Poliţia Capitalei s-a sesizat din oficiu în cazul unei educatoare de la o grădiniţă de stat din Sectorul 2 al Capitalei care a fost înregistrată, cu un reportofon ascuns într-o jucărie, în timp ce agresa verbal un copil de trei ani, după ce înregistrarea a fost difuzată de mai multe televiziuni.
Reprezentanţii Poliţiei Capitalei precizează că autosesizarea a venit ca urmare a materialelor apărute în mass-media cu privire la comportamentul unei persoane care are în grijă copii de vârsta preşcolară, în cadrul unei grădiniţe situate pe raza Sectorului 2, fiind declanşate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, relatează News.ro.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu, a anunţat că inspectoratul va declanşa, luni dimineaţă, cercetări în acest caz.
Într-un fragment din înregistrările difuzate de mai multe televiziuni se aude: "Spune tu ce să îi fac eu lu' animalul ăsta! Şi animalul dacă îi spui... Uite, mă, cum stă acolo. Dă jos pantalonii mai repede că mi-ai distrus sănătatea! De ce te-ai pişat pe tine, mă? Mânca-v-ar crăpatul să vă mânânce. Dar-ar dracii să dea de nu te strâng de gât! Uite, mă, boii! Ştii ce am făcut astăzi? Le-am dat apă de trei ori! Nu le mai dau apă de mâine".
Înregistrările au fost făcute de părinţii copilului, cu ajutorul unui reportofon ascuns într-o jucărie, după ce au observat schimbări în comportamentul micuţului.