PLASAMENTE ALTERNATIVE Prestidigitaţii de vară, cu cărţi

Pe vremuri, cum venea 15 iunie, cum scriam de trenul din Franţa care ne-ar aduce vacanţa. Deh, copii, ce să-i faci! Copii suntem şi acum, dar nu mai vine vacanţa pe 15 iunie, nici măcar pentru cei mici. Se mai pune o săptămână, de recuperări ale unor întârzieri sau cine ştie ce pretexte. Puţin importante, pentru că sunt foarte multe alte motive ca vacanţa de vară de trei luni să fie doar o amintire. Ce se face vara la şcoală? Pregătiri şi selecţii pentru clasa Zero, se dau tot felul de examene de sfârşit de an şi ciclu, evaluări şi examene de început de alt ciclu, liceal sau universitar. Se dă, mai ales, bacul, să nu îl uităm şi să nu îl confundăm cu trecerea apelor. Mai sunt şi corigenţe sau restanţe, înscrieri la masterate şi doctorate, mai spre toamnă niţel. În acest timp, profesorii participă la toate aceste activităţi sau sunt percheziţionaţi şi anchetaţi, în special pentru tradiţionala şpagă, pe toate coordonatele. Nici vânzarea de manuale şi tot felul de caiete care mai degrabă afectează activitatea pedagogică decât o ajută nu mai poate fi prezentată ca fiind normală şi legală de vreme ce, acum câteva luni, i-au fost dedicate descinderi şi anchete.

Cu toţii am putea face o listă cu locurile unde se scurg banii în învăţământ, lucruri cunoscute şi cel puţin tolerate, mai ales că mulţi gândesc că, la un moment dat, s-ar putea folosi de ele. Se dau bani pentru înscrierea la grădiniţe de stat, acolo se dau bani pentru tot felul de activităţi şi cărţi, iar cei care le oferă dau şi ei bani ca să fie oferite. Clasa pregătitoare nu este deloc gratuită, curg necesităţile de la înscriere, esenţială pentru tot restul vieţii. Părinţii sunt nevoiţi să îşi facă mutaţie la umbra şcolii pe care vor ca ai lor copii să o urmeze chiar de la stat, deci şpăgi, taxe şi deranj. Clasele 1-8 duduie de consum din buzunarul părinţilor şi nici măcar nu este totul, că vine liceul. La facultate se păstrează vechiul obicei al şpăgii pentru diferite necesităţi, note mari sau simpla trecere a examenului. Cu câtă candoare se descoperă că la Medicina din Craiova se dă şpagă pentru promovare. Înainte de 1989, copilul care eram acolo şi atunci afla, deşi nu vroia să se facă doctor şcolit la Craiova, că se pun pile dar şi contra-pile. Acum 40 de ani, la Medicina din Craiova se dădeau bani să treci examenul şi/sau să pice altcineva.

Ca să revenim la subiect, cu răvăşire am aflat că unui cadru didactic din Reşiţa i-au găsit, nu la raze, ci la percheziţie, un tablou de 50 de mii de euro! Se pune moţ, astfel, la un ciudat efort de demonizare a posesiei de obiecte de artă. Ce să mai cumperi picturi dacă ştii că, de vei fi căutat prin casă pentru şpagă sau alte infracţiuni, şi te vor prinde cu "tablouri", eşti deja condamnat! Este firesc să-ţi investeşti şpăgile în case şi pământuri, în aur, bijuterii şi ceasuri, în vacanţe şi maşini de lux, dar dacă te dai la artă, eşti terminat. Curios fenomen social, de vreme ce arta este cel mai greu de evaluat, de pus pe cântar. Cum de s-a ştiut că pictura respectivă face 50 de mii de euro? Şi dacă e aşa, e mult sau puţin? Nu ştim nimic despre respectivul profesor, nu ştim nimic de respectivul tabloul, ştim doar că e de belea, că l-au prins cu artă. Provenienţa respectivului obiect nici nu mai contează, simpla posesie de artă e penalizabilă.

Din oferta unei case de licitaţii, aproape niciodată nu am auzit vorbindu-se de cărţi. Cum ar fi să aflăm că un penal şpăgar şi-a băgat "agoniseala" în cărţi, fie ele şi de colecţie. Nici măcar fostul primar de la Sectorul 5, celebru pentru recomandările sale de lectură, nu a fost prins cu "almanahe" la el şi nici acuzat de depăşirea vitezei la citit. Nici măcar profesorii nu îşi cumpără cărţi scumpe cu banii recoltaţi pe lângă salariu sau alte venituri legale şi impozabile. Tot cei care cumpără artă cumpără şi cărţi, mai ales despre artă. La licitaţia Alis de duminică, cu vacanţa la uşă şi cu bacul pe cap, s-a dat 330 de lei pentru volumul "Colecţionari de artă bucureşteni", scos de regretatul Petre Oprea în 1976. Cu puţin timp înainte s-a desfăşurat o nouă ediţie a simpozionului de critică şi istorie a artei dedicat lui Petre Oprea de un grup inimos, constituit în jurul Mihaelei Varga.

Volumul lui Petre Oprea, primul din secţiunea cărţilor de la licitaţia Alis de duminica trecută, este înnobilat de un autograf care, inevitabil, îi creşte valoarea. În schimb, în niciun caz nu ne putem aştepta să găsim vreun exemplar din "300 de pictori români" de "M.Deac şi T.Octavian", scos de Editura NOI în 2007, cu autograful regretatului Mircea Deac. Volumul a fost ultimul în licitaţia mai sus numită şi s-a vândut cu 200 de lei, aşa, fără autograf. Regretatul Mircea Deac nu a recunoscut niciodată această carte, care a apărut fără aprobarea sa şi care a reprezentat mereu un episod neplăcut, dacă nu dureros pentru venerabilul maestru în ale artei. Mircea Deac a alcătuit mai multe dicţionare după 1989, şi vezi cum a evoluat acest efort, de la "50 de ani de pictură. 1890-1940. Dicţionarul pictorilor din România", din 1996, apărut în condiţii grafice modeste, la "Lexicon critic şi documentar. Pictori, sculptori şi desenatori din România secolelor XV - XX", lucrare de excepţie, masivă, din 2008. În 2003, Mircea Deac scosese volumul "250 de pictori români. 1890 - 1945", cu ilustraţie bogată şi multă şi detaliată informaţie, toată întreprinderea purtând girul ştiinţific al autorului. La scurt timp, pe piaţă a fost lansat volumul cu 300 de pictori care preia trunchiat conţinutul volumului cu doar 250, şi cu adăugiri care nu îi erau cunoscute lui Mircea Deac. De altfel, venerabilul critic şi istoric de artă afla de la public că ar fi semnat un astfel de volum, al cărui unul dintre cei doi autori ar fi. Aşadar, niciodată Mircea Deac nu ar fi autografiat această carte. Iar de găsiţi vreuna, îndoiţi-vă, nu vă bucuraţi că aţi fi găsit inexistentul.

Trebuie să remarcăm de la început că vânzarea de carte în licitaţia Alis de duminica trecută a reuşit un delicios procent de adjudecare, iar preţurile nu sunt deloc rele. Mai ales că vine vacanţa şi nu cărţile din licitaţie se iau pe plajă sau pe avion. Dintre cărţile de artă pe care le-am evidenţiat mai sus ca având căutare să menţionam "Pictori români uitaţi", volum de referinţă al lui Tudor Octavian din 2003, trei dintre celebrele volume de amintiri ale lui Petre Oprea, cu 160 de lei, şi micuţul album Baba din 1997, vândut cu 40 de lei.

Preţul cel mare, al cărţilor, de această dată, a fost de 550 de lei, plătiţi pentru un volum despre Ion Creangă, în limba franceză! Cu câteva zile înainte de Ziua Franţei să arătăm că în 1930 apărea la Paris volumul "La vie et l'oeuvre de Ion Creanga", de Jean Boutiere, cu 25 de ilustraţii inedite, tiraj limitat la 352 de exemplare, vândutul fiind al 313-lea. Cu 500 de lei s-a dat "Scrisori de boieri, scrisori de domni", volum scos de Nicolae Iorga la Vălenii de Munte în 1932, dar şi "Didahiile" lui Antim Ivireanul, din 1895.

Fără a fi vreo scamatorie, o serioasă colecţie de 70 de numere din revista "Journal de la prestidigitation", apărută la Paris între anii 1948-1962, s-a vândut cu 350 de lei. În acele vremuri, la Paris românii erau bine văzuţi, dacă ne gândim la Ionesco şi Cioran, nu ca azi, când sunt văzuţi făcând prestidigitaţii de doi bani, ca aşa-zisa levitaţie, cu fiare pe sub haine, sau de mai mulţi bani, direct din portofel, prin pieţele publice şi aglomerate.