Premierul Dacian Cioloş a vizitat, astăzi, uzinele Dacia de la Mioveni. După o întrevedere cu managementul Dacia, delegaţia, din care au mai făcut parte şi alte personalităţi politice locale şi centrale, a vizitat Departamentele Presaj şi Montaj din Uzina Vehicule şi Motoare din cadrul Uzinei Mecanica şi Şasiuri, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.
Discuţiile au avut ca principale teme activităţile Grupului Renault în România şi proiectele viitoare ale Dacia.
Şeful executivului a amintit trendul economic ascendent, cu proiecţii macroeconomice de creştere reală stabilă, estimată la 4% pe termen mediu, şi a menţionat aportul important al Grupului Dacia-Renault precum şi al celoralţi producători din industria auto, prin exporturi, la această creştere economică.
"Vrem să continuăm să creştem competitivitatea sectorului auto. Creşterea economică actuală a României, cu care, sigur, ne mândrim, nu va avea un impact pozitiv asupra oamenilor decât în măsura în care vom continua să creştem, în paralel, şi competitivitatea. Dacia-Renault are o contribuţie importantă la această creştere economică, atât prin crearea şi menţinerea locurilor de muncă, cât şi prin capacitatea de export pe care o asigură pentru economia românească", a subliniat premierul Dacian Cioloş.
Premierul a vorbit despre preocuparea guvernului de a promova politici economice pentru îmbunătăţirea calităţii mediului de afaceri, reducerea costurilor administrative pentru agenţii economici şi facilitarea procesului de atragere de investiţii.
"Guvernul susţine o competiţie corectă pe piaţa auto, în echilibru cu politica pentru un mediu curat. Programul Rabla a început să funcţioneze, iar pentru viitor guvernul ia în considerare o bugetare multianuală, pentru a asigura predictibilitate industriei auto."
Premierul Dacian Cioloş a menţionat propunerile şi priorităţile guvernului care pot influenţa în mod direct industria de componente auto din Romania, pentru a dezvolta o reţea consolidată de furnizori locali. Guvernul, prin Ministerul Economiei, a analizat în ultimele luni industria auto şi are în vedere dezvoltarea şi susţinerea IMM-urilor din industria de componente auto, printr-o nouă schemă de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor IMM, care ar putea deveni operaţională spre finalul acestui an.
Pentru susţinerea cercetării dezvoltării şi inovării, guvernul a luat măsuri de stimulare fiscală, prin aprobarea unei scutiri de la plata impozitului pe venit pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, ca urmare a desfăşurării activităţii de cercetare-dezvoltare aplicativă şi/sau de dezvoltare tehnologică. Măsura se va aplica începând cu veniturile aferente lunii august 2016.
"Am decis în guvern ca, începând cu salariile aferente lunii august, pentru toţi cei care lucrează în centrele de cercetare-dezvoltare tehnologică, cum este şi Centrul de la Titu al Uzinelor Dacia Renault, dar şi alte companii care au astfel de centre de dezvoltare, să eliminăm impozitele şi taxele pe salarii, ceea ce înseamnă o creşte proporţională a veniturilor cercetătorilor", e explicat premierul.
Premierul Dacian Cioloş a subliniat, de asemenea, importanţa unei schimbări de paradigmă în privinţa carierei tinerilor şi dezvoltarea legislaţiei naţionale pentru învăţământul profesional dual, care să includă şi o ofertă mai largă de specializări profesionale, o mai mare flexibilitate şi un cadru juridic mai clar, pentru cooperarea între unităţile de învăţământ şi unităţile de producţie. În perioada următoare, va fi lansat un ghid pentru finanţarea din fonduri europene a unor astfel de stagii practice, care vor viza sectoarele industrial, agricol şi agroalimentar, prin contracte şi convenţii de stagii pentru elevi şi studenţi între unităţi de învăţământ, între unităţi de producţie, între asociaţii profesionale.
În ceea ce priveşte Autostrada Piteşti - Sibiu, şeful executivului a confirmat conducerii uzinelor Dacia de la Mioveni că acest proiect rămâne prioritar pentru guvern.
"Avem şi finanţarea. Obiectivul nostru este ca, până la sfârşitul anului, să avem un studiu de fezabilitate bun, consistent, care să ne permită apoi un proiect tehnic şi construcţia autostrăzii în aşa fel, încât să putem să menţinem calendarul pe care-l avem în Masterplanul de Transporturi. Totodată, acest proiect de autostradă va fi şi parte a Legii centenarului, care va avea o componentă de infrastructură prioritară pentru România (...). Întrebarea care se pune nu mai este dacă Autostrada Piteşti-Sibiu va fi construită, ci cât de repede vom reuşi să finalizăm acest proiect, care este o prioritate", a declarat premierul Dacian Cioloş.
La finalul vizitei, Yves Caracatzanis, preşedinte-director general Dacia şi director general al Grup Renault România a declarat: "Doresc să îi mulţumesc domnului prim-ministru Dacian Cioloş pentru onoarea pe care ne-a făcut-o de a vizita uzina Dacia de la Mioveni. A fost o ocazie de a discuta numeroase subiecte şi pentru a-i arăta dimensiunea şi complexitatea industriei auto, dar şi pasiunea pe care o suscită", conform sursei citate.