PLASAMENTE ALTERNATIVE Petreceri "fără număr" la Palat

Am fost supărat duminica asta. Exact cu o săptămînă înainte, tot duminică, a fost ziua mea, am schimbat şi prefixul, am sărit de la 29 la 40 de ani, dar nu acesta a fost motivul supărării. Din contră, după cum se circulă în Bucureşti, la cîte E-uri înfulecăm o dată cu hrana şi la ce sistem medical avem trebuie să ne bucurăm special de fiecare aniversare şi să mulţumim proniei cereşti. Eram supărat că vedeam la televizor ce nuntă se derula aproape în direct pe mai multe televiziuni la Sala tronului, nu aia de la Sibiu, ci exact din clădirea regală ce adăposteşte cel mai tare muzeu de artă de la noi. Dar nici pentru asta nu eram supărat, nici măcar invidios nu eram, deşi fără pic de diplomaţie, un fost şef al diplomaţiei, nuntaş de soi, spunea că nu orice tînăr român poate face nunta acolo. Eram supărat că nu ştiam că se fac nunţi, botezuri şi, Doamne fereşte şi de restul, printre zăcămintele de artă din centrul Bucureştiului.

Altfel, măcar de ziua mea, aia cu schimbarea de prefix, vindeam tot şi mă dedăm şi eu la cea mai mare fantezie a mea, aceea în care iau cina, culmea perversiunii, cu propria nevastă, într-o sală a Luvrului, dar merge şi Prado, Muzeele Vaticanului sau expunerea aia nebună de suprarealişti de la Bruxelles. Şi să am impresia că toate personajele acelea, dar mai ales pictorii şi sculptorii lor, sînt acolo, cu mine, ciocnesc cu mine, ca în tabloul lui Dan Hatmanu cu Ceauşescu şi Ştefan cel Mare, îmi urează să traiesc bine dar şi mult, iar eu îi întreb de vernisaje şi viziuni artistice. Ei, bine, acum am fost cel mai aproape de realizarea acestui vis-fantezie, puteam să mut în Sala tronului din palatul regal-muzeu de artă din Bucureşti grătarul la care mi-am invitat prietenii şi pe care a trebuit să-l ţin la etajul 8 al unui bloc obişnuit, că afară turna cu apă, ca-n bancul cu ţara care şi-a pus în frunte un marinar. Dar n-am ştiut că se poate că acest loc plin de istorie şi înconjurat de artă şi cultură s-ar fi transformat într-un loc unde se practică ceremonii în care se scandează obsedant "fără număr, fără număr" în timp ce se aruncă în aer adevărate colecţii de bancnote la mare modă şi circulaţie.

Dar dacă duminică am fost supărat, peste trei zile eram perplex: la Muzeul Naţional de Artă al României se va ţine şi ceremonia Best Chef of Bucharest. Din fericire, mi-am dat seama că anunţul este scris în engleză adevărată, poate chiar americană, şi nu în cea golden blitz de dîmboviţa, iar chef nu înseamnă chef, adică petrecere, ci este termenul universal acceptat pentru bucătar de bucătar. Altfel spus, nu ni se promitea cel mai tare chef din Bucureşti, ci un eveniment de strîngere de fonduri avînd ca suport participarea unor mari artişti, dar din alt domeniu, cel culinar, arta care nu se aplică pe pereţi decît dacă nu îţi place. Iar inima mi-a venit la loc cînd directoarea Muzeului Naţional de Artă al României, Roxana Theodorescu, a explicat că nunta de prost gust din Sala tronului a palatului-muzeu a fost doar rodul unei înşelăciuni, că a fost semnat un contract pentru un concert şi la televizor s-a văzut ditamai nunta. Nu că asta m-ar fi satisfăcut în vreun fel, dar doamna Theodorescu ne-a asigurat că a fost cel mai urît week-end din viaţa sa. Şi pînă la divorţ, se pare că nuntaşii se vor confrunta cu un proces intentat de muzeu.

M-am mai liniştit, deşi îmi este foarte greu să-mi închipui, şi, slavă Domnului, am ceva imaginaţie, cum s-au strecurat atîţia nuntaşi bazaţi, deghizaţi în amărăşteni iubitori de artă, cum s-au ascuns limuzinele pe după garduri şi prin boscheţi, să nu fie observate, cum au vorbit aceiaşi cheflii în şoaptă şi mai ales au mîncat fără zgomot, de nu s-a prins nimeni ce fac ei acolo, iar "Gipsy Kings", un fel de Clejani de occident, mai marketingizat, le-a cîntat uşor, la ureche, cafe-concerturi de inimă bleu cu roz. Şi dacă asta aş mai crede, îmi este imposibil să accept că tone de sarmale s-au plimbat pe sub nasul cerberilor de la MNAR fără să declanşeze alarmă la nivelul olfacţiei lor, că de funcţionarea altor organe localizate în cap ar trebui să ne cam îndoim.

Cel mai tare chef din Bucureşti a fost, pînă la urmă, ceea ce şi-a propus de la început, un eveniment de strîngere de fonduri pentru Muzeul Naţional de Artă a României şi nu a devenit nici tăiere de moţ, nici cumetrie. El a fost organizat de Asociaţia prietenilor MNAR, o mobilizare de doamne cam rupte de realitatea dură de la noi, dar perfect cunoscătoare a situaţiilor normale şi civilizate din ţările occidentale. Asociaţia organizează anual două mari evenimente, unul este "Cel mai tare bucătar", de aseară, iar celălalt este chiar "Marele Bal al muzeului". Asociaţia nu a inventat roata, ci doar încearcă să urnească din loc un comportament care se încăpăţînează să zacă în nămolul tranziţiei. Astfel de evenimente mondene sînt un lucru obişnuit la marile muzee ale marilor capitale sau doar mari oraşe ale lumii. Acolo există o activitate extrem de plină a acestor asociaţii de prieteni ai muzeelor, care adună atît oameni şi vizitatori, cît şi bani.

Din acest punct de vedere, MNAR face o activitate de pionierat, şi orice cîrcotaş veros ar trebui să recunoască faptul că este un muzeu la nivel european, poate singurul în România, care are tot felul de activităţi educative şi iniţiative moderne care îl fac să fie o instituţie vie, şi nu un depozit de obiecte de artă prăfuite şi personal acrit. Mai sînt multe lucruri de făcut şi iniţiative de luat - am sugerat unor doamne Friends să organizeze colecte de bani de la populaţie pentru cumpărarea unor opere de artă şi vor fi uimiţi de cîţi adepţi ai spiritului "daţi un leu de tranziţie pentru o achiziţie" se vor găsi chiar. Aş mai fi zis şi de nevoia unui bufet, a acelei "cafeteria" nelipsită din nici un muzeu cu pretenţii de afară dar, în contextul dureros creat de nunta intrusă din Sala tronului, ar fi creat doar o confuzie de valori, idei şi sugestii, altfel destul de des întîlnită în vremurile noastre. Şi, în fond, nici măcar Muzeul de artă din Craiova nu organizează nunţi, şi nici bufet de incintă nu are, dar asta nu înseamnă că nu poţi veni, cu mireasa drapată şi nuntaşi cu floarea înfiptă în sută (de euro, doar ce credeaţi?), să faci poze, contra cost, desigur, în muzeu, pe impozantele scări interioare ale palatului Jean Mihail. În acest timp, copiii neastîmpăraţi se pot juca, alături, în sala cu sculpturile acelea haioase ale lui Brîncuşi - ăia doi cu părul lins de se pupă, mai e o bucată din ce e esenţial la femeie, un puşti clăpăug, se strică boracii de rîs cînd îl văd, un grăsan cu prosopul sub gît, o tipă cuminţică, speriată de bombe, dar şi una meseriaşă de tot, bine aranjată dar cam bulbucată. Cu siguranţă nu ar fi un loc bun pentru sindrofii, dar scările fac toţi banii, iar undeva sub ele mai e o statuie cu trei gagici goale, "La cele trei gratii" îi zice locului, şi de obicei mirele şi naşul nu ratează să se pozeze cu ele.

Să revenim, însă, în Bucureşti, în centru, în Piaţa fostă a Palatului, acum a Revoluţiei, dar nu la MNAR-ul de unde am ieşit vreo trei paragrafe mai devreme, ci undeva cam peste drum, la sala GalAteCa a excepţionalei Biblioteci Universitare care a (re)născut din scrumul Revoluţiei din 1989, acolo unde în unele duminici se ţin licitaţiile casei Monavissa. Acum cinci zile s-a petrecut una dintre acele duminici minunate şi, ca de obicei, vă ţinem la curent cu ce s-a întîmplat acolo. Cea mai tare vînzare a fost, inutil de precizat, o pictură, una realizată de Camil Ressu şi botezată "Fete pe marginea apei", o lucrare viguroasă şi de dimensiuni sănătoase, şi tabloul dar şi personajele, cu lumina şi culorile specifice maestrului, vîndută cu preţul de pornire, 17.850 de RON. Aici nu se practică sistemul-esenţă al prostului gust "fără număr, fără număr", aşa că trebuie să explicăm că preţul anterior dezvăluit înseamnă 175 de milioa-ne vechi sau vreo 5.200 de euro, nici vechi, nici noi, ci ai viitorului UE. S-au mai anunţat preţuri mari, dar nu s-a aruncat cu bani, aşa că vom discuta despre ele într-o atmosferă de respect pentru bani, mai ales cînd nu sînt fără număr şi nu se lipesc pe frunte.

Altfel, ar fi fost frumos ca obiectele de artă vîndute duminică la Monavissa să fi fost cumpărate de nuntaşii de peste piaţă, de la Sala tronului a fos-tului Palat regal, acum muzeu de artă, dar n-aş prea crede. Ăia sînt oameni specializaţi să facă bani şi din urît, nu să îi arunce pe frumos.