Preşedinta Greciei, Katerina Sakellaropoulou, a venit, joi, în vizită în Ucraina şi a fost primită de preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, potrivit News.ro.
"Mă bucur să îi urez bun venit în Ucraina preşedintelui Greciei, Katerina Sakellaropoulou! În acest moment, avem cu toţii nevoie de unitate şi interacţiune maximă. Numai împreună putem readuce securitatea în Europa şi putem garanta pacea", a scris pe Facebook preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care a postat şi un filmuleţ cu imagini din momentul primirii omoloagei de la Atena.
Vizita a început joi dimineaţă, iar Katerina Sakellaropoulou s-a deplasat mai întaîi în oraşele Bucea şi Irpin, precum şi în satul Borodianka, localităţi din apropiere de Kiev bombardate de Rusia şi unde au fost raportate crime de război.
Katerina Sakellaropoulou a vorbit cu autorităţile locale şi cu locuitorii. La Bucea, preşedintela Greciei a vizitat locul gropilor comune unde sute de ucraineni au fost ucişi de forţele armate ruse şi a participat la o expoziţie de fotografie despre victimele civile ale războiului, relatează ekathimerini.com. Ulterior, Sakellaropoulou a fost primită de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Sakellaropoulou este însoţită în Ucraina de ministrul apărării, Nikos Panagiotopoulos, care se va întâlni cu omologul său Oleksi Reznikov.