PLASAMENTE ALTERNATIVE Pe pereţi, la masă cu Daniel Spoerri

Am o plăcere deosebită ca, astăzi 27 martie, să amintesc că este ziua lui Daniel Spoerri, artistul născut în România, acum 93 de ani. Este o sărbătoare specială pentru un artist deosebit, din lumea celor a căror viaţă se confundă cu creaţia plastică, o ardere care luminează puternic, cât timp i-a dat Creatorul, sărbătoarea de viaţă lungă a unui artist a cărui viaţă nu a fost uşoară şi asta nu l-a împiedicat să iubească viaţa şi oamenii.

Am povestit despre viaţa artistului, cam în fiecare an, în ultimul timp. S-a născut la Galaţi, la 27 martie 1930, se numea Daniel Feinstein pentru că era fiul lui Isaac Feinstein, dintr-o familie tradiţionalistă evreiască. Mama sa, Lydia, provenea dintr-o familie elveţiană, Spoerri. Isaac Feinstein a renunţat la tradiţia mozaică a familiei sale şi a devenit un devotat evanghelist pentru "Den Norske Israelsmisjon" sau "Norwegian Israel Mission", "Misiunea Norvegiană pentru Israel", în traducere, în prezent The Norwegian Church Ministry to Israel, organizaţie a Bisericii luterane destinată evreilor, înfiinţată în 1844. De la început, organizaţia luterană şi-a orientat atenţia spre Ungaria şi România, unde erau mari comunităţi de evrei. În vremea când s-a născut viitorul artist, în cele două state antisemitismul era în floare. Isaac Feinstein s-a dedicat misiunii organizaţiei luterane norvegiene şi nu a ezitat să meargă la moarte alături de semenii săi, evreii deportaţi de la Iaşi, în iunie 1941, de fapt o acţiune de exterminare din teribilul pogrom din acea lună. Trebuie să aducem în atenţie mereu această istorie, cu informaţii şi mărturii corecte pe care să le judecăm cu toată puterea noastră de creştini adevăraţi, iubitori de oameni, pentru că aflăm despre evrei de cea mai intensă trăire creştină şi creştini de cel mai barbar şi antiuman comportament.

Fără ezitare consider că masacrele antisemite de atunci au avut un caracter antinaţional, antiromânesc. Nimic din ce reprezintă societatea omenească, mai ales în acest secol, nu poate accepta crima şi genocidul.

Predicatorul creştin Isaac Feinstein a murit în acele vagoane în care, în plin soare dogoritor, mii de evrei, mii de oameni arestaţi la Iaşi, în iunie 1941, au murit sufocaţi şi de sete, înghesuiţi până peste limită, sub pretextul expulzării în Transnistria. Lipsiţi de mijloace de supravieţuire şi într-un mediu antisemit foarte periculos, soţia lui Isaac Feinstein a părăsit România în 1942, cu cei şase copii, revenind în Elveţia. Daniel a fost adoptat de unchiul său matern, profesorul Theophil Spoerri. Momentul este resimţit şi în prezent de copilul de atunci, artistul renumit de astăzi. În 2010, când împlinea 80 de ani, Daniel Spoerri îşi pregăteşte un program turistic de vreo trei săptămâni în România dar după doar vreo cinci zile renunţă la plăcerile voiajului de vacanţă şi se întoarce rapid la Viena. Ajunsese la Iaşi şi când vede numele Podul Iloaiei îşi aminteşte de tragedia pe care acest nume îl reprezintă în familia sa. Coboară în staţia CFR, se uită la liniile de tren şi la clădirea gării, întreabă oameni, caută certitudini, locurile în care s-a petrecut tragedia din iunie 1941. Descoperă gropile comune din cimitirul evreiesc, dar şi colina cu cai albi unde se spune că ar fi fost evreii din "vagoanele morţii", la scurt timp după ce uşile trenurile s-au deschis şi corpurile au căzut, fără viaţă. Plecarea imediată după această retrăire este căutarea disperată a siguranţei, după 70 de ani de când, după o călătorie, plină şi ea de peripeţii, au ajuns cei şase copii, cel mai mare fiind chiar Daniel, de 11 ani, împreună cu mama lor, printr-o Iugoslavie ce tocmai era ocupată de germani, în Elveţia vieţii complicate dar fără pericole.

