Premier League, sub asaltul infectărilor cu Covid-19

O.D.
Ziarul BURSA #Sport / 15 decembrie 2021

Premier League, sub asaltul infectărilor cu Covid-19

Cel mai puternic campionat de fotbal din lume este la un pas să fie pus "pe butuci" de coronavirus. În doar câteva zile situaţia a devenit dramatică, mai multe echipe având probleme cu infectările. Campionatul Angliei a înregistrat la începutul acestei săptămâni 42 de cazuri noi de Covid-19, un record de când rezultatele testelor au început să fie publicate în mai 2020, a anunţat Premier League. "Între luni, 6 decembrie şi duminică, 12 decembrie, au fost efectuate 3.805 de teste în rândul jucătorilor şi membrilor stafului. Dintre acestea, 42 de noi teste au fost pozitive", a anunţat Premier League într-un comunicat. Focare de Covid au apărut în mai multe cluburi de top, inclusiv Manchester United. Liga a cerut deja cluburilor să reintroducă măsuri de sănătate, cum ar fi măştile sau distanţarea socială, în timp ce Marea Britanie a impus recent noi restricţii. Recordul anterior pentru numărul de teste pozitive în Campionatul Angliei era de 40 la începutul lunii ianuarie a acestui an după două runde de teste. Săptămâna trecută, Tottenham raportase treisprezece cazuri în rândul jucătorilor şi stafului săi, care au dus la anularea meciului din Conference League împotriva lui Rennes, apoi cel cu Brighton în campionat. Clubul Manchester United a fost, de asemenea, afectat şi a fost nevoit să-şi închidă centrul de antrenament pentru 24 de ore. Clubul a declarat că a intrat în discuţii cu Liga pentru a-şi amâna jocul de la Brentford, programat pentru marţi. Norwich, Leicester şi Aston Villa, au raportat, de asemenea, mai multe cazuri pozitive în echipele lor. Premier League este în prezent în discuţii pentru a consolida măsurile de urgenţă pentru combaterea Covid, în special cu revenirea a trei teste pe săptămână. Deocamdată nu se pune problema întreruperii competiţiei, acest lucru ar cauza pagube financiare majore.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb