Prăbuşirea încrederii

SORIN ROŞCA STĂNESCU
Editorial / 9 noiembrie 2022

SORIN ROŞCA STĂNESCU

Românii nu mai au încredere suficientă în niciuna dintre instituţiile importante ale statului. Este rezultatul deconcertant al unei cercetări de piaţă realizate de Academia România şi LARICS, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite. Explicaţii pot fi date în multiple feluri. În ceea ce mă priveşte, eu pun această prăbuşire catastrofală a încrederii pe seama lipsei de suveranitate. Cetăţenii nu mai au certitudini legate de statul în care trăiesc. Ei consideră că statul este incapabil să-i apere cu adevărat.

Din nou, Parlamentul se află pe ultimul loc. Doar 3,3% dintre repondenţi au foarte multă încredere în Parlament, în timp ce numai 9,6% au multă încredere. Ce rezultă? Că 87% dintre cetăţenii României au ajuns la concluzia că forumul legislativ, principala putere în stat, nu-i mai reprezintă în niciun fel. Dar încrederea s-a erodat semnificativ în ultimii doi-trei ani şi în ceea ce priveşte Executivul, a doua putere în stat, justiţia, a treia putere în stat, şi instituţia prezidenţială, care este parte a puterii executive. Din păcate, presa nu a fost măsurată. În schimb, au fost măsurate alte instituţii. Şi ce constatăm?

Încrederea a fost erodată, culmea, în timp de război la graniţa României, şi în ceea ce priveşte Armata. Şi în ceea ce priveşte NATO. Ministerul Afacerilor Externe. Serviciul Român de Informaţii. Uniunea Europeană. Interesant că la întrebarea dacă România ar trebui să fie mai apropiată de Uniunea Europeană sau de Statele Unite, cei mai mulţi români sunt tranşanţi şi dau răspunsuri care se suprapun opiniei pe care am avansat-o mai sus. Şi anume că trebuie să avem în primul rând în vedere propriile interese. Acest tip de răspuns îl oferă majoritatea, respectiv 51,1%. 25,1% dintre repondenţi consideră că trebuie să păstrăm un echilibru între Statele Unite şi Uniunea Europeană. În timp ce 18,8% apreciază o mai mare apropiere de Uniunea Europeană, doar 4,9% optează pentru Statele Unite.

Neîncrederea cronică în instituţiile care îi reprezintă în mod direct sau indirect are efecte deconcertante şi în ceea ce priveşte răspunsul la întrebarea ce ar face dacă România ar fi atacată. 29,1% afirmă cu fermitate că ar încerca într-un fel sau altul să plece cu familia într-un loc sigur. Doar 36,3% se arată dispuşi să contribuie la apărarea ţării.

Iar bomboana pe colivă este încrederea în biserică. Deşi biserica se bucură în continuare de cea mai mare încredere, faţă de măsurătorile anterioare, aceasta a scăzut semnificativ. Probabil pentru că Patriarhia Română a fost incapabilă să-i apere tranşant pe români în timpul campaniilor de vaccinare, Patriarhul Daniel declarând că s-a vaccinat şi îndemnându-i pe enoriaşi să se vaccineze la rândul lor. Sau poate fiindcă biserica, care este unul dintre stâlpii importanţi ai statului român, ezită în mod straniu să se pronunţe în legătură cu pierderea suveranităţii. O pierdere a suveranităţii pe care nu este deloc exclus să o vedem în aceste zile acceptată chiar şi de Curtea Constituţională. Sau poate că nu. Poate în al 12-lea ceas ne vine la toţi mintea cea de pe urmă. Nu există un pericol mai mare, indiferent de vremurile pe care le traversează un stat, decât pierderea încrederii în instituţiile acestuia.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Ce incredere sa ai in PSD dupa legea salarizarii lui Dragnea (pentru ei si ai lor),la fel in PNL cand majoritari sunt fostii PDL -isti a lui Basescu,in UDMR,cand mergi in M.Ciuc si vrei o informatie de o strada,se raspunde in ungureste,ca nu stiu romaneste.Justitia se vede acuma prostia facuta de parlament prin cresteri salariale enorme,iesiri la pensie de tineri iar pentru oamenii care creaza valoare,pensionari cat mai tarziu si salari mici.Nu au primit decat cum s-au comportat.

    minciuna si transparenta opaca , boala comunistilor , nu trebuie sa stie prostimea ce facem noi , smecherii , plus tiganeala cu procentele la pensii si altele la fel , totul prin manipulare si minciuni .

    Nastase cu ouale si matusa Tamara, Dragnea cu vilele si angajarile fictive, Basescu cu flota si securist, Udrea cu milioanele sifonate, Mazare capusar sef in Constanta, Ciolacu la care nu-i incap banii din buzunare samd -n-ai cum sa nu ai incredere maxima in alesi. Sunt oameni de incredere orice orb vede asta.

    1. Prietene, lasă în pace sclavii. Ăia enumerați de tine mai sus sunt doar sclavii, administratorii coloniei România care la momentul când nu mai sunt utili sunt aruncați la gunoi. Pe Stăpânii României îi găsești la Ambasada SUA, la Bruxăl și la Davos.

      Ăsta e adevărul. Restul e doar circ și pâine pentru ca fraierii să-și scoată ochii între ei în timp ce stăpânii se delectează cu trabucul în gură departe. 

      De azi, de după decizia CCR, România a devenit chiar și din punct de vedere legal colonie: practic respectarea Constituției devine opțională iar dictatul birocrației de Bruxăl asupra legilor noastre se va exercita fără opreliște! 

      Dle ,ești culmea, numești " sclavi " pe milionarii în euro? Ai discernământul praf! Numeste-i cum vrei, hoți, penali, oportunisti ,cum vrei repet ,dar nu sclavi !

      E un termen fatalist, gen ciobanul mioritic care se lasă omorât! 

    Anul acesta au facut majorari pentru ei si penrtru primari.Nu au cultura muncii.Au cultura minciuni,escrocheriei si hotiei,incepind din varful statului.

    increderea este in groapa de potential , cu enertgie potentiala ZERO!

    Trebuie un impuls ... ce ziceti 16 dec 2022 , ar fi bun? 

    Un articol foarte bun pentru care d-l Sorin Roșca Stănescu poate fi felicitat.

    EFECTIV prin tot ceea ce se întâmplă în România în ultimul timp (vezi decizia CCR de azi de îngropare a Constituției) relevă că România a devenit o colonie în care sclavii sunt doar buni pentru muncit și îngrășat profiturile oligarhilor străini care dictează în România. 

    Deputat PSD, fost la Curtea Constituțională: 10.700 euro/lună. Jumătate din bani, pensia specială

    Maya Teodoroiu este deputat din partea PSD aflat la primul mandat. Ea a fost timp de 4 ani judecător la Curtea Constituțională de unde primește o pensie uriașă. 

    Sorin Rosca Stanescu este un individ care a facut puscarie pt excrocheri financiare si nu poate reprezenta un reper pt socidtatea romaneasca . Ar fi corect ca acest individ sa ne spuna cum a jefuit rompetrol impreuna cu tariceanu si dinu patriciu . Pt cine nu stie o zic eu tariceanu a scazut in mod artificial valoarea actiunilor rompetrol iar actinile cu un pret de nimic au fost cumparate de tariceanu ,dint patrici si sorin rosca stanescu. De atunci sunt multi ani si multa lume a uitat acest episod dar nu chear toata lumea . Deci ce spune SRS si opiniile sale nu ma intereseaza pt ca este un ziarist mercenar .

    "eu pun aceasta prabusire catastrofala a increderii pe seama lipsei de suveranitate "

    "biserica , care este unul dintre stalpii importanti ai statului roman " 

    Adanc ! 

    FFFFF adanc ! 

    Ie clar ca coruptia generalizata care caracterizeaza institutiile statului roman / statul roman nu are nici o insemnatate in povestea asta ! 

    Ie clar ca rumanii patrihoti resimt FFFFF dureros lipsa suveranitatii ! 

    Ie clar ca Maiestrul SRS ieste un FFFFF mare ganditor !

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb