Grupul financiar ceh PPF a retras azi o petiţie prin care cerea producătorului de farmaceutice Zentiva să organizeze o reuniune extraordinară a acţionarilor care să furnizeze detalii privind oferta de preluare a Sanofi-Aventis, potrivit unui anunţ de azi al PPF, citat de Reuters.
Zentiva a organizat o întrunire a acţionarilor mai devreme în cursul zilei de azi, pentru a discuta despre oferta Sanofi-Aventis de 1.150 coroane/acţiune.
"Luând în considerare că la şedinţa de azi, consiliul directorilor Zentiva a răspuns la întrebările referitoare la angajamentele făcute de Zentiva şi de către reprezentanţii conducerii companiei cu privire la oferta Sanofi, PPF a retras petiţia depusă la Tribunalul Districtual din Amsterdam pentru autorizarea organizării unei întruniri generale a acţionarilor", se arată în comunicatul PPF.
Comisia Europeană (CE) a anunţat, pe 4 februarie, că aprobarea achiziţiei de către compania farmaceutică franceză Sanofi-Aventis a producătorului ceh de medicamente Zentiva este condiţionată de renunţarea la 15 medicamente în Europa de Est, inclusiv în România.