Politicianul închipuit

Au prins un individ care pretindea că este doctor. Povestea lui este un distilat a tot ce merge rău în această ţară. Un italian cu opt clase care, odată ajuns în România, a decis să facă pe chirurgul. Desigur, a găsit pe cineva care să îi echivaleze un nenorocit de certificat obţinut în Kosovo (!) cu o diplomă de medic. Omul şi-a făcut apoi parafă, şi-a des­chis cabinet şi a început să facă operaţii de... mărire de sâni. Şi a nenorocit deja câteva cliente până ce a fost arestat.

Treaba asta cu "echivalarea" funcţionează astfel. Dacă ai diplomă de la Harvard, ai încurcat-o. Funcţionarii devin brusc zbiri. Se uită la fiecare virgulă, la fiecare ştampilă. Aştepţi până te plictiseşti. Mai aduci ceva acte, eventual. Se prea poate chiar ca răspunsul să fie negativ.

Un coleg a fost umilit acum ceva ani la ministerul Educaţiei. Venise să i se recunoască o diplomă de la Sorbona. Motivul este simplu. "Sis­temul" nu te suportă. Te calcă în picioare. Motive se găsesc. Specialitatea respectivă "nu se regăseşte". Ori diploma e în latină. Sau pur şi simplu "nu rezultă". Citeam în presă că profesorilor străini care urmau să lucreze cu laserul (finanţat din bani europeni) de la Măgurele li s-au pus beţe în roate. Nu conta că erau de la MIT sau Princeton, că unii aveau Nobelul: toţi trebuiau să aducă foile matricole din liceu, să dovedească astfel că au bacalaureatul. Apoi diploma de doctor, în traducere, depusă pentru "echivalare".

Dacă însă vii cu o hârtie de la şcoala de felceri din Kosovo, este OK. Fără nici o exagerare. Pentru "sistem" acest lucru înseamnă că eşti de-al lor. Hămesit, needucat, şi fără scrupule...

Exact ca "chirurgul" italian sunt foarte mulţi politicieni de la noi. Unii se prezintă drept jurişti, "profesori doctori'. Tudorel Toader, aşa-zisul ministru al "Justiţiei", nu cunoaşte nici o limbă străină. Cum Dumnezeu a obţinut atunci un doctorat?... E posibil aşa ceva?... Florin Iordache, primitivul care ciopârţeşte, alături de alţi "deputaţi şi senatori" socialişti, codurile penale, are un "doctorat" în "relaţii internaţionale" primit de la o facultate privată de la... Bălţi (Republica Moldova).

Fenomenul a scăpat de sub orice control. Chiar în timp ce scriam acest editorial, autorităţile au des­coperit alt impostor care făcea pe stomatologul. Cât despre italian, s-a aflat că autorizaţia i-a fost obţinută - culmea! - de un avocat fals. Iar des­pre vice-preşedintele CSM, procoururul Codruţ Olaru, presa a scris că şi-a plagiat lucrarea de doctorat. Şi tot aşa. Nu are ziarul cerneală să tipărească despre toate cazurile de acest fel. Ce se întâmplă?

Iată ce cred. Cândva, politician ajungeai în câteva feluri. Unii făceau politică pentru că aparţineau elitei. Erau, cum s-ar spune, din familii nobile. Vrând-nevrând, erai deja calificat din momentul în care deveneai adult şi erai acceptat în aristocraţie. Sau deveneai politician pentru că ajungeai să ai o calificare excepţională. Înainte de secolul al XIX-lea, aceasta era, de regulă, în meseria armelor. Lucru deloc uşor... Eventual în ştiinţele Teologiei ori Dreptului. Iar mai târziu, în epoca politicii de masă şi a formării statelor naţionale, trebuia să fii un intelectual cunoscut pentru a fi ales sau numit într-o funcţie publică.

Lucrurile s-au schimbat radical după 1945. Pentru că aveau nevoie să îşi consolideze într-un timp record regimul impus de la Moscova, comuniştii au recrutat, rapid, tot felul de cozi de topor. Aşa au ajuns unii, peste noapte, din strungari la "Timpuri Noi" profesori universitari, colonei de Securitate sau "responsabili cu agitaţia".

Ne-am fi aşteptat ca după 1989 aceste practici să înceteze. În unele domenii ele au devenit mai rare. Însă în ultimii ani socialiştii au revenit la reţeta anilor '40-'50.

Unul dintre lucrurile care pe mine mă miră este următorul. Mulţi cred că regimul Dragnea este pe ultima sută de metri. Şi văd în politicile sale de cadre, care încurajează impostura, o reacţie defensivă. În realitate, regimul Dragnea nu face decât să continue o linie care începe de la Teohari Georgescu (un spion ratat şi un borfaş) şi ajunge la Victor Ponta (plagiator). Aşa îşi consolidează socialiştii regimul.

Tehnica este simplă. Într-o lume în care mecanismele obişnuite de promovare în politică nu mai funcţionează sau sunt blocate, doar impostorii ambiţioşi au energia şi lipsa de caracter să dea din coate pentru a ieşi în faţă.

Ce îl face pe un buticar dintr-un sat din Teleorman să creadă că îi poa­te guverna pe toţi ceilalţi? Sau pe un muncitor oarecare de la secţia de aparate de măsură şi control de la IMF Bucureşti să îşi asume mantia de Mafalda dreptului constituţional şi penal?

Răspunsul: aceeaşi psihologie care l-a împins pe absolventul de opt clase din Italia să facă, indiferent de riscuri, operaţii pentru care nu avea nici o calificare. Cu o parafă acordată de o administraţie populată cu persoane de aceeaşi calitate. Şi unul, şi ceilalţi, conştienţi că au găsit un public de naivi pe care să îi jumulească.