Totuşi, copilăria la Galaţi, oraşul natal, rămâne perioada paradisiacă din viaţa sa. Îşi aminteşte că, pe la 30 de ani, a ajuns la Viena şi în timpul unei plimbări împreună cu mai mulţi artişti, a simţit un miros cunoscut, cel al copilăriei fără griji, mirosul Dunării care, de la Viena, mai merge peste o mie de kilometri până în Galaţi. Împreună cu un grup de tineri artişti gălăţeni, în organizarea pictoriţei Rodica Costianu, l-am întâlnit pe marele artist avangardist, la Viena. Câteva zile a fost împreună cu noi, a redevenit copilul poznaş, alături de cei care, de asemenea, copilăriseră la Galaţi. Sclipirea aceasta din priviri căpăta profunzimi speciale când poveştile deveneau amintiri şi ne dădeam seama că suntem la Viena, şi nu pe străzile Galaţiului, în vreo vacanţă de vară sau în renaşterile de primăvară.

"Nu sunt pictor, nu ştiu să desenez", spune artistul, cât se poate de provocator. Şi atunci a ales să devină genial. Concepţiile sale, simple dar extrem de intense, provocatoare de-a dreptul, i-au creat renumele. Cadrele sale sunt formate din obiecte alăturate, lipite pur şi simplu pe un spaţiu, într-un anumit fel, relativ simplu, care le pune, însă, în corelaţii pline de imaginaţie şi substrat. Suportul pe care sunt lipite obiectele este vertical şi ca o pânză de pictură. Numai că, "pictura" lui Daniel Spoerri iese din cadru, cea de la Centre Pompidou este enormă şi pare că vine spre tine, ameninţător sau doar cu intenţia de a-ţi intra în viaţă. Ceea ce reuşesc să facă lucrările de artă cu obiecte "capturate". Poate de aceea celebrul centru de artă din inima Parisului îl consideră "sculpteur". La Centre Pompidou, într-o amenajare specială, într-o clădire gândită special de Renzo Piano, se află Atelierul lui Brâncuşi, păstrat cât mai aproape de formula lăsată de artist. Poate că muzeografii de la Pompidou, văzând că Spoerri este născut în "Royaume de Roumanie", că asta era România în 1930, au crezut că toţi românii geniali sunt sculptori.

Daniel Spoerri este părintele efectiv şi unanim recunoscut al curentului Eat Art. A spus-o clar, "când toate artele vor pieri, nobila artă a gătitului va supravieţui". A îngropat ospeţe, la propriu, dar cel mai mult a lipit pe "pânză", de fapt un carton ce aminteşte de blatul mesei, resturile unei mese, mai ample sau mai simple. Apoi le-a atârnat pe perete, ca pe o pictură. Pare o idee destul de simplă, dar ea nu putea aparţine decât celui menit să se exprime artistic în acest fel, Daniel Spoerri din Galaţi. Nu îţi vine să te aşezi la masa de pe pereţi, dar te uiţi cu atenţie la ce au "servit" presupuşii oameni, neapărat cu artistul printre ei, ce au băut, chiar şi ce au fumat. Atunci, la începutul anilor "60, la expoziţiile sale se mânca şi de abia după asta se lua masa. Se lua masa, se lipea ce a mai rămas, inclusiv sticlele şi scrumierele, şi se puneau pe perete. Cât încă erau în poziţia terestră, la mese serveau critici de artă. Ştiu, ideile par simple, dar să recunoaştem, noi ne-am fi gândit să îi servim la masă pe criticii de artă. Bine copţi sau chiar în sânge.

În luna mai, la Bucureşti se desfăşoară MoBU, cel mai tare eveniment al pieţei de artă de la noi, iar Daniel Spoerri este invitat de onoare. Dacă sevele energetice îi vor fi benefice artistului născut primăvara, la Galaţi, atunci îl revedem pe Daniel Spoerri la Bucureşti. Îi va plăcea, ne va plăcea la nebunie. Vom merge pe pereţi şi ne vom lipi amintirile pe mesele de acolo.