PLASAMENTE ALTERNATIVE Patrimoniu şi comerţul de artă

Puţini ştiu că, marţi, cu o săptămână înaintea Nopţii ordonanţelor, care nu este replica gen "revelionul ospătarilor" la "Noaptea generalilor", ci pur şi simplu noaptea în care s-au dat aproape 30 de ordonanţe de urgenţă, ziceam s-a mai dat una, cu anticipaţie. Este Proiectul de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, publicat chiar de Ziua Culturii Naţionale, 15 ianuarie curent.

Astfel, în numita lege din anul 2000, "după articolulul 12 se introduce un articol nou, art. 121", care spune că "În cazul bunurilor scoase la vânzare şi nesusceptibile de clasare potrivit expertizei realizate pe baza criteriilor generale de clasare, concluziile raportului de expertiză, cu datele de identificare a bunului, se vor transmite de către expert, în copie, serviciului public deconcentrat competent teritorial, în termen de 5 zile de la finalizarea respectivului raport". Şi se mai adaugă un alineat, tot prim, care spune că, "în cazul bunurilor culturale mai vechi de 50 de ani care fac obiectul unei vânzări publice, serviciul public deconcentrat comunică Ministerului Culturii datele de identificare a bunurilor culturale mobile care fac obiectul vânzării". Atenţie, în unele texte care semnalează această situaţie, cifra 1 care arată că este vorba de articolul 12 prim coboară, astfel că asistăm la situaţii confuze de genul: "după articolul 12 se introduce art. 121" sau "după alineatul (5) se introduce un alineat nou, alin. (51)".

Din texte de puţini înţelese, deducem că îţi trebuie o mapă de hârtii ca să mai vinzi ceva. Nu numai pentru marfa de patrimoniu sau cea pasibilă să fie clasată, ci pentru toate bunurile "scoase la vânzare şi nesusceptibile de clasare" şi "în cazul bunurilor culturale mai vechi de 50 de ani care fac obiectul unei vânzări publice". Practic, fiecare măr de pe tarabă trebuie să aibă acte ştampilate de experţi că nu sunt din Grădina ursului. Bun, ai zice, mănâncă şi gura experţilor ceva bun, că de când se sapă cu escavatorul în siturile arheologice milenare, chiar că nu îi mai bagă lumea în seamă. Până la urmă, însă, experţii şi evaluatorii au trecut de partea poporului şi s-au jurat pe antena de bulgari că nu ei se află la capătul cu interese al ordonanţei.

Dar ce facem noi când avem o iniţiativă legislativă şi vrem să ne amuzăm? Citim cu atenţie nota de fundamentare. Astfel aflăm că nou inventatul "art. 121" are ca scop "prevenirea posibilelor erori profesionale ale experţilor". Dacă nu ai încredere în ei, atunci de ce le mai umpli cârca cu hârtii şi sarcini noi? Se consideră că noile reglementări nu au "impact socioeconomic", de parcă blocarea pieţei supraterane de obiecte de artă şi de colecţie şi plata obligatorie a unor expertize mai scumpe decât subiectul de vânzare nu ar avea niciun efect economico-financiar. Şi, dacă nu au, de ce să mai introduci aceste reglementări? Şi nu are nici "impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani)". Chiar că nu mai înţeleg nimic!

Şi nu ştiu cine ar înţelege, pentru că pe "organizaţii neguvernamentale, institute de cercetare şi alte organisme implicate" nu le-au consultat, nefiind cazul. Acelaşi caz nu este nici pentru "fundamentarea alegerii organizaţiilor cu care a avut loc consultarea, precum şi a modului în care activitatea acestor organizaţii este legată de obiectul proiectului de act normativ". Reacţia hotărâtă a asociaţiilor şi a patronatului din piaţa de artă demonstrează că era un foarte mare caz ca Ministerul Culturii să se consulte decisiv cu aceste structuri reprezentative pentru cei care plătesc banii ce se tot cer de la comerţul de artă ca taxe iute inventate sau tot felul de adeverinţe şi expertize care să dovedească evidenţe clare ca soarele pe cer.

Acum o lună, când erau puse pe masă aceste modificări legislative, se promitea consultarea autorităţilor administraţiei publice locale, Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor şi avizarea din partea Consiliului Legislativ. Ordonanţa respectivă a fost adoptată în Guvern marţi, 28 ianuarie, "având", desigur, toate avizele şi consultaţiile necesare. Peste fix o săptămână, un camion de ordonanţe erau adoptate fără a fi parcurs aceşti paşi.

Din datele tehnice ale proiectului de ordonanţă aflăm că nu se mai numeşte "de urgenţă", că a fost publicat de ziua lui Eminescu, sugestii se puteau trimite până la 26 ianuarie, ziua lui Ceauşescu, iar ziua valentiniană a Îndrăgostiţilor este "data încheierii consultării publice". Oficial, consultarea se încheie, aşadar, astăzi, dar ordonanţa a fost deja adoptată de Guvern, de mai bine de două săptămâni!

Dincolo de prevederea referitoare la comerţul de artă, ordonanţa se referă şi la patrimoniul arheologic. Cu scopul declarat de "evitare a paralelismului legislativ" cu stufoasa Ordonanţă a Guvernului Isărescu, nr 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, dispare Comisia Naţională de Arheologie ca menţiune specială, alături de Minister şi "persoanele juridice" care fac cercetări şi lucrări arheologice, şi rămâne clar: Cercetările arheologice sunt efectuate de instituţii publice şi sunt autorizate şi controlate de Ministerul Culturii, potrivit legislaţiei în domeniul protejării patrimoniului arheologic." Oricum, metoda buldozeristă Constanţa de cercetare şi descărcare arheologică a fost posibilă şi în aceste condiţii destul de clare.

Acum totul este învăluit în mister, cu o ordonanţă de urgenţă orfană şi cu o soartă incertă. Era pe când nu o vedeam, azi o vedem şi nu e. Nu ar fi ceva nou, soarta ordonanţelor nu este deloc uşoară, lumea le înjură dar le curtează la greu iar când sunt prinşi că profită de ele se fac că nu le cunosc. Şi, uite aşa, cu ochii pe textul bucuclaş nici nu observăm că Muzeul Satului de la Bran se demolează tot pe motiv de retrocedare, una pentru care un Ţepeş adevărat, cu sânge în toate instalaţiile dar si pe pereţi, şi-ar fi ascuţit tacticos ţepele.

Muzeul Naţional Bran a avut soarta unui torturat medieval, dispărând bucată cu bucată. A fost odată ca niciodată un muzeu naţional cu trei secţii: Secţia Castel, care funcţionează în Castelul Bran, Secţia Etnografică, un muzeu al satului brănean, şi Vama Medievală. La un moment dat avea trei secţii: Castelul, Vama şi Muzeul Satului. Castelul a fost retrocedat, în 2009, după cum ar trebui să se ştie, urmaşilor habsburgi ai reginei Maria. Tot ei au luat şi Vama Medievală, în 2016, nu în urma unei campanii militare ci tot prin retrocedare. Nu au apucat să ia şi Muzeul Satului, cele 18 căsuţe aduse acolo începând cu 1960, pentru că terenul respectiv a fost retrocedat unor ro- mâni, de această dată. Luni, după Ziua Îndrăgostiţilor, vine executorul cu escavatorul să elibereze terenul astfel că sensibilile căsuţe care au fost relocate aici cu eforturi muzeografice deosebite vor trebui să strângă tot, inclusiv beteşugurile adunate în secole, şi să se care rapid. Asta este tot ce a putut să le ofere statul român, prin puternicul său reprezentant, Ministerul Culturii, o legislaţie care îi permite oricui să îţi pună calabalâcul muzeografic şi de patrimoniu în braţe şi să te dea afară. Nu există nicio reglementare de protejare a patrimoniului, care să respecte, în acelaşi timp, drepturile de proprietate, refăcute prin retrocedare. Nu ar fi fost nimic ilegal şi nici democratic, ar fi fost doar un profesionism deştept, normal am putea spune.