitzer-Cumpăna şi aşa a fost pînă la şedinţa de duminică şi probabil va continua în septembrie. O fi o coincidenţă, o comoditate a calculatoristului care menţine lungul şi complicatul nume al artistului la cifra 05, nu contează, noi am remarcat-o şi o dezvăluim ca o şoaptă de mister ce dă lipici spectacolului licitaţiilor de obiecte de artă.

Să ne mai exersăm spiritul de observaţii constatînd că în martie a fost ultima licitaţie în care a mai apărut o singură lucrare a maestrului. În martie, dar anul trecut, a fost stabilit recordul la Schweitzer-Cumpăna, 475 de milioane de lei pentru "Căruţă cu cal", subiect de succes pentru artist.

O extrem de interesantă pictura vîndută în această duminică este un portret de tînăr, realizat de Alexis Macedonski. Nu neapărat pictura în sine este interesantă, dar nici de lepădat nu este, ci autorul. Alexis Macedonski este rudă cu poetul, mai exact este fiul lui. Nu este singurul Macedonski afirmat în artă plastică, fratele, Nichita, şi chiar fiul său, Soare, dedicîndu-se picturii. Soare Macedonski, fiul lui Alexis adică, a fost un fel de Iulia Hasdeu al picturii, adică a trăit doar 18 ani, destinul curmîndu-i viaţa şi cariera care se anunţa prodigioasă. Tudor Octavian îl titularizează în "Pictori uitaţi" dar, cum nu prea are ce spune despre realizările pictorului mult prea devreme dispărut, poves-teşte despre tatăl acestuia, Alexis, nişte chestii de-a dreptul incredibile, ce mai, numai aventură şi mister gros de tot. La noi, în ultimul timp, anual a apărut cîte o pictură de Alexis Macedonski, chiar dacă în 2004, tot în iulie, a fost botezat Alens, în catalogul licitaţiei. Acum, pe portretul de băiat s-au cerut 12 milioane şi s-au dat 18, atunci, un peisaj cu copac a fost oferit cu 10 milioane de lei şi nu s-a obţinut nimic. La fel a păţit, în septembrie 2003, un alt portret realizat de Alexis Macedonski, de fetiţă de această dată, pe care s-au cerut 8 milioane de lei.

Cel mai mare preţ al secţiunii, dar şi al licitaţiei, a fost de 260 de milioane de lei, obţinut pentru o pictură de Francisc Sirato pe care se cereau oricum 200, deşi "Natura statică" respectivă nu este dintre cele mai reuşite ale maes-trului şi nici subiectul nu este cel care îl caracterizează. Cel mai însemnat salt de preţ a fost realizat de o pictură de Kimon Loghi, mai mult lată decît lungă, deşi nu este de dimensiuni mari, care a fost oferită cu 10 milioane de lei şi a fost vîndută cu 46, şi dacă mai rezistă puţin se facea de cinci ori pornirea.

Un salt important a realizat şi o "Alegorie" de Jules Perahim, care aminteşte mai degrabă de stilul lui Sabin Bălaşa decît de realizatorul mozaicului de pe casa de cultură din Mangalia. Realizată în '69, adică anul 1969, pînza a fost oferită cu 75 de milioane de lei vechi, dar a urcat destul de uşor pînă la 10.500 lei noi. Un alt român plecat în străinătate, la glorie şi realizare, este Marcel Iancu şi lucrările sale, ca ale lui Jules Perahim, dar mai puţin decît cele ale lui Rudolf Schweitzer-Cumpăna, apar frecvent, cel puţin în ultimul timp în licitaţiile bucureştene. Acum fie vorba între noi, nici nu mai e nevoie să specificăm că este vorba de licitaţii de obiecte de artă şi de colecţie pentru că acestea sînt singurele care se mai ţin, că alea reglementate cu obligativitate de lege nu mai au loc. Sute şi mii de miliarde de lei care trebuiau să întărească digurile ţării, plantate eficient şi raţional prin licitaţii corecte, au ajuns din bugetul public în conturi private, prin alocare directă. Altfel spus, e ca şi cum Alexandru Ghilduş sau Ion Ghimiş, oamenii care bat preţurile cu ciocănelul, la Monavissa şi Alis, ar zice, mereu sau doar la un moment dat, tu cel cu cartonul ala cu cifre pe sus, lasă-l, dom'le, jos, că oboseşti, şi eu am hotărît să vînd acest tablou (bijuterie, tavă de argint, icoană, sculptură, farfurie sau diversă) firmei nevestei contabilului casei de licitaţie, şi dacă mă enervezi sau ai de gînd să comentezi, la jumătate de preţ. Comparaţia este forţată, evident, pentru că nici una dintre condiţii nu este comparabilă şi aici nu se lucrează cu apa tulbure sau cu alte murdării, ci cu obiecte de artă.