Preşedintele CJ Iaşi a fost suspendat din funcţie de către prefect

Elena Deacu
Anticorupţie / 19 mai 2015

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, aflat în arest la domiciliu, a fost suspendat din funcţie, printr-un ordin al prefectului judeţului Iaşi, emis marţi dimineaţă, transmit surse din presă.

Prefectul judeţului Iaşi, Dan Cârlan, a anunţat, printr-un comunicat de presă, că a emis marţi ordinul privind constatarea suspendării din funcţie a şefului CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, pe durata cât acesta este arestat la domiciliu.

"Grupul de lucru constituit la nivelul Instituţiei Prefectului judeţului Iaşi, analizând documentele comunicate de către instanţă (Curtea de Apel Iaşi) precum şi prevederile legale aplicabile, a constatat că, în condiţiile în care prevederile art. 71 din Legea nr. 215/2001 se referă doar la situaţia arestului preventiv, în comunicarea adresată instituţiei prefectului instanţa de judecată a înţeles să indice în mod expres luarea măsurii suspendării mandatului, prin aplicarea corelativă a art. 22 din Legea nr. 255/2013", se arată în comunicatul Prefecturii ieşene.

Totodată, prefectul de Iaşi a convocat pentru miercuri plenul Consiliului Judeţean, pentru desemnarea vicepreşedintelui CJ care va prelua atribuţiile de şef al instituţiei. În aceeaşi şedinţă, consilierii vor desemna un nou vicepreşedinte al instituţiei în locul celui care preia atribuţiile lui Adomniţei.

În prezent, funcţiile de vicepreşedinţi ai CJ Iaşi sunt ocupate de Victorel Lupu (PSD) şi Alin Aivănoaei (PPDD). Cel mai probabil, atribuţiile lui Cristian Adomniţei vor fi preluate de social-democratul Victorel Lupu, PSD deţinând majoritatea în consiliul judeţean.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7609
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2692
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8894
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.4014

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb