Prelungirea concediului de maternitate, analizată în cadrul proiectului "România competitivă"

Andrei Stan
Companii / 1 septembrie 2016

Creşterea numărului de grădiniţe cu program prelungit, stimularea angajatorilor în vederea înfiinţării de grădiniţe şi creşe pentru copiii salariaţilor şi prelungirea perioadei concediului de maternitate au fost dezbăzute astăzi în cadrul sesiunii de consultare cu tema "Natalitatea şi declinul demografic", din seria celor 16 consultări ce au loc pe marginea proiectului "România Competitivă".

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, trimis redacţiei, dezbaterea de astăzi s-a concentrat în jurul următoarelor obiective: creşterea numărului de grădiniţe cu program prelungit şi stimularea angajatorilor în vederea înfiinţării de grădiniţe şi creşe pentru copiii salariaţilor prin acordarea de granturi companiilor sau instituţiilor care înfiinţează creşe şi/sau grădiniţe cu program prelungit pentru copiii angajaţilor, extinderea programului de acordare de produse lactate şi de panificaţie pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi privat cu program prelungit.

Dezbaterea a vizat şi prelungirea perioadei concediului de maternitate, remunerate cu 85% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni în vederea creşterii ratei totale a fertilităţii la 1,8 până în anul 2020 prin măsuri precum prelungirea perioadei concediului de maternitate la 2 ani şi majorarea limitelor prevăzute de lege pentru indemnizaţia pentru creşterea copilului (n.a. majorarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului a intrat deja în vigoare la 1 iulie 2016 într-o formulă calculată pe baza salariului minim, nu a ISR, şi fără plafon maxim şi are un are un cuantum minim de 1.062,5 lei).

Participanţii la masa discuţiilor au pus accent şi pe importanţa serviciilor de asistenţă a copilului, măsuri privind posibilitatea de muncă la distanţă pentru mame (tele-working), dezvoltarea unui pachet de beneficii pentru creşterea copilului, cu soluţii diferenţiate pentru mediul urban şi rural.

La masa dezbaterilor s-au reunit reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Băncii Naţionale a României, Academiei Române, ai mediului de afaceri, sectorului academic şi non-guvernamental.

Următoarea sesiune de consultare, cu tema "Infrastructura de transport" va avea loc luni, 5 septembrie 2016.

"România competitivă" are schiţate liniile de acţiune pentru următorii patru ani, linii care pot primi acum, în urma consultărilor cu specialiştii din fiecare domeniu, parteneri sociali, partide politice, organizaţii civice, elementele de valoare adaugată şi consensul de care au nevoie din partea tuturor actorilor implicaţi în procesul de dezbatere, pentru a putea fi implementate cât mai curând posibil.

"România competitivă" este un proiect în lucru, care alături de propunerile reprezentaţilor Guvernului, ai Băncii Naţionale a României şi ai Academiei Române, aşteaptă contribuţiile de specialitate ale celor care pot participa la dezvoltarea şi completarea liniilor de acţiune deja identificate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb