
S-a trezit Crin Antonescu. După zece ani, cât a aţipit la Bruxelles pe banii soţiei sale, acum face turul televiziunilor de casă. Ca pe vremea USL-ului. Şi spune cam aceleaşi lucruri, ceea ce ne scuteşte să le mai analizăm încă o dată. Din când în când, totuşi, omul spune şi ceva nou - trebuie să recunoaştem asta.
Cum ar fi următoatea declaraţie, emisă la Congresul PSD: "Nu îmi doresc o ţară în care să avem într-o săptămână parada heterosexualilor şi într-o săptămână parada homosexualilor. Fiecare în intimitatea lui, fără nicio paradă".
Înainte de orice, să remarcăm că domnul Antonescu "doreşte" o ţară. O doreşte pe gustul său, nu oricum, aşa cum vine "la pachet". Las la o parte că s-ar cuveni mai întâi să vedem dacă ţara îl doreşte pe dânsul. Să vedem acum ce gusturi are domnul Antonescu.
Prima observaţie: are gusturi tradiţionale. Spune Crin Antonescu, în aplauzele participanţilor la Congresul PSD, că "trebuie să existe un respect pentru ceea ce este tradiţional şi majoritar". Este emoţionantă această convertire bruscă a fostului preşedinte al PNL la "tradiţionalism". Probabil o mişcare sugerată de nişte consultanţi. Sper că nu aceiaşi care au dus în pământ campania predecesorului său, candidatul Nicolae Ciucă. Pentru că nu este clar de ce votanţii "tradiţionalişti" (de fapt extremişti) l-ar vota pe el şi nu orginalul, anume Călin Georgescu.
A doua observaţie: îl strică anturajul. Spune Crin Antonescu că ţine cu "familia tradiţională" pentrui că "împărtăşeşte" opinia premierului (Marcel Ciolacu) şi a preşedintelui SUA (Donald Trump), anume că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie.
Sunt impresionat. Deci candidatul la funcţia de Preşedinte al României nu a putut ajunge singur la concluzia că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie. A trebuit să vină Marcel Ciolacu pentru a-l convinge de asta. Şi Marele Donald. Eu, dacă aş fi în locul consultanţilor lui Crin Antonescu, l-aş sfătui în acest moment să îl lase în pace pe Donald. Nu de alta, dar poate ne trezim că România vrea să cumpere Danemarca sau să ocupe zona Canalului de Suez. Problema maximă este însă Marcel Ciolacu. Nu vi l-aţi imaginat pe post de reper al eticii? Iată-l.
A treia observaţie. Crin Antonescu vrea o ţară nu chiar ca afară. El vrea ca fiecare să stea "în intimitatea lui... fără paradă". Iarăşi, dacă aş fi în echipa de consultanţi, aş face o şedinţă. Pentru că avem o problemă. Poporul român este un popor foarte expresiv. Şi, ca alte popoare, mai iese la paradă. E greu să îl ţii "în intimitatea lui".
Vorbind serios acum, nu credeam că problema României este o paradă sau alta. Eu credeam că avem altele pe cap. Spre exemplu, prăbuşirea sistemului de învăţământ. Sau activităţiile serviciile secrete. Sau deficitul bugetar uriaş. Sau infrastructura jalnică.
Poate că de pe scena Congresului PSD lucrurile se văd altfel. Mă tem însă că nu se văd deloc. Deşi unele sar în ochi. Iată, chiar în timp ce scriu aceste rânduri sunt aduşi la DIICOT, pentru audieri, Vladimir Ciorbă şi Laura Vicol. Sunt implicaţi în "afacerea Nordis", în care se pare că paguba este de 74 de milioane de euro.
Nu a văzut Crin Antonescu ştirile? În orice caz, la Congresul PSD Antonescu nu a scos nici o vorbă despre asta, Doar nu era să le strice gazdelor dispoziţia. Ne amintim că Marcel Ciolacu, reperul său moral, se plimba cu avionul închiriat de Nordis la Monte Carlo, să se distreze la cursa de Formula 1.
Dar Crin Antonescu nu duce lipsă de ţinte, în "ţara lui". Acum i-a luat în colimator pe "globalişti", despre care spune că sunt la fel de răi ca "omul sovietic". Îmi place asta la un politician: claritatea. Este o scenă în "Întoarcerea lui Batman", când Pinguinul spune, ironic: "Ah... o adordare directă!... Admir asta la un om cu mască!".
Cam aşa. Înainte să tremurăm, poate ne explică cineva care sunt "globaliştii" aceştia. Crin Antonescu a început să vorbească ca şi cum Duhul Sfânt este responsabil de sensul cuvintelor sale. La fel şi celălalt Mesia, de pe Realitatea. Stă posomorât pe ecran, în vreme ce invitaţii postului îi denunţă pe cei care duc România de râpă: "sorosiştii". Fundaţia Soroş şi-a încheiat activităţile din România acum circa douăzeci de ani, dar cine mai stă să socotească? Un invitat al postului susţine că are o listă cu primii 100 de "soroşişti". Să fie primită!
Supărat că un contra-candidat intră pe teritoriul său, al derapajelor ultra-naţionaliste, guru Georgescu l-a atacat pe Crin Antonescu. "O epavă scoasă de la naftalină!" - a declarat el. Încerc să îmi imaginez scena. Un vapor scufundat... în naftalină?
De oricunde ar fi venit, este clar că Crin Antonescu vrea o ţară fără memorie. Altfel nu îmi explic. În 2013 el declara: "Se poate trăi şi fără Schengen!". Poate ne explică acum ce dorea să spună în 2011: "Suntem singura ţară din UE în care Parlamentul şi cetăţenii nu contează".
Şi, mai ales, o ţară care să nu aţipească. În 2013, acelaşi Crin Antonescu a bătut un record. Nu râdeţi, este adevărat. Recordul pentru cea mai lungă frază rostită de la tribuna Senatului. Peste 200 de cuvinte. În care a menţionat Levantul, Tulcea şi regatele elenistice, şi pe Emil Constantinescu, Ulise, Alexandru cel Mare, Godefroy de Bouillion, Richard Inimă-de-Leu şi Saladin. Cum spunea un mare spirit democrat: "Dacă nu poţi să-i lămureşti, zăpăceşte-i!".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.02.2025, 02:05)
... o prietena a mea a castigat o "bursa" de la fundatia aia deschisa acu vo 15 ani ... un alt prieten imi povestea cum primeau fluturasi de fundatiile alea deschise ... cam acu vo zece ani ... vorbesc doar din experienta personala ... dar cine mai sta sa socoteasca?! ...
1.1. confuzi fundațiile fluturaș (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Checko în data de 04.02.2025, 08:30)
Fundatia Soros a fost radiată din registrul fundațiilor din România în 2017 dar își restrânsese de mult activitățile, mai finanța doar câteva programe în Europa de Est prin birourile externe. Avramescu are dreptate. Cam de douăzeci de ani ei nu mai dădeau burse. Nu știu anul exact dar cam așa.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.02.2025, 10:16)
... poate prietenii mei erau confuzi ... poate aveti dreptate stiind "cam de..." ... ar fi interesant ca aceasta "zona" sa devina ceva mai transparemta ... observ ca prin america se poate ...
2. Din puțul gândirii
(mesaj trimis de Tata lui Crin în data de 04.02.2025, 10:00)
În 2011 Crin Antonescu îl lauda pe Călin Georgescu într-un interviu. Omul e ca osul de meduză.
2.1. Gica Contra (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Flausatul în data de 04.02.2025, 10:39)
Voi romanii il meritati pe Gergescu sau Dragnea!Votati-i si spalati-va cu ei pe cap!!!
2.2. Șampon (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Nevasta lui Georgescu în data de 04.02.2025, 12:20)
La femeie energia vine de jos. Românii se se spele pe cap cu soțul , dar femeile unde să se spele cu el?
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.02.2025, 13:24)
În 2011 Kremlin Georgescu avea 2 urmăritori pe net.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.02.2025, 12:45)
nu avem ce compara . crin este cu mult peste nivelul de intelegere al celorlalti candidati .nu ajung nici la degetul cel mic al lui antonescu cum dealtfel nu ajung nici alti multi asa zisi influeceri .cind faci comparatie rizi de te prapadesti .toti ceilalti la un loc nu stu nici macar jumate din ceea ce stie antonescu .
3.1. Habar nu are (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Motanul incaltat în data de 04.02.2025, 14:03)
Antonescu nu știe nici să se spele pe ochi la prânz când se trezește.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.02.2025, 14:10)
vezi ca ti-a ramas gustul
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.02.2025, 16:54)
Calin Georgescu pre.se.dinte.
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.02.2025, 17:50)
la camera 9 spitalul 3
4. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 04.02.2025, 16:21)
Trebuie iesit din schematismul conflictual si din contrele ce tin de vechile teorii politice, filozofice sau din tot ceea ce pina acum parea a fi normalitate Trump ne obliga sa devenim pragmatici si sa conlucram cu cei din jurul nostru punctual functie de interese noastre si a celor cu care vorbim .Stiinta negocierii devine cu atit mai necesara .Asta e lumea noua in care suntem obligati sa traim si cu ea ne vom confrunta .Cine nu intelege piere . Nu mai este momentul cedarilor de dragul unor prieteni sau fosti prieteni .Nu mai este momentul renutarii in fata niciunei agresiuni indiferent de unde vine ea .Prietenii pot deveni dusmani iar dusmanii prieteni .Tot ce avem de facut este sa ne desprindem de o lume care acum apune .Pragmatismul , hotarirea decizionala , inarmarea fara de precedent , trecerea economiilor noastre in regim de razboi .,cautarea de parteneri acolo unde respectul si interesele sunt reciproce totul fara a ceda un centimetru in fata nimanui este viitorul .Dictatul ,devenit forma de agresiune statala , trebuie combatut cu toate mijloacele .Europa nu este un cersetor .Europa este o putere de care unii vor trebui sa tina cont .Caciuleala pe care am vazut-o recent la unii politicieni romani totul transformat mincinos in nationalism trebuie eliminata din viata publica .Europa ne-a primit cu bratele deschise si cu ea trebuie sa mergem mai departe .