Plecarea investitorilor ucraineni, un semnal de alarmă pentru Bursa de la Varşovia

D.T.
Internaţional / 9 martie 2023

Plecarea investitorilor ucraineni, un semnal de alarmă pentru Bursa de la Varşovia

Bursa din Europa de Est pierde un alt membru, după ce unul dintre cei producătorii mondiali de ulei de floarea soarelui a decis să se delisteze de la Bursa de la Varşovia, citând nemulţumiri precum lichiditatea scăzută şi acoperirea slabă a analiştilor, informează Agerpres.

Namsen Ltd, vehiculul de investiţii al omului de afaceri ucrainean Andrii Verevskyi, a lansat zilele trecute o ofertă pentru a prelua restul acţiunilor la Kernel Holding SA, firma pe care a fondat-o şi a cărui listare în 2007 a încurajat companiile ucrainene să se listeze la Bursa de la Varşovia.

Plecarea Kernel de la Bursa de la Varşovia are legătură în primul rând cu invadarea Ucrainei de către Rusia, care a devastat operaţiunile Kernel şi a prăbuşit capitalizarea de piaţă a firmei cu peste 60%. Însă în anunţul oficial sunt menţionate şi unele dezamăgiri legate de Bursa de la Varşovia, unde acum numărul acţiunilor tranzacţionate este la cel mai redus nivel de peste un deceniu, se precizează în sursă.

Numeroasele încercări "de a îmbunătăţi vizibilitatea acţiunilor şi de extinde baza acţionarilor" au eşuat în mare parte, susţine compania ucraineană. Kernel subliniază că suferă de pe urma "lipsei de vizibilitate financiară şi a acoperirii slabe a analiştilor".

Până recent, Bursa de Valori de la Varşovia era un magnet pentru companiile interesate să se listeze, atrăgând retailerul britanic Pepco Group în 2021, după ce cu un an mai devreme a demarat o ofertă publică iniţială din partea platformei de comerţ electronic Allegro.eu SA. Debutul Kernel la Bursa de la Varşovia, în anul 2007, şi cele trei emisiuni de acţiuni derulate ulterior între 2008 şi 2011, au permis firmei să strângă un total de 1,2 miliarde de zloţi (270 milioane de dolari), adaugă sursa.

Însă, între timp, problemele economice şi ieşirile masive de pe acţiunile poloneze, după debutul invaziei ruseşti din Ucraina, şi-au făcut simţite efectele asupra Bursei de Valori de la Varşovia. Producătorul de produse chimice Ciech SA, o companie controlată de miliardarul polonez Sebastian Kulczyk, susţine că va putea să răspundă mai rapid provocărilor geopolitice şi economice după ce va deveni o companie privată.

Potrivit Namsen, ponderea investitorilor polonezi în flotarea liberă este acum de aproximativ 15%, comparativ cu aproximativ 80% după ofertele publice iniţiale. Vehiculul de investiţii dă vina pe reformarea fondurilor de pensii poloneze pentru această modificare, susţinând că reforma a erodat baza naturală de investitori autohtoni pe termen lung a Bursei de la Varşovia.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Polonia va da seama destul de repede ce fel de

    partener este Ucraina 

    1. da seama destul de repede

      ca postezi fara sa citesti articolul 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb