PLASAMENTE ALTERNATIVE Un´ te duci tu, banule?

Inevitabil, vacanţa vine, fie că o credem sau nu, fie că o aşteptăm sau nu, şi, chiar dacă tocmai ne-am întors din concediu, fiind în plin proces de eradicare a zâmbetului fericit de om cu gândul pe alte meleaguri, din cele de unde tocmai ne-am întors. S-a terminat şi Campionatul mondial de fotbal, câştigătoarea a adunat recunoaşterea tuturor, nici surpriză nu mai era la un moment dat. Antrenorul şi jucătorii germani au spus, fiecare pe contul lui, că primul lucru pe care îl vor face va fi o binemeritată vacanţă.

În activitate intensă sunt şi casele de licitaţii, care au început şi ele să caute din priviri comutatorul de unde se lasă obloanele. Vârful internaţional al licitaţiilor de artă era planificat în mai, dar se conturează obiceiul ca, în iulie, înainte de vacanţă, să se petreacă balul contemporanilor, petrecerea nebună în care se aruncă cu bani şi cote dintre cele mai roz, lumina îţi ia ochii şi cifrele minţile. Aşa a fost în acest an şi la Sotheby´s, şi la Christie´s şi am povestit cam ce credem despre programul artistic pregătit pentru acele licitaţii de la început de Cuptor. Vânzări intense s-au produs şi la noi, în România, mai exact la Bucureşti, la temperatura toridă a apropierii vacanţei generale din august, când mergi la galerii dacă vrei vreun Picasso, Klein sau Ghenie.

Artmark a început vânzarea din 10 iulie cu nu mai puţin de trei lucrări de Sabin Bălaşa, cu fiinţele sale cosmice vândute la cele mai terestre preţuri. Două sunt dintr-o colecţie din Suedia, iar una ar trebui să fie de la noi, dar niciuna nu ne place. O primă estimare de 3-5 mii s-a concretizat în 3,5 mii de euro, o a doua de 1-2 mii s-a oprit pe la mijloc, la 1,4 mii, iar a treia, tot de 3-5 mii, a coborât la 2,8 mii. Demult, cu vreo 10 ani în urmă, salutam apariţia picturilor de Sabin Bălaşa în licitaţii, pentru că se cobora în realitatea palpabilă cu aprecierea acestui artist care plutea cu cota în legendă. Nu contează ce preţ se punea, bine că se punea unul. Şi ce preţuri s-au pus atunci şi chiar mai târziu pentru pictura lui Sabin Bălaşa. Acum suntem departe de acele momente şi cu nivelul de preţ, şi cu calitatea ofertei. Ceea ce se şi vede.

Tot în zona aterizării zeilor ne aflăm şi cu neadjudecarea a două loturi de Ion Biţan sau apariţia unei creaţii, că altfel nu putem să îi spunem, de Daniel Spoerri, ceva departe de ceea ce l-a băgat în muzeele mari ale lumii şi în istoria serioasă a artei. Şi cu un Câlţia, ulei pe carton, la 1,5 mii de euro, un Vladimir Zamfirescu din colecţia lui Gheorghe Dinică, cu 1,8 mii, sau cu nevânzarea unui Mihai Cismaru sub mia de euro. Tot cam în zona preţurilor redus-accesibile m-aş plasa. Dar, veţi spune, s-a dat Câlţia şi cu 3,250 de mii sau 1,8 mii de euro, şi nici nu erau uleiuri, dar, pe lângă că e greu de explicat aşa ceva, ne referim la amintirile noastre, mai ales de galerie, cu preţuri mult mai mari pentru acest artist, chit că nu vorbim de fantasmagrafiile sale, ci de o natură cu transparenţe şi culoare.

S-a considerat că este timpul să se vadă şi pe piaţă rezultatele Art Safari în consolidarea şi formarea gustului public, astfel că au apărut în vânzarea Artmark o serie de artişti din aşa-zisa provincie, ce au făcut gloria expunerii din cortul de frumoasă amintire din parcarea George Enescu. Clujeanul Cornel Brudaşcu a vândut flori generale cu 1,8 mii de euro, peste estimarea minimă, dar nu a vândut o lucrare reprezentativă, care spune ochiului avizat cam de pe la ce catedră vine Şcoala de la Cluj. De asemenea, o lucrare de mari de tot dimensiuni şi extrem de interesantă a timişoreanului Gheorghe Fikl, păstori şi oi la altar, s-a vândut cu 6 mii, cât se spera cel mai puţin. Tot din Timişoara şi cu diplomă de Art Safari este Alina Ondine Slimovschi, pe care s-a pariat mult, iar lucrarea ei s-a dat cu 2 mii de euro, în limitele estimărilor. Deşi decenţi şi chiar interesanţi, de această dată, Alexandru Rădvan şi Dumitru Gorzo au rămas nevânduţi, chit că şi ei au fost la cort. Nici Onisim Colta, un alt timişorean de la Art Safari, mare şi sensibil artist, nu s-a bucurat de succesul pe care îl merită, o lucrare nu s-a vândut, iar alta s-a dat cu 1,5 mii. Modest, 2 şi, respectiv, 1,4 mii, au mers şi doi artişti de marcă ai avangardei în creaţie la vremuri grele, Diet Sayler şi Peter Jecza.

Nu mai puţin de trei picturi de Ion Dumitru din tot atâtea şi-au găsit cumpărători la preţuri minim egale cu estimarea cea mai mică sau chiar peste estimarea cea mai îndrăzneaţă: 1, 1,8 şi 2 mii de euro. În rafală, s-a dat o sculptură în lemn de Ovidiu Maitec cu 5 mii de euro, preţ ce s-a repetat cu o altă sculptură, dar de Paul Neagu, iar Mircea Roman, umblat şi el tot prin Londra, a ridicat ritmul arterial la 8 mii. Succesul sculpturilor a lăsat descoperită pictura lui Constantin Piliuţă, care a fost lipsită de lumina favorabilă pe care o merita, cu efect asupra adjudecării.

După o altă rafală, chinuită rău de tot, cu contemporani ce se uită pe internet la Ghenie în loc să le stea mouse-ul la Bacon, sau naivităţi penibile vândute, cine ştie cum, cu 2,5 mii de euro, se ajunge la un trio Horia Bernea, din care au fost vândute două lucrări, cu 6 şi, respectiv, 2 mii de euro. Un alt trio de succes a purtat semnătura Georgetei Năpăruş şi un preţ de adjudecare constant, 4 mii de euro pe bucată, indiferent de estimare.

Dintre casele serioase, care muncesc pentru a merge în vacanţă, mai avem a discuta doar cu Goldart, care a intensificat activitatea de iulie. De la cea mai recentă vânzare a sa, amintim un Lucian Grigorescu din sudul Franţei, plecat la 2,5 mii de euro, un excepţional portret de tinereţe al lui Schweitzer-Cumpăna, pe care ar fi trebuit să îl preempţioneze Piteştiul, cu 1,7 mii de euro, femei plecate deja la plajă, de Vasile Grigore, cu 2,6 mii de euro, o scenă galantă de Simonidi cu 4 mii, Câlţia cu persoanje, în ulei pe pânză, cu 1,5 mii. Bălaşa a fost şi la Goldart, la mii de euro, dar nu s-a vândut.

Din păcate, ar fi atâtea de spus şi toate frumoase despre foarte multe dintre ofertele rămase nevândute la licitaţiile din luna iulie, la toate casele de licitaţii. Dar, să sperăm că este vorba doar de un fenomen, de înţeles şi acceptat, de pre-vacanţă, când banii se duc la agenţiile de turism mai degrabă decât la casele de licitaţii.