PLASAMENTE ALTERNATIVE Tristeţi sculptural-autumnale

În septembrie târziu, la sfârşit de sezon, Mamaia, celebra noastră staţiune litorală, cea mai de fiţe dintre toate câte le-au făcut comuniştii în programul "Litoralul pentru toţi", varianta anilor '70-'80, este cel mai depresiv loc din lume. A dispărut lumea dornică de promenadă pseudoboemă, chiar sub imperiul distanţării fizice, şi au rămas ruinele unor vise de-o vară, nutrite în celelalte trei anotimpuri. Pe plajă, ca în Normandia, după debarcarea aliată, numai clădiri înecate de nisip, abandonate în grabă, pline de urmele desacralizate ale unor petreceri neapărat antologice, scaune şi mese îngrămădite, pălării şi umbrele sub care staţionarea a fost plătită cu bani grei, cabluri subterane sau adunate neglijent, palmieri uscaţi, cei verzi fiind recuperaţi, totuşi, reclame decolorate, mai toate cu capul în jos. Nisipul fin de la Mamaia, torturat, oricum, de acneea asta de construcţii direct pe plajă, este plin de gropi în linie rămase de la umbreluţele dezasamblate fără grijă sau jenă, ambalaje diverse şi vechi şi, mai ales, capace de bere sau alte băuturi cu astfel de închideri, multe, extrem de multe, de zici că turistul român a venit cu capacele de acasă ca să mozaicheze nisipul mult prea fin. Dacă mai bate şi vântul, şi, aici, când bate vântul, atunci bate, nisipul fin o ia razna, se vâră peste tot, se aşază oriunde, se face fuioare sau bancuri pe promenada comercială, se pune pe maşinile scumpe, se vâră pe sub uşi.

Întâi am avut ambiţia să parchez lângă sculptura "Joc sportiv", de Ada Geo Medrea, Georgescu, de fapt, şi Medrea după soţ, sculptorul care a realizat cam jumătate din cele ce urmează. Este pusă într-o parcare, departe de prim planul pentru care fusese concepută şi unde fusese amplasată iniţial şi stătuse, până după Revoluţie. Hotelul, privatizat, a pus o piscina pe spaţiul verde din faţa sa, unde trona şi statuia, astfel că pe aceasta a "aruncat-o" peste hotel, în parcarea din spate. Mi-am amintit imediat de aceste monumente, ce fac parte din imaginile copilăriei, dar şi despre vorbele şi scrierile despre soarta lor, crudă, de după iureşul asupra bazei turistice litorale.

Lipit de hotelul..., este un alt hotel, cel care avea în frunte "În soare", tot de Medrea. A găsit cea mai interesantă soluţie, când pe spaţiul verde respectiv a fost făcută nu o piscină, ci o terasă, pur şi simplu. Statuia "În soare", tăiată în piatră, de Cornel Medrea, în 1962, rămasă pe loc, ridicată şi consolidată, înconjurată de mese şi distracţie, pare destul de mulţumită de soarta ei. Pe aceeaşi linie, imediat ce treci de sediul Radio Constanţa şi se vede extrema estică a hotelului Select, se află "Maternitate", tot de piatră, şi tot de Cornel Medrea, realizată în 1956. Din diferite motive tehnice, nici această sculptură şi nici altele de acest tip, de la Mamaia sau din altă parte, nu sunt monolite, ci din două bucăţi de piatră, uneori mai multe chiar. Nu sunt pietre asamblate, ci piatra iniţială a fost retezată pur şi simplu la mijloc. Acum 50-60 de ani, nu puteau fi transportate şi montate altfel, dar când erau asamblate, lucrarea era impecabilă. Din cauza deplasărilor şi reasamblărilor neglijente, toate aceste statui de for public au decalaje vizibile la acest nivel. "Maternitatea" are un brâu alb de material adeziv cu care s-a încercat umplerea golului de retezare. Greu de spus dacă acest adeziv este vinovat şi de pleaşca mai deschisă la culoare din creştetul mamei, în contrast cu lichenii care au invadat-o. Iar plăcuţele ce garnisesc soclul mic au început să se desprindă, luând exemplul plăcuţei cu numele sculpturii, care a dispărut, lăsând o pată albă specifică.

Continuând plimbarea, dăm de două personaje ascunse în boscheţi. Sunt două fete, adolescente, umăr la umăr, care îşi dezvăluie secrete, după cum spune şi titlul "Confidenta", sau "Confidenţă". Placa rezemată undeva la bază, căzută dintr-un băţ din apropiere, dar nedispărută, nu foloseşte diacritice, aşa că putem lua de bună oricare dintre variante. Tot această sursă ne mai spune că tot sculptorul Cornel Medrea este autor, că este din 1963 şi este monument istoric cu acte în regulă. La doi paşi este un loc de joacă pentru copii iar în jurul sculpturii, în boscheţi, sunt produse de digestie sau indigestie umană şi multe sticle goale. PET-urile au fost luate de vânt. Acum câteva zile, când am fotografiat-o eu, cineva le lăsase două pahare de bere, jumătate goale sau pline, de zici că fetele se serviseră deja.

În ciuda a ceea ce ar putea sugera titlu, "Nufărul" reprezintă un nud de tânără, de la genunchi în sus, fiind înfiptă într-un bazin artificial, una dintre puţinele, poate singura arteziană care a supravieţuit dintre cele care abundau la Mamaia, vizibile şi creatoare de peisaj deştept. Este tot în faţa hotelului Sulina şi este bine îngrijită. Tânăra aduce cu personajele alungite pe albastru din "Avatar" şi este o realizare Cornel Medrea, din 1962. Nimic nou, doar că nu este din piatră, ci din bronz. Or, bronzul public a supravieţuit cu greu ultimelor trei decenii, mai ales la Mamaia. Mai toate statuile publice de bronz de la Mamaia au dispărut definitiv sau sunt anunţate ca depozitate la "Biobază". O altă excepţie, pe lângă "Nufăr", este bronzul "Pe valuri", o lucrare excepţională de Constantin Baraschi, de această dată recuperată şi expusă în ansamblul hagian Iaki.

Un bronz celebru ar fi portretul lui Ovidiu, un cap de roman, cu breton şi gât puternic, cu o umbră adâncă de suferinţă pe chip, un portret excepţional realizat, din bronz, în 1963, de Cornel Medrea. Era expus, cum altfel, în faţa hotelului Ovidiu. Spaţiul verde de acolo a scăpat, ca prin minune, bine mersi este şi soclul, doar sculptura a dispărut pur şi simplu. Se pare că ar fi apărut, din nou, cum altfel, în inevitabila localitate Ovidiu, care funcţionează ca reducător de viteză pentru cei care veneau la Constanţa, înainte de autostradă, sau cei care continuă să o facă şi acum. Dar nu, rectifică unii, nu este acelaşi exemplar, cel de la Ovidiu este o copie recentă. Dar nu după capul de la Mamaia, care era deja dispărut, ci după un alt exemplar, aflat la marele Muzeu din Constanţa. Şi mai este unul la liceul "Ovidiu". Şi încă unul, la Bucureşti, pe Kiseleff, care coboară data realizării acestei sculpturi, de către Cornel Medrea, la 1927. Acesta şi cel de la Mamaia, aşa cum apare în fotografii, par a fi cele mai bune exemplare, celelalte nici nu ar trebui expuse.

Climatul postrevoluţionar de la Mamaia nu face deloc bine statuilor, mai ales celor din bronz. Pe lângă "Ovidiu", alte sculpturi de zeci, poate peste o sută de kilograme de bronz au dispărut de pe spaţiile verzi din Mamaia sau din bazinele ornamentale pe care le ştiam în faţa unor clădiri monumentale din staţiunea-vedetă ca o manea. Nu erau realizate doar de Corneliu Medrea, ci şi de Ion Jalea, sculptorul originar din Dobrogea, Oscar Han, Constantin Baraschi sau Mac Constantinescu, numai nume de prim rang ale artei româneşti.

Nu voi fi acuzat prea tare de mă voi teme că sculpturile de bronz nu au dispărut pentru a fi expuse privat şi abscons. Mai mult, forţez nota şi mă înspăimânt la ideea că au fost distruse pentru bronz, materialul scump şi mult din care erau făcute. Desigur, aceste gânduri nefondate ale mele nu au nicio legătură cu faptul că trecură şapte ani de când, din Copou, dispărură busturile grele de bronz ale lui Barbu Ştefănescu Delavrancea, Nicolae Gane şi Ciprian Porumbescu. Au fost furate câte unul pe noapte, fără să observe cineva dintre cei plătiţi să aibă grijă de patrimoniul naţional. Pentru că, da, şi acestea, precum statuile din Mamaia, sunt declarate monumente istorice şi trecute în listele sfinte de profil, de care nu se sinchiseşte nimeni. Furatele de la Iaşi au fost, totuşi, găsite, sparte şi aduse, pe bucăţi, la nenorocirea asta de centre de recuperare a metalelor, numite de "fier vechi".