Preşedintele Asociaţiei Brokerilor solicită ASF să adopte o decizie, în urma articolului din BURSA despre posibile concertări la SIF-uri

Bursa
Piaţa de Capital / 26 aprilie 2020

Preşedintele Asociaţiei Brokerilor solicită ASF să adopte o decizie, în urma articolului din BURSA despre posibile concertări la SIF-uri

În regim de urgenţă, având în vedere că marţi are loc Adunarea Generală la SIF Oltenia, Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor, reacţionează la materialele publicate de ziarul BURSA şi înţelege să solicite Autorităţii de Supraveghere Financiară să adopte o poziţie în raport cu informaţiile despre coordonarea unui număr de unsprezece fonduri finanţate în proporţii diferite de SIF Banat Crişana şi SIF Muntenia, cumulând deţineri din acţiunile SIF Oltenia de aproape şase ori mai ridicate decât permite pragul legal.

Conform celor declarate ziarului BURSA de Dan Paul, textul pe care îl reproducem în continuare, va fi adresat luni Autorităţii de Supraveghere Financiară, ca solicitare oficială.

"Către : Autoritatea de Supraveghere Financiară

Sectorul Instrumentelor şi Investiţiilor Financiare

În atenţia: domnului Gabriel Grădinescu - vicepreşedinte

domnului Ciprian Copariu

Având în vedere articolul publicat în ziarul de largă răspândire naţională "Bursa" în data de 23 Aprilie 2020, sub forma unei scheme de investiţii şi a unui editorial, cu titlul " Situaţia legăturilor dintre Sif 1, Sif 4 şi fondurile finanţate şi controlate de acestea" la data de 31.12.2019 şi a deţinerilor în capitalul social al Sif Oltenia la data de 14.04.2020, rezultă că totalul deţinerilor acestui Grup ( Sif1 cu Sif 4) este de 31,57% din capitalul social cu drept de vot al SIF OLTENIA, încălcând astfel prevederile art. 286 (1) din Legea 297/2004 privind piaţa de capital ( articol în vigoare), actul constitutiv al SIF Oltenia, precum şi alte norme de drept.

Astfel, această schemă de investiţii face legătura între :

1.Persoane care în derularea unor operaţiuni economice utilizează resurse financiare având aceeaşi sursă sau care provin de la entităţi diferite care se află într-o relaţie de control (Sif 1 împreună cu Sif 4);

2.Persoane care în derularea unor operaţiuni economice direcţionează beneficiile astfel obţinute către acelaşi destinatar sau către destinatari care sunt persoane aflate sub acelaşi control;

3.Persoane care au adoptat sau adoptă o politică investiţională similară, prin achiziţia de instrumente financiare emise de aceeaşi persoană juridică;

4.Persoane care s-au asociat în orice formă juridică recunoscută de lege, iar scopul sau obiectivul asocierii constă în operaţiuni aflate în legătură cu unul sau mai mulţi emitenţi.

Fără ca enumerarea să fie limitativă, până la proba contrară, toate aceste persoane sunt prezumate a acţiona concertat în conformitate cu art. 2 Alin 2 lit f , pct. 1, 2, 4 şi 6 din Legea 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă.

Având în vedere textul articolului, care se bazează pe date reale care nu au fost negate sau calificate ca fiind false sau înşelătoare, sursele citate fiind situaţiile financiare ale emitenţilor, şi care se pliază pe textele de lege enumerate mai sus, vă solicit:

Să faceţi aplicaţia textelor de lege privind atribuţiile ASF şi să emiteţi o Decizie , luni 27.04.2020, privind acţiunea concertată a entităţilor descrise în " schema de investiţii" invocată, luând în considerare art. 272 din Legea 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare.

Urgenţa emiterii Deciziei este dată de vicierea votului adunării generale a acţionarilor Sif Oltenia din data de 28.04.2020.

Un ultim aspect mai trebuie analizat:

Dacă aceste plasamente şi tranzacţii sunt destinate să ascundă identitatea deţinătorului real al acţiunilor, având în vedere sursa fondurilor, ponderea în titlurile fondurilor de investiţii şi titlurile în care au fost realizate investiţiile.

Aceste lucruri sunt obligatorii de făcut pentru integritatea pieţei şi pentru a nu expune piaţa de capital unui fenomen asemănător cu altul, cercetat în trecut şi soluţionat pentru operaţiuni similare şi/sau identice.

În caz contrar, dacă consideraţi "schema de investiţii" corectă şi legală, iar textele de lege nu sunt aplicabile, să daţi un aviz pentru folosirea schemei de către orice persoană interesată.

Decizia, dar şi răspunderea sunt, în final, ale dumneavoastră, motiv pentru care vă doresc mult succes.

Cu stimă,

Dan Paul"

Opinia Cititorului ( 24 )

  1. Cica nenea Dan Paul s-a sesizat si el dupa ce s-a publicat un articol in ziarul Bursa, desi el prezentase cu vreo aproximativ o luna-doua in urma aceeasi schema la o conferinta a ziarului Bursa pe tema insolventei! Pai pana acum ce a pazit nenea Dan Paul? A, a dormit si s-a trezit cu o zi inante de adunarea SIF5 in care Ciurezu va fi in corzi? E de rasul curcilor capiate! Eu zic ca ASF-ul trebuie sa se sesizeze cu privire la manipularea pietei prin diseminarea de informatii inselatoare care se fac chiar in interesul lui Dan Paul si al acolitilor lui care prezentau anterior pe la conferintele ziarului Bursa aceeasi schema. De fapt, fiind infractiune, oricine poate sesiza diseminarea unor astfel de informatii care nu urmaresc altceva decat sa afecteze situatia si imaginea unor emitenti prin zvonuri! Bine ar fi sa il dea in judecata si fondurile acelea de investitii ca e prea de tot. Poate atunci sesizeaza si Dan Paul ca a dormit linistit impreuna cu ASF-ul si ca brusc i s-a trezit interesul ca vine o adunare si pierde!

    1. Soro, astia te platesc degeaba, daca n-ai minte, macar ia-le banii si taci.

      Daca informatiile sunt corecte, atunci tot ceea ce spui este prostie pura. 

      Da, nea dan Paul face pase cu barbă de la bursa nonstop, să îl punem și pe ursache la socoteală și avem trioul de neica nimeni care sunt vitejii satului.

      Păi dacă la conferințele ziarului Bursa minteau, iar Bursa :mucles, inseamna ca sunt complici.

      Pase cu barbă, cu cine?

      Au aparut piticii!

      Posibil sa fie fanarioti ?

      Pitici fanarioti?

      Argumentul ad hominen, adica arumentul impotriva omului, este o eroare logica, in care se ataca omul si nu ceea ce spune. Adica se incearca discreditarea argumentului, fara dovezi, prin atacarea persoanei. Tot comentariul tau e doar despre asta.

      Dan Paul chiar a prezentat o schema in Bursa, chiar acum vreo doua luni. 

      ... Pai pana acum ce a pazit nenea Dan Paul? A, a dormit si s-a trezit cu o zi inante de adunarea SIF5 in care Ciurezu va fi in corzi? 

      Pai a semnalat printre primii concertarea si cumpararea actiunilor proprii care, ramane intre noi ca nu ne aude nimeni, se vede de pe Alfa Centauri! 

      Alte chestie: ... Eu zic ca ASF-ul trebuie sa se sesizeze cu privire la manipularea pietei prin diseminarea de informatii inselatoare care se fac chiar in interesul lui Dan Paul si al acolitilor lui care prezentau anterior pe la conferintele ziarului Bursa aceeasi schema. 

      Pai sa se sesize. Cine ii impedica? Omul a dat public, in conferinte, in presa. De ce nu se sesizeaza? Fa tu un apel in sensul asta si mergi pana ti se ridica toate panzele sus! 

      ... De fapt, fiind infractiune, oricine poate sesiza diseminarea unor astfel de informatii care nu urmaresc altceva decat sa afecteze situatia si imaginea unor emitenti prin zvonuri! 

      Care este infractiunea si ce poate sesiza oricine? Situatia si imaginea unor emitenti prin .. zvonuri !!! Care zvon? Ce e zvon in ... persoanele care în derularea unor operaţiuni economice utilizează resurse financiare având aceeaşi sursă sau care provin de la entităţi diferite care se află într-o relaţie de control. Asta nu e un zvon, e un paragraf din lege. Nu e se aude ca, nu e vreo sursa ..  

      Apoi ... Bine ar fi sa il dea in judecata si fondurile acelea de investitii ca e prea de tot.  

      Pai sa-l dea in judecata. Omul prezinta dovezi. Fondurile alea tac si de nicaieri nu apare vreo dovada ca ar fi altfel. Pai sa spuna, public sau in instanta ... ca e manipularea pietei ca nu stiu ce ...  

      By the way: nu sunt Dan Paul si n-am primit indicatii de nicaieri sa scriu ceva, ci imi place pozitia si cred ca e adevarata! Totul e clar de pe Alfa Centauri si cu un telescop bun se vede si de pe Andromeda. Pana si niste pusti pot sa-si dea seama!

      Esti bun.

      ...

      Fratilor, amicii din ASF sunt in stare sa dea un aviz de felul 'asta. Dar, doar dupa ce prietenul Najib&Co va fi stapan absolut si peste SIF5. ASF ioc. procurori ioc, ... ioc. Pe vremuri de razboi hotii nu dorm.

