PLECAREA NOKIA Absurdităţi prezidenţiale

MAKE
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 30 septembrie 2011

Absurdităţi prezidenţiale

Miniştrii au fost convocaţi la Palatul Victoria, la o şedinţă de guvern programată pentru ieri seară, pe subiectul deciziei companiei Nokia să închidă fabrica de la Jucu.

Preşedintele grupului finlandez Nokia, Stephen Elop, a declarat ieri că a avut discuţii în ultimele 12-18 ore cu Guvernul de la Bucureşti, anunţând oficialii despre decizia Nokia să plece din România.

Premierul Emil Boc le spusese miniştrilor, încă de miercuri, că exis-tă un risc major de delocalizare a unor investiţii multinaţionale din România, deoarece criza economică accentuează competiţia globală, şi că Guvernul trebuie să fie pregătit ca, într-o asemenea eventualitate, să atragă alte investiţii străine în ţară.

În schimb, preşedintele Traian Băsescu a ţinut, ieri, un discurs relativ incoerent:

"Şi potenţialii investitori pe care îi avem, care în momentul de faţă par a fi realităţi, fie că ne referim la cei care vor să facă prospecţiuni în Marea Neagră sau în teritoriul României legat de gaze sau cei care vor să exploateze aur, argint sau cupru, dacă îi vom mai ţine mult cu birocraţia noas-tră şi cu lipsa de curaj în a ne asuma decizii importante, o să-i pierdem şi pe aceia. E riscul pe care Guvernul, dacă nu acţionează, şi-l asumă deliberat şi va trebui să răspundă nu pentru ce a făcut, ci pentru ce nu a făcut, dacă nu va face suficient de rapid".

În felul acesta, preşedintele Băses-cu lasă să se înţeleagă că Nokia a decis să plece pentru că i-am fi "ţinut mult cu birocraţia noastră şi cu lipsa de curaj în a ne asuma decizii importante".

Dar, grupul finlandez Nokia nu s-a plâns câtuşi de puţin de "birocraţia" noastră sau de pasivitatea noastră.

Înţeleg că, de fapt, Nokia a beneficiat de un tratament extrem de favorabil.

Când a anunţat că va închide fabrica de la Jucu, Nokia a explicat că o face pentru eficientizarea companiei şi pentru reducerea costurilor, adică, din pricina unor socoteli interne de business.

Birocraţia şi pasivitatea autorităţilor noastre sunt de necontestat.

Dar, ce au ele a face cu faptul că lui Nokia nu-i merge bine?!

Nu mai rămâne decât ca preşedintele Băsescu să oficializeze ideea că autorii crizei mondiale sunt miniştrii români.

Eu, unul, aş putea fi de acord şi cu absurditatea asta...

2.200 de lucrători intră în şomaj

Fabrica de telefoane mobile a grupului finlandez "Nokia" îşi va închide porţile de la Jucu, din judeţul Cluj, până la sfârşitul acestui an, lăsând în şomaj 2200 de angajaţi. Preşedintele "Nokia", Stephen Elop, a explicat ieri, într-o conferinţă de presă telefonică, că decizia de închidere a fabricii de la Jucu face parte dintr-un program de eficientizare şi reducere a costurilor. Procedurile de închidere a fabricii vor fi derulate până la sfârşitul anului.

Angajaţii au primit după şedinţa cu oficialii companiei o hârtie în care sunt anunţaţi că fabrica urmează să funcţioneze până la sfârşitul anului, iar ei vor fi plătiţi până la sfârşitul lunii martie 2012.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a declarat: "Regret că, pentru a face faţă crizei, soluţia pentru cei de la Nokia este să închidă prematur fabrica de producţie din comuna Jucu. Această decizie radicală nu a fost motivată de condiţiile create aici (n.r. Jucu) pentru companie, ci de dinamica pieţei de producţie a echipamentelor de telefonie mobilă la nivel mondial".

Conducerea Nokia a atras atenţia asupra faptului că această decizie dură a fost luată în ultimele zile, autorităţile locale fiind anunţate imediat, însă existau zvonuri încă de anul trecut că Nokia plănuieşte să părăsească investiţia de la Jucu. (MĂLINA BULAI)

Opinia Cititorului ( 18 )

  1. Si totusi presedintele are dreptate intr-un fel. Amintitiva ceeace se intimpla cu Hidroelectrica. Ministrul Economiei se opune listarii pe bursa a cel putin 5-10 procente. Dece? Simplu . Nu pentruca nu are curaj ci pentru spaga dela directorii hidroelectrica si dela baietii destepti cu contracte directe si la chiar sub pretul producerii de energie. Simplu Nu?.

    1. "Birocraţia şi pasivitatea autorităţilor noastre sunt de necontestat", scrie in articol, recunoscind unde are dreptate presedintele.

      Dar, sa vorbesti de birocratie cind Nokia pleaca, este la fel de incoerent, ca atunci cind ai vorbi despre prostitutia romaneasca din Italia, in ocazia scaderii debitului apelor din bazinul nostru hidrografic.

    Foarte curioasa (daca n-o fi tendentioasa) interpretarea lui Make !?. 

    Cu ce-o fi gresind un Presedinte care, vazand ca pleaca un actor important din piata, atentioneaza guvernul si despre birocratie ca "ajutor" in atragerea investitorilor. Este ceva de genul parintelui care-si cearta odrasla atunci cand face o boacana si pentru alte pacate anterioare; asa ca sa-i mai improspateze memoria.

    Ce ai cu Presedintele (de data aceasta) Make ??. 

    1. ESTI UN MARE B O U daca nu ai inteles ce a vrut sa zica MAKE..Ce curata ar fi tara asta fara Base si aplaudacii lui.

      Ce faci domnule Make ! te sustin dobitoacele ? 

      De acord cu prima afirmatie. A doua, este insa hazardata. Tara asta n-ar fi deloc mai curata , punandu-i in loc pe Ponta si Antonescu, avandu-i sef pe Voiculescu.

      Am tot cautat prin DEX sa gasesc ceva ce ti s-ar potrivi; esti atat de "mare" ca nu am gasit printre dobitoace un echivalent, asa ca nu-ti spun decat ca remarca ta , din pacate, l-a lovit mai mult pe Make decat pe BOU. Acesta din urma si-a spus si el parerea ( civilizat si partial argumentat) , dar ai venit tu si ai invadat imasul, rumegand prostii. 

    Absurd e Make.  

    Oare el nu citeste Bursa ? nu o fi citit articolul cu declaratiile lui Marius Nicoara ?

    Sau i s-a urcat la cap ! a juns Mafalda in toate. 

    1. Consiliul Judeţean Cluj a făcut unele precizări, referitoare la declaraţia lui Marius Nicoară, conform cărora, în relaţiile cu Nokia, obligaţiile care revin Consiliului Judeţean Cluj prin contract au fost respectate. "Subliniem că în contract nu există obligaţia, cu sancţiunea de reziliere sau închidere a fabricii, a construirii unei piste şi a unui terminal cargo pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca", se mai arată în comunicat.

      Oficialii Consiuliului Judeţean mai precizează în comunicat: "Marius Nicoară, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj la acea vreme, a negociat un contract pentru judeţ cu Nokia. Pentru a-l feri, însă, de ochii opiniei publice l-a secretizat, deşi acesta priveşte informaţii de interes public. Totodată a decis să investească peste 15 milioane de euro pentru viabilizarea terenurilor din Tetarom III, destinate Nokia, fără obligaţii concrete sau termene pentru parteneri. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, va solicita desecretizarea contractului, tocmai pentru ca toată lumea să cunoască modul de negociere, respectiv obligaţiile asumate de către Consiliul Judeţean, prin preşedintele său la aceea vreme, actualul senator Marius Nicoară, privitor la numărul de locuri de muncă, termene de realizare şi modalităţi de reziliere".

      Stimabile ! citeste tot articolul ( si mai ales, cu atentie) ; Nicoara s-a referit si la nerespectarea promisiunilor de catre "centru" , de aceea Presedintele i-a certat pe guvernanti.

      Ce-o fi chiar asa de greu de priceput ? explica-le domnule Make. 

      Ce scriu ziarele străine despre închiderea fabricii Nokia de la Jucu

      ,,Subvenţiile de la stat nu cumpără loialitatea". Este concluzia jurnaliştilor gremani de la cotidianul ,,Rheinische Post" (RP) după anunţul făcut de compania finlandeză de telefonie mobilă privind închiderea fabricii de la Jucu. ,,Maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să plece. Aşa arată acum lucrurile pentru 2.200 de angajaţi ai uzinei Nokia din Cluj", comentează RP. Publicaţia din Düsseldorf aminteşte că în urmă cu trei ani compania a făcut acelaşi lucru şi cu uzina de la Bochum, după ce a primit subvenţii de 60 de milioane de euro de la statul german pentru dezvoltarea unităţii. Au urmat strigăte în politica germană, iar compania a primit din nou subvenţii pentru deschiderea unei fabrici în Transilvania, de data aceasta cu subvenţii de la statul român. ,,Închiderea fabricii de la Jucu este o lecţie pentru cum merg lucrurile în politică şi în economie în vremurile globalizării", notează cotidianul renan. ,,Este o dovadă cât de puţină influenţă are politica asupra deciziilor marilor companii: Subvenţiile nu cumpără loialitatea, firmele gândesc la nivel global, niciun concern nu mai are cu adevărat o ,,patrie", comentează RP amintind care sunt lecţiile pentru guvernanţi din povestea Nokia.

      Care or fi fost avantajele oferite de Guvernul Tariceanu pentru ca Nokia sa plece din Germania? 

    Ma uit cu regret la aceasta curiozitate a timpurilor noastre care nu face altceva decat sa ii acuze pe toti cei din jurul lui, dar neoferind nici o solutie.Rusine unui personaj care nu iubeste poporul pe care il conduce.

    1. Basescu e prea versat ca sa-l suspectezi ca l-a luat gura pe dinainte, dandu-le prilejul celor de la televiziunile mogulilor sa jubileze. Toate criticile pe care le face, mai mult sau mai putin voalate, la adresa Guvernului, au un scop precis. Se pregateste terenul pentru ceva. In orice caz, iarasi le-a dat o tema de mestecat "analistilor" care s-au repezit imediat sa-i faca jocul.

      foarte corect. bineinteles ca nu-i vorba decit de rosia montana. este exact cum a zis necajitul de sorin ovidiu vintu: basescu este la fel cu ospatarul care isi strica afacerea pentru bacsis.

      Sorin Ovidiu Vantu il cunoaste si stie ce-i poate pielea. Sunt din acelasi aluat. Fac aceleasi greseli, bazandu-se pe aceleasi precepte morale. De data asta Basescu e la putere...

      Sorin Ovidiu Vantu il cunoaste si stie ce-i poate pielea. Sunt din acelasi aluat. Fac aceleasi greseli, bazandu-se pe aceleasi precepte morale. De data asta Basescu e la putere...

    Cam subtire editorial stimabile Make! Si tu ca si respectabilul domn Traian puteti mai mult si acum e momentul sa va demonstrati capabilitatile...

    1. incurci genurile. make poate mai mult, dar asta nu-i editorial,e stire, in timp ce respectatul domn traian arata cu asta ce-i poate pielea. ce vezi aci este antimanipulare la manipulare. bine make, rau traian.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb