Pompierii români aflaţi în Grecia au fost solicitaţi să intervină la incendiile din Rodos, anunţă IGSU, care precizează că duminică riscul apariţiei incendiilor de pădure este foarte mare, de nivel 5 ceea ce înseamnă risc extrem, conform news.ro.
"În cursul acestei dimineţi, pompierii români, componenţi ai modulului naţional de stingere dislocat în Grecia, vineri, 21 iulie, au fost informaţi de către ofiţerul de legătură elen despre faptul că este necesară deplasarea către insula Rodos, zonă puternic afectată de incendii. Astfel, modul României, format din 52 de militari, a început îmbarcarea tehnicii de intervenţie, deplasarea realizându-se pe cale maritimă", conform IGSU.
Conform prognozei pentru duminică, riscul apariţiei incendiilor de pădure este foarte mare - de nivel 5, risc extrem.
Misiunile desfăşurate de pompierii români se realizează sub directa coordonare a ofiţerului de legătură elen şi vor consta în limitarea propagării incendiului spre zonele locuite, menţinerea unei linii de protecţie între frontul incendiului şi zona neafectată, precum şi pentru alimentarea cu apă a altor autospeciale care vor acţiona în zonele afectate.
Sute de turişti au fost evacuaţi sâmbătă din două hoteluri din staţiunea Kiotari, de pe insula grecească Rodos, în timp ce un incendiu de vegetaţie, care se manifestă pentru a cincea zi consecutiv, risca să scape de sub control. Specialiştii avertizează că ţara va trece probabil prin cel mai lung episod de caniculă din istorie.