Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) va putea desfăşura investigaţii cu privire la funcţionarea pieţei gazelor naturale şi va putea impune orice măsuri proporţionale necesare pentru promovarea unei concurenţe efective şi pentru asigurarea unei funcţionări cores-punzătoare a pieţei, potrivit proiectului Legii gazelor naturale, lansat, marţi, în dezbatere publică de Minis-terul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi citat de Agerpres.
În acest sens, ANRE va putea colabora cu Consiliul Concurenţei şi cu autorităţile de reglementare de pe piaţa financiară, se menţionează în document: "ANRE desfăşoară investigaţii cu privire la funcţionarea pieţei gazelor naturale, decide şi impune orice măsuri proporţionale necesare pentru promovarea unei concurenţe efective şi pentru asigurarea unei funcţionări corespunzătoare a pieţei; în acest sens poate coopera cu Consiliul Concurenţei şi cu autorităţile de reglementare de pe piaţa financiară în desfăşurarea de investigaţii în domeniul dreptului concurenţei".
De asemenea, proiectul de act normativ prevede, ca şi proiectul Legii energiei electrice, lansat recent în dezbatere de Ministerul Economiei, ca ANRE să fie condusă de un preşedinte şi un vicepreşedinte nu-miţi de preşedintele României pe o perioadă de şase ani şi să deţină un Comitet de Reglementare format din preşedinte, vicepreşedinte şi cinci reglementatori din cadrul personalului instituţiei, membri numiţi tot de preşedintele României, după audierea candidaţilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului.
Mandatele preşedintelui ANRE şi vicepreşedintelui Autorităţii pot fi reînnoite o singură dată.
"Membrii Comitetului de reglementare nu răspund civil sau penal, după caz, dacă instanţele judecătoreşti constată îndeplinirea ori omisiunea îndeplinirii de către aceste persoa-ne, cu bună-credinţă şi fără neglijenţă, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor prevăzute de lege", se menţionează în proiectul Legii gazelor naturale.
Potrivit atribuţiilor prevăzute de proiectul de act normativ, ANRE sesizează Consiliul Concurenţei cu privire la apariţia unor practici contractuale restrictive, inclusiv a unor clauze privind exclusivitatea, care ar putea împiedica clienţii noncasnici de mari dimensiuni să încheie contracte simultan cu mai mulţi furni-zori sau pot restrânge posibilitatea acestora de a face această alegere.
Astfel, ANRE emite decizii, ordine şi avize cu caracter obligatoriu pentru operatorii economici din sectorul gazelor naturale, desfăşoară investigaţii cu privire la funcţionarea pieţei gazelor naturale, impune măsurile necesare pentru sancţionarea abuzurilor, elaborează şi aprobă Regulamentele privind acordarea autorizaţiilor şi licenţelor în sectorul gazelor naturale, elaborează şi aprobă Regulamentele pentru autorizarea şi verificarea personalului şi a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de proiectare, execuţie şi exploatare în domeniul gazelor naturale şi stabileşte condiţiile de valabilitate pentru autorizaţiile acordate.
Piaţa concurenţială angro funcţionează pe bază de contracte bilaterale între operatorii economici din domeniul gazelor naturale, tranzacţii pe pieţe centralizate şi alte tipuri de tranzacţii sau contracte.
Consiliul Concurenţei, în strânsă cooperare cu ANRE, este abilitat cu toate competenţele necesare să monitorizeze în mod eficient respectarea de către proprietarul sistemului de transport a obligaţiilor acestuia.
Proiectul de act normativ prevede ca, în îndeplinirea atribuţiilor sale şi fără a se aduce atingere competenţelor sale de luare a deciziilor în activitatea de reglementare, ANRE colaborează cu Consiliul Concurenţei, cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, cu ministerele şi cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale sau locale interesate, cu asociaţiile consumatorilor de energie electrică şi gaze naturale, cu operatori economici specializaţi care prestează servicii pentru sectorul energiei electrice şi gazelor naturale, cu asociaţiile profesionale din domeniul energiei electrice şi gazelor naturale, cu asociaţiile patronale şi sindicale, inclusiv prin schimburi reciproce de informaţii.
De asemenea, în proiectul de lege se prevede adoptarea unei hotărâri de Guvern care să stabilească categoriile de clienţi ce vor avea statutul de clienţi vulnerabili de gaze naturale, precum şi facilităţile de care acestea pot beneficia.