Procurorii anticorupţie au efectuat, joi, percheziţii la locuinţa din Bucureşti a omului de afaceri Dragoş Dobrescu, numele acestuia fiind în dosarul care îl vizează pe senatorul Crin Antonescu, potrivit unor surse din presă.
În cauză ar exista suspiciuni că Dobrescu ar fi plătit cea mai mare parte a apartamentului de lux pe care soţii Crin Antonescu şi Adina Vălean l-ar fi cumpărat de la fiul lui Virgil Măgureanu, Marian Măgureanu.
Percheziţiile au vizat şi sediul firmelor din grupul Monolit, deţinut de Dobrescu.
Dragoş Dobrescu este cunoscut ca fiind unul dintre oamenii de afaceri care fac parte din aşa-numita ''grupare Monaco'', din care mai sunt consideraţi că ar face parte şi Ion Ţiriac, Adrian Videanu, Puiu Popoviciu, Elan Schwartzenberg, dar şi Sorin Blejnar.
Alina Petre, fosta noră a lui Măgureanu, a depus un denunţ la DNA, arătând că Antonescu şi soţia sa, europarlamentarul Adina Vălean, au achiziţionat un apartament de lux pentru care au plătit jumătate din valoarea sa de piaţă, restul sumei fiind plătită de către compania Romprest. În urma verificărilor, s-ar fi stabilit că în realitate compania Romprest ar fi controlată tot de către omul de afaceri Dragoş Dobrescu, conform aceloraşi surse.
Crin Antonescu şi Adina Vălean s-au prezentat vineri la sediul DNA Ploieşti, unde sunt audiaţi în calitate de martori în legătură cu achiziţia respectivului apartament.