Poliţia a transmis parchetelor în 2014 peste 750 de dosare penale pentru fapte de corupţie

E.D.
Anticorupţie / 22 septembrie 2014

Peste 750 de dosare penale pentru fapte de corupţie, conexe acestora sau pentru conflicte de interese din competenţa de investigare a Poliţiei Române au fost declinate în favoarea parchetelor competente în cursul anului 2014, informează un comunicat de presă al IGPR.

Poliţia Română a soluţionat în cursul acestui an, cu propunere de declinare a competenţei în favoarea parchetelor competente, 757 de dosare penale în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei, dintre care 257 în favoarea DNA.

"În investigarea cazurilor s-a colaborat cu Serviciul Român de Informaţii. 1.617 persoane sunt bănuite de comiterea acestora, dintre care 633 de săvârşirea infracţiunilor de dare şi luare de mită, 176 de săvârşirea infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă, 31 de săvârşirea infracţiunii de conflict de interese şi 777 de persoane sunt bănuite de săvârşirea unor infracţiuni conexe celor de corupţie, aşa cum sunt ele prevăzute în Legea 78/ 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie", arată sursa citată.

Din numărul total de persoane implicate în fapte de corupţie cercetate cu sprijinul Poliţiei Române, 854 deţineau diferite funcţii de conducere în cadrul administraţiei publice locale, 301 dintre acestea fiind deferite DNA. Faţă de 109 persoane au fost dispuse măsuri preventive, dintre care 45 de arest preventiv, opt de arest la domiciliu, 33 de control judiciar, 23 de reţinere şi au fost emise 46 de rechizitorii, se precizează în comunicat.

Potrivit IGPR, prin dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor general de poliţie Petre Tobă, a fost suplimentat numărul de poliţişti nominalizaţi să desfăşoare, exclusiv, activităţi în domeniul combaterii corupţiei, alături de procurorii anume desemnaţi sau cei ai DNA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3386
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9783
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.7229

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb