PLASAMENTE ALTERNATIVE Trezirea europeana, cu piata de arta in cap

Intrarăm şi în Europa, e cert, că doar i-am auzit mai pe toţi şefii ţării mulţumindu-ne că am supravieţuit acestui proces. A plouat cu eurosceptici de serviciu şi prostii sau cel puţin inexactităţi despre istoricul moment trăit. Ni s-a ghicit cam tot viitorul apropiat, deşi noi ştiam şi cîte fonduri vor veni şi cine le va lua. De la o voce autoritară, bazată pe studii miliţieneşti şi practică parlamentară, am aflat ce va fi şi în fotbal, că vor pleca fotbaliştii din ţară, de parcă acum nu fac asta, doar că nu vor mai cîştiga samsarii atîta. Fără pretenţia de a ghici în gloabe de cristal sau a avea alte apucături para-anormale, să încercăm să ne dăm cu părerea despre viitorul României pe piaţa european-internaţională de artă.

Cei mai tari, frumoşi, interesanţi, experimentaţi, nobili şi răspîndiţi sînt britanicii de la Sotheby"s şi de la Christie"s. Ambele case au cam un sfert de mileniu de existenţă, prima, Sotheby"s, fiind înfiinţată în 1744, iar Christie"s în 1766. Aşa cum am mai scris-o, cele două case se concurează umăr la umăr în toată lumea, deşi nişte acuzaţii de înţelegere pentru controlarea pieţei au fost confirmate de justiţia din SUA. Acolo, la New York, cele două vestite case de licitaţie organizează adevărate campanii, în mai şi noiembrie, sau o mulţime de alte vînzări, de-a lungul anului. Dar londonezii concurenţi sînt prezenţi peste tot în lume, în toată Europa, comunitară sau necomunitară, în Asia bogată, în America Latină şi de ceva timp chiar şi în Franţa. Hexagonul a rezistat în faţa presiunilor Albionului, că doar avea şi el o piaţă absolut remarcabilă, cu un Hotel Drouot absolut fabulos în materie de comori vehiculate, dar cerinţele comunitare ale Pieţei Comune - lasă că vom învăţa foarte bine ce înseam­nă asta - i-a obligat să îşi deschidă şi piaţa de artă. Şi au năvălit Sotheby"s şi Christie"s, altfel ţinuţi pe la frontiere, în Monaco, Belgia, Elveţia, s-au instalat în Paris, şi de acolo în toată lumea, de cîţiva anişori, dar zici deja că sînt de secole. Din păcate, mă îndoiesc că londonezii de pe New Bond Street sau King Street ar găsi în România condiţiile care să îi facă să vină cu bani şi prestigiul lor aici, să pună de o investiţie străină. Hotel Drouot are un anumit specific care nu recomandă colonizarea şi nici lorenii, din rîndul cărora se recrutează celebrii commissaire-priseur, nu par a fi dispuşi să debarce în România. Ce a mai rămas? Galeriile şi brocantele, interesante, din ce în ce mai multe, şi dotate, dar încă departe de nivelul atins de colegii noştri europeni, mai noi sau mai vechi.

Dar dacă nu vin străinii la noi, decît uneori, în calitate de clienţi, atunci să mergem noi la ei, ca ofertă de vînzare. Sfîrşitul acesta de an a scos ceva români în licitaţiile marilor case, de acolo de la ei, numai să ştii să îi deosebeşti. Altfel, te uiţi numai după Brâncuşi, pînă începi să îi vezi peste tot, chiar şi în bolovanii de acasă, că la pictură, Grigorescu sau Zamfir Dumitrescu nu prea vezi în licitaţiile de afară.

La New York, pe 15 noiembrie, Sotheby"s a organizat o licitaţie de artă contemporană în care a propus două lucrări, tehnică mixtă, de apă, pe hîrtie, de Saul Steinberg. "Postcard" s-a vîndut cu 36 de mii de dolari iar lucrarea fără titlu dar în acelaşi stil mail art a ajuns la 51 de mii de dolari, pornind de la o estimare de 20-30 de mii. Am fi tentaţi să întrebăm ce avem noi cu americanul acesta dar, desigur, ştim cu toţii că faimosul artist Saul Steinberg s-a născut în 1914 la Râmnicu Sărat, la 10 ani a ajuns cu părinţii la Bucureşti iar al doilea război mondial l-a prins în Italia. Cu greu a ajuns în SUA, unde a trăit o poveste de succes în artele vizuale. Cunoscut mai mult pentru aşa zisele caricaturi publicate ani buni de-a rîndul în cele mai puternice gazete americane, Saul Steinberg este un artist de talent şi idee, el realizînd de la colaje şi tot felul de creaţii vizuale, pînă la opere de arhitectură. La licitaţia "Art d"apres guerre et contemporain" organizată de Christie"s, tot la Paris, la 5 decembrie, "Le diplome", de acelaşi Saul Steinberg, tehnică mixtă pe hîrtie, apreciată la 8-12 mii de euro, s-a vîndut cu 14,4 mii de euro. La aceeaşi licitaţie au fost propuse două picturi de Natalia Dumitresco, estimate, fiecare, la 5-7 mii de euro. Dacă pictura intitulată "Composition" nu s-a vîndut, cea fără titlu a urcat la 8,4 mii de euro. Natalia Dumitrescu a fost soţia lui Alexandru Istrati, amîndoi l-au moştenit pe Brâncuşi şi l-au înghesuit în mormîntul acestuia din Mont­parnasse, unde a mai avut loc şi mama doamnei Dumitrescu. Picturile soţilor Dumitrescu- Istrati apar frecvent în licitaţiile din România din ultimii ani, uneori se vînd, alteori nu, dar nu ating înălţimi ameţitoare.

Tot Christie"s, de această dată la sediul său cel nou, din londonezul South Kensington, a propus impresionişti şi artă modernă, la 20 decembrie. Igor Snegur, basarabean născut în 1935 şi încă în viaţă, a fost prezent cu o lucrare din 1982 semnată cu litere chirilice şi care nu s-a vîndut. În schimb, a ajuns la 3,6 mii de lire sterline un flautist de Reuven Rubin evaluat la 1,5-2 mii de lire britanice. Bineînţeles, pînă şi Mittal ştie că acest pictor, pe numele său adevărat Reuven Zelicovici, s-a născut la Galaţi, în 1893, şi a murit în Israel în 1974, nu înainte de a deveni unul dintre cei mai mari pictori ai evreilor, dar şi ai românilor. Prima dată a plecat în Palestina în 1912, în vremuri de crunt pionierat, cu gîndul la artă. N-avea stare, aşa că a umblat mult, ba chiar a stat şi în România, în vremurile teribile ale primului război mondial. În 1922 s-a întors definitiv în Palestina şi s-a implicat în edificarea artei şi culturii statului evreu ce avea să vină. În 1948 a devenit primul ambasador al statului Israel în Româ­nia, declanşînd o frumoasă tradiţie, care continuă astăzi cu doamna Rodica Radian Gordon, bucureşteancă de-a noas­tră, de pe Pache Protopopescu. La Paris, la Muzeul artei şi istoriei iudaismului are o statuie, de Chana Orloff, iar România a ilustrat un timbru cu o pictură de-a sa şi a scos şi un întreg poştal cu ocazia împlinirii a 50 de ani de relaţii diplomatice între România şi Israel. Cu toate acestea, Reuven Rubin, ca şi Saul Steinberg sau Jules Pascin şi alţi pictori evrei născuţi în România, dar afirmaţi în alte părţi, sînt nedrept de puţin cunoscuţi la noi.

Deja am aruncat în discuţie numele lui Jules Pascin, pe care l-am fi pasat lejer, fără să bănuim că francezul acesta get-beget ar avea vreo legătură cu ţara noastră, recent aderată şi încă nu integrată. Julius Mordehai Pincas, pe numele său de naştere, Pascin fiind o inspirată anagramă, s-a născut la Vidin, dar de mic a ajuns la Brăila. S-a format şi a luat-o pe calea picturii la Bucureşti iar în scurt timp a plecat hai-hui prin lume, cam peste tot, un călător neobosit, pus să ardă repede. S-a stabilit la Paris, unde a pictat şi a trăit scandalos. În 1930, la 45 de ani, a comis gestul final, mult prea răspîndit printre artiştii etniei sale. Lucrările lui Jules Pascin, cu subiecte care l-ar fi făcut să roşească şi pe Toulouse-Lautrec, apar destul de des în vînzare iar acum două săptă­mîni, la Londra, Christie"s a dat un desen în peniţă şi cărbune cu 2.880 de lire sterline, estimarea fiind departe, pe la 800-1.200 de lire. Cu o săptămî­nă înainte, însă, la o vînzare Sotheby"s de la Paris, un nud aproape ginecologic, aşezat pe fotoliu, pictură în ulei, nu a găsit cumpărător la o estimare de 20-30 de mii de euro. De fapt întreaga şedinţă nu a fost una deosebită, cel puţin pentru români. Un portret de femeie în cel mai curat stil Victor Brauner dar fără scînteieri de avangardă a rămas şi el nevîndut, la 12-15.000 de euro. Un alt artist de renume născut în România acum 76 de ani, elveţianul Daniel Spoerri, a fost prezent cu două lucrări din genul eat art pe care l-a creat. S-a vîndut, cu 21,6 mii de euro, una dintre ele, "Tableau piegé", în timp ce lucrarea fără titlu evaluată la 6-8 mii de euro a rămas neadjudecată. Lucrările lui Daniel Spoerri nu pot fi numite pînze sau picturi pentru că nu sînt aşa ceva. Închipuiţi-vă că după ce aţi terminat o masă destul de ordonată, pe o măsuţă de obicei pătrată, lipiţi totul de tăblie şi o puneţi pe perete. Că doar nu degeaba se numeşte eat art.

La încheiere aveam de ales între a anunţa prezenţa într-o licitaţie Christie"s de săptămî­na viitoare a unui Reuven Rubin, a unui Jules Pascin dar şi a unui ulei de Dimitrie Berea, cică "Rumanian", sau a aminti de vînzarea a două statuete, dar nu criselefantine, de Chiparus, la o întîlnire Sotheby"s de la Paris, de anul trecut, una cu 31,2 mii de euro şi alta cu 32,2 mii, dar mai bine nu pomenesc nimic de niciunul dintre subiecte şi profit să urez la mulţi ani tuturor taţilor care poartă numele sfîntului Ioan. Dragostea noastră celor care sînt cu noi, amintirea caldă pentru cei duşi şi un zîmbet celor în devenire, şi Domnul să fie cu ei peste tot!