      De azi inainte, daca detii, cu 49%, controlul intr-o societate (listata sau nu - dar cu mai multi actionari ), vine directorul, CU BANII FIRMEI TALE, si cumpara cumpara restul de 51%, prin "fonduri" - posibil si la suprapret - ca deh, nu sunt banii lui, SI PIERZI TOT! Acum, ca e manager bun, sustinut de cei platiti din banii firmei, se apuca de afaceri penale precum plimbara najib si balteanu banii prin firmele lor (vezi azuga - cautati ca sunt articole tot pe site-ul 'asta) si TE LASA SARAC. Nu tu dividende, nu tu cash, nu tu active.  

      Iar brokerii sa se duca la sparanghel, ca piata de capital nu mai vedeti in Ro. Cine naiba o sa isi finanteze afacerile prin bursa, intr-o jurisdictie ca Romania unde, daca nu pastrezi 51%, te fura conducerea executiva, cu complicitatea tuturor institutiilor statului? Ganditi-va la toate firmele de IT cu 2-3 asociati care ar vrea sa atraga capital pe bursa. Sunt fripti. Daca nu pastrezi tu singur 51% esti mancat.  

      NB. Eu, daca as fi ASF, m-as astepta la o interpelare ESMA. Nu de alta, dar vad ca hidra se intinde in mai multe jurisdictitii . Si daca tot ati adus vorba de Merkel - iar Opus ch artered e de la madama de-acasa - as fi curios sa vad cat de incantata este de practica "fondurilor" 'astea . Nu de alta dar poate administreaza la fel si ceva fonduri de pensii de-ale nemtilor...  

      Si pt ASF, sa ia decizia in cunostinta de cauza, sa inchida oficial cercul complicitatii: Art. 295 Delapidarea (1) Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.  

      noapte buna. Somn linistit, ASF vegheaza pentru tine.

      Dan Paul este o capusa a pieței de capital,se învârtește în jurul ei de peste 25 ani fără sa facă nimic pentru brokerii pe care pretinde ca ca-i reprezintă!

      Si tu ce esti?

      Gipsy King? 

      Iata-l pe nea Abraham care viseaza la argumentul ad hominem! Unde ai vazut mataluta asa argument? Eu am comentat ca nea Paul zice ca a vazut acum schema de investitii si s-a trezit, dar el facuse schema cu mana lui inainte cu vreo doua luni la conferinta de insolventa organizata de ziarul Bursa. Si nea Paul cere cica ASF-ului sa dea urgent-urgent o decizie ca acum e momentul. Dar acum doua luni nu era momentul? La adunarea anterioara a SIF5 nu era momentul? Nu, baieti, acum e momentul pentru ca acum e posibil sa pice Ciurezu si acolitii lui!!! Daca nu l-ar fi deranjat nimeni pe Ciurezu, nici nu l-ar fi interesat schema pe nea Paulica urgentica. Si nea Make zice ca e bun nea Abraham!!! Hahaha! Pai cum, ma, sa fie bun cand el nu pricepe care e zvonul? Zvonul e ca schema de investitii si porcaiala aruncata asupra fondurilor de investitii este contrara deciziilor ASF, adica se afirma fals o concertare pe care autoritatea a respins-o public de n ori. Asta e zvonul! E penala treaba!

      ...el prezentase cu vreo aproximativ o luna-doua in urma aceeasi schema...

      Bibicule, esti varza cu asemenea exprimare !

      Esti de rasul curcilor, unde naiba ai facut scoala generala ? 

      Tovarase, vezi ca mai sus, la 1.14, Merkel scrie corect "inainte cu vreo doua luni". Asa ca fii mai atent. N-ai de ce sa te iei si atunci vanezi erori de scriere? Mai bine vedeai cum zice Dan Paul "Să faceţi aplicaţia textelor de lege ". Acolo e buba, bibicule!

      E buna si capusa. Se activeaza la comanda când siimte mirosul sângelui. Reflexe primitive, dar asigura supravietuirea celor care nu sunt in stare de altceva

      Eu sunt un investitor și dețin un număr important de sifuri din 1996 când tu probabil nu erai născut! 3

    Avem un Sif1 societate de tip holding că așa vrea Drăgoi! Sif1 pune mâna pe Sif4 dar vrea si Sif5. Să presupunem că la ordin vând detinerile la TLV prabusind pretul. Oare e corect?

    Dormi linistit ASF.

    acum discutam de cazul sif5, dar restul.....

    manipularea pietei prin comunicate false,  

    tranzacționare pe bază de informații privilegiate... 

    etc. etc........ 

    nu le vede nimeni.......

    eu unul ador sa stau in cotet cu porci.... voi ??? 

    1. maestre anonim, acuma este momentul strigatelor de deznadejde...subscriu in amintirea pastelui ce a trecut cu toate blagoslovelile biblice si mai ales la adresa mamei lor contra la toti porcii din cotetul ce se numeste BVB

      Esti ilogic. Acum e SIF5. Vrei restul tot acum?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb