Premiile Constantin Brâncoveanu, organizate de Fundaţia Alexandrion, revin pe scena Ateneul Român din Bucureşti cu cea de-a şasea ediţie şi vor reuni, marţi, 1 octombrie 2019, mari personalităţi din cultură, arte şi ştiinţe pentru a onora valorile din ţara noastră, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.
Premiile Contantin Brâncoveanu sunt oferite laureaţilor pentru un proiect realizat în anul care a trecut de la ediţia precedentă sau pentru realizările obţinute de-a lungul întreagii cariere.
Categoriile pentru care s-au făcut nominalizările în acest an sunt: Muzică, Arhitectură, Arte Plastice, Istorie, Literatură, Teatru, Film, Ecomonie şi Medicină.
Juriul, condus de preşedintele executiv, academicianul Răzvan Theodorescu a fost cel care a analizat nominalizările primite şi a decis, fără intervenţie externă, câştigătorii din acest an.
Sursa citată reaminteşte că membrii Juriului Premiilor Constantin Brâncoveanu 2019 sunt: Acad. Răzvan Theodorescu - preşedinte executiv; Acad. Dan Berindei - preşedinte; Prof. Andrei Marga - vicepreşedinte; Acad. Dumitru Radu Popescu; Prof. univ. dr. Mihai Retegan;Prof. dr. arh. Marian Moiceanu, rectorul UAUIM; Stefan Râmniceanu, artist plastic; Magda Mihăilescu, critic de film; Natalia Stancu, critic de teatru; Sorina Goia, muzicolog; Dr. Irinel Popescu, medicină Dumitru Constantin - secretarul juriului.
Ceremonia de premiere va fi încununată cu un magnific recital susţinut de soparana Mădălina Radu şi de tenorul Alin Stoica, alături de Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore.